Mâncarea cea de toate zilele. O mâncăm, ne ține de foame, ne îngrașă, slăbește (după caz), asigură energia pentru toată ziua. Şi tot aşa …aş scrie pagini întregi despre rolul alimentelor, incluzând  beneficiile dar şi dezavantajele consumului excesiv de mâncare.

Problema cea mai mare la noi acasă este risipa. Cumpărăm, depozităm, consumăm, aruncăm. Apoi de la capăt. Am făcut calculul, la un moment dat, doar pentru cheltuielile cu mâncarea, şi ştii vorba bunicilor când rămân resturi considerabile de mâncare la masă: se satură şi puii în urma ta. Hrăneam încă 3 familii pe lângă noi şi tot aveam mâncare în exces. Despre bani nici nu amintesc. Cumpăram o maşina şi nu pe cea mai ieftină.

Totul a pornit de când a început diversificarea mândrei. Nu dau vina pe copil ci pe slaba noastră organizare în materie de cumpărături. Totul închegat cu stresul, cu alergiile copilului şi nevoia disperată de a găsi/prepara mâncarea pe care copilul să o înghită cu plăcere.

Pentru că nu am vrut să sărăcim de-a dreptul, şi, pentru că lucrurile erau cât pe ce să scape de sub control, cu acumularea de alimente şi consumul defectuos, aruncatul în cantități mari, am încetinit ritmul de cumpărare. Nu pot spune că ne-am organizat ultra riguros, însă ne-am ordonat mai bine cămară şi modul de gătit și consum. Nu suntem la nivelul la care să dăm lecții, suntem la capitolul îmbunătățiri. Adică pe drumul cel bun.

Ce practicăm noi, nimic fancy, în pungi chiar, dacă nu îmi încap în recipiente speciale pentru congelator. Pun și niște poze, care sper să nu te înspăimânte, nu suntem cu organizarea la dungă, se poate, dar nu o practicăm momentam din lipsă de timp.

1. Congelez:

– ce nu putem consuma în 2-3 zile ca mâncare gătită

– transform legumele și fructele (care nu au căutare şi ar fi păcat să ajungă la gunoi) în piureuri folosind steamer-ul şi le pun în recipiente mici, borcănele de la fostele piureuri cumpărate pentru Loli.

– frunzele de la zarzavaturi (dacă sunt în exces), la fel, iau calea congelatorul. Loboda e favorita soțului meu, o ciorba răcoritoare de vară musai cu loboda să fie. Ajunge și ea la congelator. E scoasă la nevoie.

– fructele mici (gen mure, zmeura) le-am pus în pungi pentru când ne vine cheful de vreo înghețată aromată

2. Gătesc cu prioritate – ca să zic aşa:

– alimentele care se alterează mai repede și congelez porții

3. Conserv/salvez pentru mai tarziu, pentru  orice eventualitate (pofta subită, toană, moft al ştiu eu cui)

Prin urmare, mâncarea Lolitei ia drumul congelatorul, de obicei carnea pregătită o porționeaz pe zile sau pentru o masă. Acum avem chiftele de porc, porție atât pentru un prânz şi încă una – două de mâncat ca atare, drept gustare. Da, uneori le blenduiesc. Well, accept orice formă de maclavais atâta timp cât ajunge în stomacul mândrei.

Am avut poftă de cozonac şi mama mea a prestat pentru fiica stresată şi slabă (deloc). După ce m-am săturat cu o fărâmă, l-am tăiat felii şi pus în pungi separate la congelator. Merge la cafeaua de dimineață când nu ai poftă să încropeşti ceva clasic: oua, șuncă, unt etc

Fac compot din fructele atinse de stat degeaba – pătate sau care încep să facă pete (fac rar compot vara, că ne coacem în bucătărie)

Nu îmi vin în minte alte exemple, acum cam asta am în frigider.

De ce am ținut să fac rezumatul frigiderului. Iată de ce?

Foodwise Marketing, hubul de creativitate și conținut pentru industria food&beverages din cadrul grupului de comunicare HELLO, a lansat la începutul acestei luni platforma socială FoodCare www.foodcare.ro platforma de implicare socială pentru încurajarea respectului față de resursele alimentare și a comportamentelor responsabile în această industrie. 

Îmi place mult, rezonez, și presimt că se va ajunge la scara mare. Prin intermediul platformei FoodCare vor fi derulate mai multe campanii de conștientizare, educare și suport, prima dintre acestea fiind “It’s ok to take away”, o campanie de reducere a risipei alimentare în  HoReCa (hotels -restaurants-catering). Pe parcursul campaniei echipa FoodCare susține  HoReCa cu soluții practice pentru a încuraja consumatorii să ia la pachet comanda consumată doar parțial în locație.

Știi că noi suntem poporul cu rușinea şi cu grija pentru capra vecinului. Știm de unde ni se trage şi acest lucru se va șterge la un moment dat din memoria colectivă. Nu luăm la pachet mâncarea pe care nu o putem consuma de teama de a nu fi etichetați săraci sau mai ştiu eu cum. Dar este în regulă. Nu e ceva de care să ne jenăm. Circuitul hranei, nu se oprește după ce s-a terminat pofta. Nu, se reia la următoarea masă pe care fie ți-o oferi, pentru că oricum a fost delicioasă și continui să îți favorizezi papilele încă o dată, fie o oferi cuiva care chiar nu a avut ocazia să guste așa ceva. Responsabilitatea socială e demult cultivată prin alte locuri, la noi puțin spre deloc. Și nu, nu e greu să privești în ochii celui care primește. Nu e vorba de merit, judecată, este vorba de o risipă inutilă.

Țin minte când ai mei mergeau la diverse adunări cu dans și muzică și nu apucau să se atingă de mâncare și veneau cu ea în servețele. Era partea preferată, după ce au lipsit de acasă, să gustăm împreună, din 2 prăjituri și o bucătică de ceva de la masa unde au fost. Și era așa un obicei urât de mulți, pentru că excepții urâte sunt peste tot, dar obiceiul în sine, acela de a nu risipi un fel de mâncare doar pentru că ești sătul, nu era de condamnat.

FoodCare a dezvoltat o serie de ambalaje care pot fi amplasate în restaurante, cafenele și bistro-uri-cu triplă utilizare: ca table tent, ca ambalaj sau supra-ambalaj pentru mâncarea luată la pachet, respectiv ca formă de conștientizare și recunoaștere publică a comportamentului responsabil al consumatorului, care, prin demersul său, își manifestă respectul față de hrană și contribuie la reducerea risipei. Tot în ideea de respect față de hrană, vor fi puse la dispoziția celor care lucrează în  HoReCa ghiduri de trainig pentru a putea încuraja consumatorii să ia la pachet mâncarea neconsumată în locație. 

 

Eu, tu, prietenii mei, ai tăi vor putea da de veste, pe rețelele de socializare, făcând poze și folosind hashtag-ul #itsoktotakeaway, atunci când vor găsi pe masa din restaurant un table tent, care se poate ușor transforma în pungă de take away, că acolo este mediul unde risipa nu e la ea acasă. Și cel mai cool mesaj/status, tweet pe lângă #itsoktotakeaway este că respecți hrană, ai găsit comunitatea cu care te identifici și ai devenit activist FoodCare.

Sunt sigură că data viitoare când scot moața la restaurant va accepta propunerea de activist FoodCare și își va lua mâncarea la pachet. :))))

Cine e cu mine? Activăm pro “It’s ok to take away”?