Prima încercare – stil french
Ne-am hotărât tam- nesam. Loli a fost tunsă de mine de câteva ori, cum eu nu sunt vreo profesionistă în domeniu, era așa un fel de tușinat ( vorba mamei mele) ca să nu îi vină părul în ochi sau să ordonăm nițele de la spate. Voiam să o ducem la salon, nu avusesem timp să caut. Și într-o sâmbătă, de dimineata, auzind de la Irina (mama Biancăi, Bianca prietenă cu Loli) că Dolphy tunde specimenele mici, am sunat. Într-o oră eram acolo, după altă oră (drum, tuns etc) Loli era coafată french.
Cum a fost primul tuns al ei, am făcut poze și ne-am maimuțărit mult. Nu am apucat sa aruncăm prea mult ochii prin salon. Foarte ok personalul, d-na care a tuns-o a comunicat bine cu Loli și a reusit să tundă mândra care și-a rotit capul de nșpe ori. :))))
So, mașini, oglinzi, jucării peste tot, televizoare cu desene animate, clame, diploma cu primul tuns cam așa îmi amintesc de Dolphy. :))) Am plecat toți veseli de acolo, asta contează.
A doua… schimbare de look
De data asta am căutat în cartier. Să nu perturbăm programul: papa, nani, poopoo. Bine, în mare, să prindem soare și pentru stat în parc înainte de prânz.
Văzusem reclama din taxi, într-o zi, în drumul nostru spre kineto. Voila – Mimi’s cuts. Cum am intrat Loli a zărit jucariile, s-a dus țintă la măsuță. Este un salon cochet, și surpriză, nu doar pentru pici, ci și pentru părinți. Dacă se nimerește ca toți din familie să își aranjeze coafura, atunci la Mimi’s cuts se poate. În plus, mami poate opta pentru mai multe servicii. Revin cu detalii mai jos.
Acum nu am dorit o tunsoare anume pentru Loli, ci să scăpăm de încâlceală de la spate, să aranjăm frumos bretonul și să îi stea bine. Să nu ne felicite lumea: Ce băiețel frumos aveți!!!
Bun. Tunsul a început la masa de jucării, a continuat în brațe la Iulian, apoi în mașinuță. Nu s-a simțit stresată, presată, era foarte preocupată să testeze tot. Escaladatul lui Iulian a fost pentru câteva minute, și-a prins degetele într-o jucărie și s-a dus să îi pârască jucăria obraznică. Cât Loli se aranja am apucat să stau de vorbă cu Mara, proprietara salonului. Am descoperit că este adepta do it cu mâinile tale și sigur iese ceva frumos. Dacă mergeți acolo, să studiați pereții, dulapurile, accesoriile de pe rafturi. Toate sunt lucrate de Mara. De exemplu, dulapurile dintr-o sală de tratament sunt vospsite tare frumos, verde, și cu un model de floricele simpatic (i-am zis că o chemăm la noi, când ne mutăm, să ne consultăm la picturi de mobilier). Fiecare lucru de acolo a primit o notă personala, un ceva. Mărgelele, bentițele și feluritele cușme (căciuli, bonete) colorate mi-au plăcut mult. Data viitoare, sigur, mai dau iama in ele. Pentru început ..mi-am luat cercei.
Așa. Să revenim la servicii. Ideea salonului a venit după multele experiențe ale Marei (le cunoastem) cu programatul la salon pentru un tuns sau manichiură care necesita invocarea întregii familii plus neamuri și vecini.
Pe scurt: familia întreaga, nu rămâne nimeni acasă, poate veni la salon, fiecare cu doleanțele lui: Tuns, tratament, jucat daca nu e necesară nici o intervenție la coafură. În plus, pentru copii se folosesc produse organice de îngrijire a părului și de styling de la Farfale.
Ce oferă mamelor Mimi’s cuts mamelor? Iată ce spune Mara:
– Pentru mame am introdus în serviciile noastre vopsea permanenta Nayo by Kemon care nu conține amoniac și PPD, nu are miros (lucru esențial în condițiile în care avem copii în jurul nostru), conține ingrediente organice de gălbenele și in cat și extract de iaurt.
-Tot pentru mame avem Bio Sculpture Gel – primul și singurul gel tratament din lume. Acesta are la baza extract din trestia de zahăr, ingredente din plante cu rol de hrănire, tratare și fortificare. Este extrem de diferit de toate gelurile de pe piață pentru că nu provoacă deteriorare unghiei naturale, nici la aplicare, nici la îndepărtare. Unghia naturală nu este pilita atunci când se îndepărtează, nu se folosesc soluții de deshidratare pentru pregătirea unghiei la aplicare, tocmai de aceea a primit 5 stele pentru sănătate și sigurantă, rating maxim oferit de forumul internațional de specialitate FARMOVS-PAREXEL.
Nu le-am testat. Data viitoare.
După ce Loli a fost gata, a mers tropa tropa, un pic, prin salon, s-a declarat mulțumită, cu alte cuvinte. Dacă plecam repede, fără să mișune, clar, avea o nemulțumire.
Noi vom reveni cu siguranță. E în cartier, ne-am simțit bine, Loli a dat ok.