În ultimii ani am renunțat să mai facem liste şi planuri de la care să nu ne abatem. Avem, în continuare, idei de proiecte, dorințe, vise de împlinit, să ne înțelegem. Ne cunoaştem bine şi prioritățile, însă ne-am educat să luăm lucrurile pe rând. Să stabilim obiective mici, pe termen scurt, să le realizăm, apoi să mergem către următoarele. Nu facem schițe ample (rezoluții, cum e la modă) pentru următorul an, de care să nu ne putem ține, să ne frustreze inutil şi să traim încă un an în nemulțumire. Ni se adună şi din astea, clar. Vreau doar să găsim motivația să continuăm şi să ne fie clar scopul.

Preferăm să facem bilanțul lucrurilor care ne-au reuşit şi adus bucurie. Mai facem rezumatul lecțiilor învățate. Partea cu lecții vine uşor, dar şi greu, de obicei, lectiile vin şi din eşecuri. Contează însă că am avut deschiderea să le primim şi interiorizăm.

2020 nu a ținut cont de planurile nimănui, fie ele mici sau mărețe.

A fost greu? Da, A FOST! A avut acest an şi părți bune? Găsim, dacă privim în urmă.

Am simțit fiecare sinapsă când aveam nervii întinşi la maxim? Oh, da. Dar a trecut. Ne cerem iertare şi ne amintim lecția răbdării. Nu trăim un război, nu suntem fără acoperiş deasupra capului, mâncarea este pe masă.

Ne bucurăm că cei dragi, care au fost atinşi de boală, se simt bine, trimitem gânduri de mângâiere pentru cei care nu au fost aşa norocoşi.

Crăciun liniştit! Vă doresc ce ne dorim şi nouă: să lăsați grijile, stresul, micile nervozități, nemulțumiri… deoparte. Să priviți cu drag în jurul vostru şi să vă bucurati de timpul prezent.

Sărbători în tihnă, alături de oamenii din viața voastră!

Ps. O doamnă drăguță, pe care am întâlnit-o în toamnă, mi-a spus: după toată pandemia asta şi tot ce vom trăi…îmi doresc să ieşim la număr. Aşadar, țineți-vă tare până la următorul Crăciun. Să ne auzim şi atunci.