Filme vizionate, personal research, concluzii și urare de Crăciun

Am făcut pe la începutul lunii un maraton al filmelor de Crăciun. Și totodată o documentare personală, să spunem. Am pierdut bucăți de noapte ca să privesc povești, unele cap coadă, pe altele le-am derulat pe repede. Am ales povești de dragoste, de familie, de Crăciun. Toate poveștile erau frumoase, firul poveștii închegat, personajele bine definite, oameni cu slujbe, care au urmat o școală, au o muncă care le ocupă mai mult sau mai puțin timpul de cuplu sau dedicat familiei, și care au revenit într-un moment al poveștii la un ceva din trecut.Toate se întâmplă într-un mix dintre dragostea din tinerețe și cea actuală.

Bun, aici voiam să ajung. Ideea de bază în majoritatea poveștilor de dragoste pornea de la prima iubire, toate lucrurile care au decurs în viața personajului aveau undeva ca nucleu primul iubit, prima iubită.

Am câteva amendamente aici, pentru că deși este vorba despre un scenariu, poveștile ar trebui să includă un adevăr – creșterea sau maturizarea emoțională. Fiecare personaj este blocat în ceea ce a trăit, iar de acest lucru își dau seama, însă îl neagă. Deși trăiesc lucruri pe care și le-au asumat, totuși au așteptări care nu le vor fi îndeplinite. Le doresc, nu au curajul să le facă auzite, cu toate că le așteaptă. Și este ok să construiești pe un fundament toată dragostea și să o dezvolți, să ceri dreptul la viața la care ai visat, sperat. Însă din nou, totul se întoarce la dragostea dintâi.

Aici eu nu mai rezonez, scenariștii ori nu trăiesc în viața reală ori au niște deficiențe emoționale de care nu au habar.

Nu am ajuns eu la maturitatea emoțională la care tind, ca să gestionez bine emoții însă sunt acolo unde pot să realizez că pot să sufăr sau nu (dacă îmi permit) și pot să mă vindec fără să stau convalescentă cu anii. Este adevărat că mi-a luat ceva timp să realizez că fiecare om de care m-am îndrăgostit în viața asta, mi-a satisfăcut sau nu niște așteptări. Și cum uneori eu am asteptat multe și am primit nimic sau puțin sau m-am aprins și stins repede fără să simt ceva, fără să obsedez fiecare lucru.

Și cum prima mea iubire, aia după care am supurat mult timp, nu mi-ar trebui acum, dacă ar fi să îmi fie împlinită. Nu pentru că am împlinit partea asta cu ce trăiesc acum, ci pentru că timpul și experiențele de atunci și cele de acum, nu suferă comparație. Blocajul de care suferă personajele în film nu cred că există în viața unui adult care a crescut pe toate planurile. Probabil sunt și cazuri reale, exact ca în filmele pe care le-am văzut, când reîntoarcerea la prima iubire este de fapt ceea ce trebuia să se întâmple și dragostea e ciclică. Or fi? Îmi spuneți voi.

Prin urmare, am plecat de la niște filme și am ajuns la o urare:

De Crăciunul ăsta să fiți mulțumiți de viața voastră, să iubiți oamenii din ea pentru tot ce sunt și nu pe bucăți, cu curaj și încredere. Să faceți pași către ceea ce vă motivează și să aveți putere să o luați de la capăt dacă nu sunteți pe drumul dorit.

Crăciun fericit!