Dacă aveți probleme de alăptare luați taxiul. Serios! Am decis să scriu despre asta pentru că prea a fost de tot. Am mers cu taxiul de la începutul anului, cu ocazia controalelor Lolitei, de 3 ori. Și mare mi-a fost mirarea.
Prima dată
Intru în taxi, spun adresa și vorbesc în surdină cu Loli. Ne pornim, la primul semafor:
– Cât timp are? (Sincer, nu înțeleg felul asta de întrebare, semantic vorbind)
– Aproape 8 luni, zic.
– Multe înainte. Ce mică e.
Eu, porcăiesc în gând, o fi crezut că a făcut un compliment și zic, sec:
– Da, de aia umblăm pe la doctori. Am fost la un specialist în endocrinologie pediatrică. Nu crește.
Sper să mai zică ceva și să tacă. Da’ de unde.
– Mănăncă mâncare sau doar piept?
Eu, cu ochii mari, răspund neadecvat pentru o doamnă.
– Nu mănâncă nimic extraordinar ( mă refream la ceva gătit), doar țâțe.
Și se pornește, precum motorul lui, să depene, fără să fie deranjat de tonul meu.
– Daaaa, fooaarte bine, soția mea a alăptat până la 3 ani. Am un băiat sănătos tun. Alea care nu alăptează sunt niște comode. Cum adică să nu ai lapte. Păi ai, dar trebuie să știi să scoți cu pompița, să dai copilului de câte ori vrea.
Și tot așa de la Victoriei până în Tineretului. Eu, am rămas paf. Ia uite domle de unde ieși expertul. Bravo lui. 🙂
A doua oară
Tot de la medic, în drum spre casă, Loli în boba. Se uită prin oglindă la noi.
– Copiii stau cel mai bine în brațe la mama lor.
– Da, normal, zic. Urmează întrebarea cu vârsta, ce mică e, de ce e așa mică, că nu mănâncă etc.
– Nu i-ați dat lapte praf, nu?
– Am încercat pe la 6 luni, de disperare, nu l-a vrut.
– Foarte bine, vedeți, copiii știu ce vor. Așa e ea, se va face mare, veți vedea.
De data asta îmi zic, măi să fie, e tare de tot. Dacă pe lângă a învârti colacul este și citit în ale hrănirii naturale și artificiale, e semn că lumea se învârte în sensul care trebuie. Eu ce tot încerc să aflu de la toți medicii aștia? Nu mai duc copilul la nici un control. Clar, problema e la mine.
A treia oară, ieri, tot în taxi. Loli se foiește, suge cu spor degetele, semn că e vremea mesei. Numai că suntem în trafic și cum ea este o prințesă și nu vrea nicicum să ia masa oriunde, o chinui o dată, a doua oară o las cu degetele.
– Puteți să o alăptați, nu e nici o problemă, zice taximetristul.
– Ba este, nu vrea, că nu are condiții: pernă, sunet de fond etc. Așa e fata mea.
Și începe să îmi înșire povestea lui și a copiilor alăptați, mari acum etc. Drumul a durat 15 minute.
Ce să zic, mă bucur că există informare, că bărbații sunt susținători într-ale alăptării, deoarece de multe ori, ei cedează primii și la replica: nu vezi că plânge, dă-i supliment, mamele se simt vinovate și ajung să creadă că nu pot alăpta un bebeluș.
Pe de altă parte, la viitorul copil, dacă va mai fi, am să ard perna de alăptat și celelate accesorii folosite de mine, pentru mine ca să îmi fie ușor ( dureri de spate, copil mic), și care credeam eu că sunt ok ca fata mea să sugă liniștită și să fiu mult mai relaxată și plimbăreață, să nu fiu legată tot timpul de casă când vine ora mesei.
Și ca o concluzie: chiar am crezut că doar pe forumurile, grupurile de mămici, cu prietenele mămici sau nemămici poți avea astfel de conversații. 🙂