Fata me este o grațioasă. S- a născut cu gramaj mic și e consecventă. Nu se dezminte nici acum. Așa e ea. Eu nu pot să accept asta, mi-e greu. 🙂 Și uite așa am ajuns să țin evidența kilogramelor a multor  bebei din parc. Cum văd unul, mă duc la mămica și, după  introducere, încep: cât are? Aflu răspunsul la luni, apoi câte kg? Îl primesc!! Clar nu e așa de mic ca a mea. Iar mi s-a  părut că am dat este cineva care are un bebe mic. Mai impărtășeam din experiență.  Bine, nu doresc  la nimeni temerile mele și spaima că va rămâne mică. În fine, din mamă în mamă, cu mirări de genul câte kg, ce sistem de purtare are, m-am împrietenit cu tot parcul. Cunosc pe fiecare în parte, cum o cheamă, ce papă, și ne salutăm de fiecare dată când ne întâlnim. Și când sunt și cu soțul meu la plimbare încep…cuTARE, CUTARE….AICI SCRIE „ȘI LOLI                    . Am să las așa.

Iulian, așa îl chemă pe soțul meu, râde de mine, de evidența greutăților. Ce să zic, îmi dau seama că sunt ridicolă. Încă mă hrănesc sufletește cu asta. Să știu cum a fost la alții. Așa am simțit eu în primele luni. Acum nu mai întreb, toți bebeii au crescut și ne gândim că se vor juca împreună. M-am liniștit și eu…un pic. :)))