Continuăm povestea road tripului din primăvară. 2 episoade le-am dat deja gata. Cine a deschis tv-ul târziu aveti link-urile pentru episodul Slovenia – AICI și episodul Italia – AICI.
Episodul Croația
……începe acum.
Înainte de finalul episodul Italia am menționat frumoasa oprire în Veneția unde am mărit echipa de călători și tranzitul scurt prin Slovenia (din nou) spre Croația. Pe drum ne-am reconectat cu prietenii noștri, am stat la povești despre cum a fost trip-ul până atunci.
Bun, marea noastră călătorie s-a nimerit să cuprindă și sărbătoarea Paștelui. Bine, nu s-a nimerit, știam că vom sărbători pe coclauri și cum nicio sărbătoare nu trebuie ratată, oriunde am fi, ne-am pregătit cum am știut noi mai bine. Prima cazare, aproape de Rovinj a fost foarte faină, Apartaman Brina, Mrgani – aici. Gazda ne-a așteptat cu prăjituri de casă. Am cumpărat de la ea, înainte de plecare, de fapt, de la vecini, un ulei de măsline foarte bun.
Revenind la sărbătoarea care bătea la ușă, în ajunul Învierii copiii s-au ocupat de decorarea ouălor, adulții de restul bucatelor. Noroc de cariocile rătăcite prin mașină. Așadar, am avut parte de un adevărat festin: ouă colorate cu carioca, un grătar delicios, cozonac italienesc, nu ne-au lipsit nici ouăle și iepurașii de ciocolată. Pe acestea din urmă le-am primit de la ruda noastră din Italia și ne-au prins tare bine. Hristos a înviat! Am vorbit cu bunicii pe whatsapp, ne-am bucurat de revederea cu prietenii noștri, totodată ne-am făcut și planurile pentru restul drumului.
Hai, să vedem Croația pe zile și începem cu….
Rovinj
Prima stație în Croația a fost portul pescăresc Rovinj, cunoscut drept bijuteria Istriei. Am luat la pas orășelul, ne-am plimbat pe străduțe. Am ajuns să vedem view-ul superb către mare din curtea vestitei catedrale Euphemina. Ne-am asigurat că nu ratăm celebră poartă Balbi, care din păcate era în renovare. Ne-am mulțumit cu puținul care se vedea din ea.
Lolita s-ar fi bălăcit un pic în apa clară. A fost vrăjită de Adriatica.
În Rovinj ne-am bucurat de soare, de străduțele înguste și cochete, de fiecare deschidere la mare și, bineînțeles, de înghețată.
Am fi stat mai mult, însă aveam multe de făcut în această zi. Cu greu ne-am despărțit de orășelul pitoresc, însă gândul că vom ajunge în orașul unde poți vedea cel mai frumos apus din lume, ne-a făcut plecarea mult mai lină. În plus cazarea din acea zi, de lângă Zadar, avea piscină și copiii abia așteptau să se bălăcească un pic înainte de a ne ocupa locurile la “ochiul soarelui” – punctul 0 din Zadar unde ai parte de apusuri ca-n povești.
Zadar
Iată și link-ul – aici – cu cazarea. A fost money well spend.
După o scurtă bălăceală în piscină, revigorați puternic deoarece apa din piscină nu a fost chiar la temperatura optimă, ne-am pornit spre Zadar. Spectacolul naturii a început la câteva minute după ce ne-am parcat. Îmbuibați de frumusețea apusului, am zăbovit și la „sunetul mării”. Ingenioasă instalația aceasta: cu cât valurile care loveau treptele falezei erau mai mari, cu atât muzica, sunetele ce ieșeau din terasament, era mai splendidă.
Zadar ne-a lăsat cu amintirea unei picturi vii, în nuanțe de portocaliu, roz și cenușiu. Am avut parte de un apus plin de culoare și frumusețe, care ne-a atins sufletul, și umplut telefonul cu poze care mai de care în încercarea de a surprinde simplitatea și splendoarea momentului.
Întorși la cazare, la cină, am sărbătorit pe măria sa Soarele, dar și pe noi vrednicii admiratori. Simplu spus: am mâncat un grătar delicios făcut de băieți și apoi am dormit tun. A doua zi aveam drumeții de făcut și aveam nevoie de odihnă ca să prindem puteri.
Parcul Krka
Am parcat la intrarea Skradin. Plimbare cu barca a fost plăcută, la fel și traseul cu cascadele Skradinski. Am admirat toate căderile de apă de pe traseu, am stat să dibuim brotacii care chemau femelele, am fotografiat bancurile de pești, irișii galbeni și lebedele.
Traseul este ușor, cei neexperimentați în ale drumețiilor să nu se teamă, doar să fie atenți să nu se împiedice pe loc drept.
La finalul vizitei copiii s-au jucat la locul de joacă, au ronțăit și ceva pentru energie.
Split
După drumeția prin parcul Krka, nu ne-am dus direct la cazarea din Trogir. Vă las cazarea pentru început, iată locul – aici. Nu știu dacă am menționat până acum, exceptând cazarea care ne-a provocat emoții, toate celelalte locații le recomand.
Am explorat orașul Split după Krka. Ne-am plimbat pe faleză, am fost încântați de celebrul Palat Dioclețian – inima orașului Split și un loc unde istoria antică se împletește cu viața modernă, am tras cu ochiul și la bazarul din fața palatului.
Ne-am bucurat de vremea bună și de tot ce ne-a oferit orașul, plus înghețată. Ce să facem, așa e când ai și copii după tine: oprirea la înghețată este obligatorie!
Trogir
Seara, Trogirul, la lumina lunii a fost de vis. Plimbarea prin orașul care îmbină perfect vechiul cu noul ne-a bucurat și ne-a făcut să dormim cu zâmbetul pe buze.
În concluzie: Trogir este un oraș superb, aproape de Split, numai bun de luat la pas, explorat centrul vechi, inspirat istorie pe timpuri moderne, stat la terasă, integrat toată atmosfera la o cafea și prăjitură.
După Trogir ne-am pornit din nou la drum. Am întrerupt periplul prin Croația, ca să vedem Mostarul – Bosnia Herțegovina și să sărbătorim ziua muzei acestui blog. Fata noastră a împlinit 10 ani și urma să o serbăm cu fast.
Bosnia Herțegovina
Am ajuns în Mostar undeva spre după-amiază. Ne-am lăsat bagajele la cazare ( iat-o link – AICI, foarte faină, aproape de celebrul pod, recomand!) și am pornit la pas prin oraș.
Atracții Mostar
Prima oprire a fost Podul vechi – Stari Most, emblematic pentru Mostar. Construit în secolul al XVI-lea de otomani, Podul Vechi este un simbol al orașului și un exemplu de arhitectură islamică. A fost distrus în timpul războiului din Bosnia și reconstruit în 2004. Podul traversează râul Neretva și leagă cele două părți ale orașului. După sesiunea foto de pe pod, ne-am plimbat prin bazar. Am admirat fiecare tarabă, ne-am clătit ochii și am cumpărat nimicuri, amintiri ale trecerii noastre pe aici. Seara în Mostar a fost frumoasă, atmosfera începea oricum să se schimbe în și mai multă voie bună, deoarece urma ziua mândrei.
Bazar și Casa Kajtaz
După bazar și înghețată plus dulciuri orientale, am urcat spre cunoscuta casă Kajtaz. Era destul de târziu și când am ajuns la poartă, ne-am întalnit cu tânărul ghid care se pregătea de plecare. A fost drăguț și a deschis din nou pentru noi și ne-a introdus în lumea de odinioară a casei Kajtaz, casa judecătorului care a călătorit din Turcia și s-a stabilit în Mostar, cu mai bine de 500 de ani în urmă. Construcția este un amestec armonios de piatră și lemn, în stil tradițional otoman. Interiorul reflectă gusturile și obiceiurile vremii, cu camere separate pentru bărbați și femei. Războiul recent a distrus o parte din casă, rămânând intacte doar încăperile pentru femei. Am fost impresionați de curtea interioară foarte primitoare, camerele care păstrează mobilier original, inclusiv covoare, perne, și ustensile de uz casnic, toate lucrate manual.
Ghidul a fost foarte simpatic, ne-a oferit foarte multe informații, merită incursiunea prin istoria și obiceiurile unei familii otomane înstărite.
Plimbarea prin bazar, istoria servită la ceas de seară a dus pofta de mâncare la cote ridicate. Eram toți dornici de mâncare gustoasă fie ea tradițională sau mai puțin de-a locului, de ceva care să curgă pe gât și să ne aline papilele gustative. Și da, am găsit un loc bun – restaurantul Šadrvan, în care avut parte și de bucate locale.
Înainte de culcare am aprins artificii, anunțând Universul, cum place colegei mele să spună, că urmează ziua Lolitei. Am avut un mic preambul al zilei de 8 mai, cu artificii, cântat „La mulți ani”, cu sticks-uri cu ciocolată și cireșe. Ziua Lolitei – a fost zi cu joacă, cu multe alintături, dulciuri, mesaje de la familie și prieteni.
Înainte părăsi Mostarul am trecut și pe la un obiectiv mai puțin cunoscut „Sniper Tower” – clădire emblematică a războiului din Bosnia și Herțegovina, care a devastat țara între 1992 și 1995. Deși nu este o atracție turistică oficială, turnul rămâne un simbol puternic al ororilor conflictului și semn al suferinței și distrugerii cauzate de război. Blocurile din jur încă poartă urmele războiului, multe dintre ele fiind lăsate distruse, mărturii tăcute acum a ceea ce nu ar trebui să se întâmple niciunde în lume. Pereții turnului sunt acoperiți cu graffiti și lucrări de artă stradală. Nu am zăbovit mult, am vizitat turnul pentru a putea crea un context în care să le explicăm copiilor despre război, astfel încât să înțeleagă mai bine impactul devastator pe care îl poate avea asupra vieților oamenilor și cât de importantă este pacea.
Ce nu mi-a plăcut în Mostar, dar dacă nu era ziua fetei și promisiunea unui loc de joacă cum știe ea că are în București, poate nu aveam această – să zicem – dezamăgire: în mall se fumează peste tot, nu au reglementat fumatul ca la noi în locuri speciale și este groaznic. Ne-am dus să cumpărăm diverse înainte de plecare și să se joace copiii la un loc de joacă foarte modern (de altfel), însă aerul a fost insuportabil. Am plecat destul de repede.
Din nou Croația – Dubrovnik…
Am părăsit Bosnia -Herțegovina tot în ziua cea mare, ziua Lolitei, bineînțeles ca că continuăm petrecerea! Am mutat party-ul în Dubrovnik!
La prima vedere orașul ne-a vrăjit. Ne-am plimbat prin orașul vechi, am stat la terasă, ne-am făcut inițierea în atmosfera orașului, continuând și sărbătoarea celor 10 ani de părințeală.
Continuăm restul de Croația într-un nou articol. Până atunci vă doresc…
Cât mai multe călătorii!
Inspirație pentru excursii scurte și călătorii de durată găsiți la secțiunea → Călătorii. Nu uitați că vă așteptăm cu noutăți, informații utile, jocuri și evenimente dedicate picilor de 4-10 ani pe pagina de Facebook a blogului – Aici, pagina de Instagram are multe story-uri drăguțe, iată AICI.
Dacă vă este mai ușor pe mail, vă invităm să vă înscrieți la newsletter.
Dacă vrei să vezi/vedeți ce ne place să citim, aici este secțiunea noastră de cărți – Recenzie carte copii, pentru activități cu copiii, găsiți inspirație aici – Activități cu copii.
Cartea mea (care nu e musai despre călătorii) are book-trailerul – AICI. O puteți asculta AICI și dacă o vreți doar pentru voi se găsește AICI.