Cartea Micuța Alexia și nu-poții ei o avem de ceva vreme. Nu a atras-o la început. Nici nu treceam de primele 2 pagini că Loli voia alta. N-am insistat. M-am gândit că îi va veni rândul, la un moment dat.
Zilele astea Loli are setarea o carte pe care nu a citit-o. Am scris traducerea direct, imaginați-vă un miaunat care se termina cu setito.
Bun, mai jos sunt cărțile Lolitei, citite, maxim 2-3 nerăsfoite. Fie nu au text, fie sunt despre numere și exersat alfabetul (deloc printre preferințe). Restul au fost parcurse de mai multe ori și pe unele le știe chiar bine.
Zilele trecute i-am propus cartea cu Alexia. Mă așteptam la un refuz și în afară de cartea Usborne despre trainuitul la oală (nu mai e cazul, urmează să o dăm mai departe nepoatei), nu aveam titluri noi. Așteptam coletul de la Evertoys, prin urmare avem 2 cărți în așteptare.
Ei, a picat bine cartea. Cred că am povestit de multe ori că fata mea e liană. Se urcă pe tine, apoi din brațe vrea de toate pentru că NU POATE singură: nu poate să se încalțe, mănânce, știți placa, cu siguranță. Și cum nu sunt cu zen-ul în buzunar toată ziua, caut soluții.
Alexia, personajul, are nu-poți de toate dimensiunile și culorile, unii la vedere, pe alții îi ține ascunși în dulap. O urmează peste tot și încurcă multe treburi de-ale Alexiei. Cu cât repetă că nu poate un lucru nu-potul respectiv crește în dimensiune.
Cu nu-poții care fac gălăgie, blocheză intrarea în clasă, la școală, care o fac să se concentreze greu la ore, o împiedică să facă lucruri care îi fac plăcere, Alexia e tristă, obosită.
Soluția magică? Nu, nu e chiar așa simplu. O fi poveste, dar nu-poții sunt reali pentru fiecare dintre noi. Doar să nu ne lăsăm sufocați, conduși de ei și, important, să cerem ajutor.
Alexia învață cum să micșorează nu-poții și să îi fie mai ușor. Îi sunt alături mama, tata, bunicii și prietenii.
Loli o place și nu prea pe Alexia, un fel de love and hate, pentru că îi plac nu-poții, știe că au și o anume putere asupra noastră, dar a înțeles povestea și o cere. Acest lucru mă ajută, pentru că, de exemplu, pe drumul către grădiniță când nu-potul să merg pe jos apare, încep și eu: ia uite ce mare l-ai făcut pe nu-potul ăsta. Cum să vă duc pe amândoi în brațe atâta drum? Spune repede POT, ca să fie mai mic. Când ne vom lua la revedere în ușa clasei, la grădiniță, să fii ușoară să te pot ține mai mult în brațe când ne luăm la revedere.
Funcționează? Din 5 zile, 2 spre 3… da! E bine, step by step sau cum zicea bunica încetul cu încetul, se face oțetul! Crește copilul.
Personajul Alexia are sfaturi pentru micul cititor (la finalul poveștii), plus câteva exemple de jocuri ce ajută copilul să scape de nu-poți.
Cartea este scrisă de Adriana Mitu – fondatoarea centrului EDUC, psihoterapeut în formare în cadrul Institutului European pentru Studiul Psihoterapiei Copiilor și Adolescenților, autor de povești terapeutice pentru copii. O găsiți aici – https://adrianamitu.com/
Colecția de povești terapeutice v-o recomand, tratează subiecte precum adaptarea la grădiniță, dezvoltarea empatiei, agresivitatea la copil etc. Poveștile din colecție sunt și noile descoperiri ale mândrei, pe lângă Alexia și nu-poții ei. Totul a decurs pe același model, la început nu le-a avut la inimă. Acum, pentru că s-a lovit de situațiile din povești, este interesată de dialog, de cum copiii, părinții, educatorul gestionează/rezolvă situații. Cel mai mult îi place povestea cu spiridușii Băț și Șugubăț. Este o secvență pe care ea o cunoaște, plus personajul are același nume cu copilul cu care ea se împacă și, totodată, nu se împacă la grădiniță. Din motiv de jucării, the usual stuff.
Mai multe despre ce citim noi, găsiți la secțiunea Recenzii carte copii, despre activități, jocuri și alte chestiuni DIY aici și aici.
Spor la citit!
2 comentarii