Să continuăm povestea road trip-ului nostru din primăvară. Slovenia ne-a surprins plăcut, chiar este o țară bijuterie, iar dacă ați ratat primul episod, iată-l aici.

Înainte de a trece la următoarea țară de pe harta călătoriei noastre, mai scriu doar câteva rânduri: Slovenia pe lângă peisajele minunate este recunoscută și pentru produsele apicole de calitate. Am găsit la magazinul de suveniruri din incinta castelului Bled niște bomboane cu miere delicioase. Am căutat fabrica – House of Honey Boznar – care le producea și înainte să părăsim țara am trecut pe acolo. Nici nu era departe de unde stăteam noi. Fabrica colectează și prelucrează mierea de la producătorii locali și pe lângă comercializarea în stare pură, aici se prepară diverse produse apicole. Am luat borcănele cu miere, acadele și bomboane pentru cei de acasă. Magazinul fabricii se deschide dimineața devreme și închide foarte repede. Când am ajuns acolo nu reușeam să-l descoperim, am sunat la telefon și a ieșit o doamnă în halat alb care vorbea o engleză impecabilă și care ne-am condus în magazin.

Foarte simpatică ideea de bomboane la eprubetă.

Bun, după oprirea pentru suveniruri dulci, ne-am pornit spre Italia.

Bella Italia

Cum ne-a întâmpinat Italia? Ei bine, Italia ne-a onorat cu ploaie răcoritoare.

Destinația noastră era Iseo, însă pe drum am oprit în Sirmione un orășel medieval frumos, plin ochi de turiști. Sirmione are deschidere la Lacul de Garda și găzduiește vestigii istorice importante, cum ar fi ruinele Grotte di Catullo, o vilă romană antică și Castelul Scaliger, un castel medieval bine conservat.

Merită oprirea cu tot cu aglomerația aferentă. Noi am fost foarte încântați, mai ales că ploaia s-a oprit când am intrat în oraș și ne-a dat pace până la plecare.

Lacul de Garda – Lago di Garda, așa cum este cunoscut în italiană, este una dintre cele mai populare destinații turistice din nordul Italiei, așa că nu o ratați dacă sunteți prin zonă.

După scurta oprire în Sirmione, ne-am pornit spre următoarea cazare din Iseo (cazarea în link – aici). Iseo este recunoscut pentru minunatul lac mărginit de munți. Plimbarea prin oraș, pe malul apei este foarte frumoasă chiar și pe ploaie. Vremea cât am poposit noi în zonă a fost cu ploaie dar și cu soare printre nori.

Ne-am clătit ochii puțin și prin centrul istoric plin de farmec. Poate vom reveni într-o zi să surprindem zona în lumina care îi face dreptate, cu adevărat.

Brescia

…..cu nuntă italiano-română

Nunta la care am participat și în jurul căreia ne-am construit road tripul a fost în apropiere de Iseo. Nu mi-am imaginat că o nuntă mixtă, fără biserică și tradițiile pe care le știam eu poate fi așa emoționantă și frumoasă. Locația Villa Baiana este într-o zonă viticolă – La Montina, restaurantul fiind cunoscut pentru producția de vinuri de calitate, inclusiv celebrul Franciacorta. Am vizitat la un moment dat și crama. Avem amintiri frumoase din această zi.

 Villa Bainana

Mâncarea, decorul natural (grădina și terasa) dar și interioarele (restaurantul și zona unde am servit starterele și dulciurile) mi-au plăcut foarte mult și la fel de mult mi-a plăcut ora când s-a terminat petrecerea. Nunțile italienești nu durează toată noaptea, la 12 fix noaptea am plecat acasă. Da, nu pun nimic pe seama vârstei, dar eu prefer astfel de petreceri. Să nu fiu chiaună a doua zi de oboseală, că nu e fun deloc.

A doua zi am mâncat ciorbă de potroace varianta italieneasca, cu lasagna.

Castello di Brescia

Un alt moment frumos al vacanței noastre: înainte de lasagna am vizitat castelul din Brescia în incinta căruia puteți explora Museo delle Armi Luigi Marzoli și  Museo del Risorgimento Leonessa d’Italia. Merită să le vedeți pe ambele, expozițiile sunt moderne, foarte frumos organizate, cu zone interactive pe gustul vizitatorilor iubitori de tehnologie, cum este și mândra mea.

Spre după-amiază, după ce ne-am luat rămas bun de la familia mărită pe linie italiană, am ajuns în Caldiero unde aveam ultima cazare din această țară. Și ca de fiecare dată, în vacanță, nouă nu ne lipsesc peripețiile.

Era să dormim în drum? Ei bine, nu. Poate doar supărați.

De dimineață am discutat cu proprietarul despre ora sosirii și ne-a confirmat că totul este pregătit. Trebuia doar să îl sunăm cu o oră înainte de a ajunge pentru a primi detaliile necesare pentru self check-in. Bun, numai că nu răspundea la telefon. 2 ore jumătate ne-am plimbat prin Caldiero așteptând să răspundă. Plimbarea ca plimbarea, am stat la joacă cu Loli și la o înghețată, însă eram totuși dormiți doar o jumătate de noapte după nuntă cumulat cu oboseala de pe drum. Cu alte cuvinte, ne doream un duș și un pat moale. Cu un minut înainte să îi facem report la Booking, a răspuns. Nu am experimentat așa ceva până atunci și călătorim des. Extrem de neplăcut a fost momentul, nu mi-au folosit la nimic scuzele lui și berea cu care a venit drept recompensă. Am zis totuși să nu îi stric review-urile care erau foarte bune, însă nici nu am răspuns când Booking-ul ne-a amintit să facem unul.

Veneția

După ziua cu peripeții, care s-a terminat  bine, in the end, am plecat spre Veneția. Aici am întregit echipa din Sicilia, mini familia cu care am călătorit în noiembrie anul trecut. Veneția este exact ca acum 12 ani în urmă, când am vizitat-o pentru prima dată: aglomerație, multe de văzut, cozi interminabile peste tot, toate împletite într-o atmosferă de bine, de bucurie și relaxare.

Ne-am plimbat prin piață, am povestit fetei despre cum am simțit Veneția înainte de ea, ne-am avântat și pe străduțe, am exersat window shopping-ul, ne-am făcut poze precum chinezii.

Copiii din dotare voiau plimbare cu barca. Așadar, ne-am bucurat de oraș și de pe apă, cu pletele în vânt.

Seara ne-am cazat în Croația, după ce am întrat încă un pic prin Slovenia, povestindu-le pe drum băieților cât de mult ne-a plăcut această țară.

Însă las restul poveștii pentru data viitoare.

Până atunci….

Călătorii cât mai multe

Inspirație pentru excursii scurte și călătorii de durată găsiți la secțiunea → Călătorii. Nu uitați că vă așteptăm cu noutăți, informații utile, jocuri și evenimente dedicate picilor de 4-10 ani pe pagina de Facebook a blogului – Aici, pagina de Instagram are multe story-uri drăguțe, iată AICI.

Dacă vă este mai ușor pe mail, vă invităm să vă înscrieți la newsletter.

Dacă vrei să vezi/vedeți ce ne place să citim, aici este secțiunea noastră de cărți – Recenzie carte copii, pentru activități cu copiii, găsiți inspirație aici – Activități cu copii.

Cartea mea (care nu e musai despre călătorii) are book-trailerul –  AICI. O puteți asculta AICI și dacă o vreți doar pentru voi se găsește AICI.