Minciunile copiilor de obicei sunt ignorate de părinți, unii se panichează. Cum de știe copilul să mintă, cine l-a învățat? Căutăm răspunsul în afară și nu la noi și copilul nostru. Ceea ce ar trebui să ne alarmeze este de unde nevoia de a minți (oricât de drăgălași ar fi când fac asta) și cum pot afla nevoia din spatele minciunii. Pe care, evident, o vom rezolva împreună.
Eu îmi amintesc de minciunile de la 5-6 ani. Știu exact motivele: să scap de ceartă, pentru că era o minciună ce nu făcea rău, era ceva pentru mine și voiam să știu doar eu de acel ceva, pentru că scăpam pe altcineva de pedeapsă, pentru că urma să fac ceva ce nu-mi făcea plăcere sau îmi era frică și mă apuca subit durerea de cap, burtă, orice contraindica ce urma să fac.
Loli are 3 ani și aproape 11 luni și, ocazional, pe lângă eu am făcut sau Loli a vărsat apa, deși nu era necesar, și știe asta, minte.
Ai mâncat cu mamaia? Daaa! (nici nu s-a atins de lingură, mamaia are un rid în plus)
Loli ți-a plăcut melodia? Nuuu (am dansat până nu am mai putut).
Fata mea are parte de mici recompense în terapie și acasă. Știe că avem limite bine stabilite, avem și limite pe care le-am relaxat, avem și rutină. Anticipația funcționează minunat la noi pe anumite nevoi. În rest, spontaneitatea ne caracterizează.
O parte din așa zisele ei minciuni le înțeleg, le realizează și ea. Cumva e covorul ud deoarece cineva nu a ajuns la oală? Ce crezi? Va spune senină că nu ea făcut pipi. Intenția ei nu era să facă pe ea și pe jos. Dar a făcut-o și situația este clară – nici ea nu se simte confortabil cu ideea, de aceea cumva o transformă.
Când a spus prima dată mami pune Loli colț, pfuaaaa am amuțit, m-am bâlbâit. Nu s-a menționat în casa noastră cuvântul colț, nici acțiunea de stai la colț pentru că. Dar ea a insistat la grădiniță, când nu a vrut să participe la activitate, că mami o pune la colț. În ziua respectivă cred că toată lumea a înțeles de ce nu cooperează copilul meu.😄 O pun la colț acasă. Na, drege busuiocul dacă poți.
Copiilor le poate fi indusă o acțiune prin repetiție și întrebări centrate pe subiect? Mă întrebam eu când Loli îmi repeta că da, o pun la colț. M-am lămurit spre final, vezi mai jos.
Cărțile spun că de la copilăria timpurie până la adolescența târzie, procentul copiilor care mint deseori rămâne cam la fel. Totodată cei care au făcut studii pe acest subiect spun că există 2 posibilități:
– nevoia de a minți este tranzitorie, o fază care, prin intervenția parentală și presiunilor reduse, ia sfârșit
– posibilitatea ca pentru unii să devină un pattern stabil de relaționare cu lumea.
Pfuu, no pressure pe noi, părinții. Adevărul este acesta – zi de zi învățăm lecția onestității cu noi și cu copilul.
Emilia este prietena de joacă a fetei mele, terapeutul ei, și, când a picat treaba cu pusul la colț, am întrebat-o și pe ea despre subiect. Pentru a înțelege mai bine întreg conceptul de minciună la vârste mici și de ce mint copiii, iată răspunsuri:
1. De la ce vârstă mint copiii?
De când încep să vorbească încep să și mintă, să ascundă adevărul. De fapt, încep prin a nega ceea ce au făcut. Motivele pentru care un copil minte sunt mai multe, putem enumera câteva:
-nevoia de atenție (copilul minte victimizându-se, exagerează evenimente, dramatizează etc);
-imaginația bogată (povești, tv, desene animate, tablete);
-vor să se simtă importanți (în fața educatorului, a părinților).
2. Copiii mici înțeleg minciuna? Conceptul de minciună?
Motivul pentru care copilul mic minte este în primul rând să nu supere. Să nu își supere părinții, educatorul, prietenii. La vârsta de 2,3 ani memoria copilului este de scurtă durată, studiile spun că de multe ori ei nu disting realitatea de fantezie.
Ce bănuim că înțeleg copii pe la 2,3 ani este că nu vor să-i supere pe ce-i dragi și deja au înțeles că anumite comportamente i-ar supăra, astfel recurg la a schimba fapta prin a ascunde adevărul.
Exemplu: „Ai mâncat astăzi la grădiniță?
„Daaaaaaa…
Copilul a răspuns cu ceea ce a înțeles că-și dorește mama să audă. De ce? Deoarece atunci când spune nu, mama începe cu teorii, iar copilul a învățat să-i ofere mamei ce-și dorește să audă pentru a evita teoria. Învață să mintă în relația cu părintele.
3. În cazul copiilor mici când ar trebui să ne îngrijoreze minciuna lor?
Studiile spun că până la vârsta de de 4,5 ani nu trebuie să ne facem griji. Este de menționat faptul că, uneori, este nevoie ca părintele să apeleze la un psiholog, în cazul în care copilul transformă minciuna în modul lui de a comunica, nu mai face diferența dintre realitate și fantezie.
4. Copilul mic poate fi influențat să mintă?
Depinde. Spun asta deoarece copiii au tendința să „se lase influențați” dacă sugestia îi aduce beneficii. Să ne gândim la un exemplu: „De ce esti trist astăzi, te-au bătut părinții?” iar copilul spune „Da” (minte) iar în acel moment toate privirile și atenția au fost asupra lui. În acest caz putem spune că DA, copilul poate fi influențat. Repet, dacă sugestia îi aduce beneficii, copilul o poate prelua și folosi ulterior.
Iată și răspunsul meu. Loli nu a putut susține activitatea cu educatorul și a ales să stea izolată. S-a întâmplat să fie într-un colț și ești tristă, de ce la colț, restul este istorie cu mama(eu) care o pune la colț. Beneficii: zero activitate, bifat atenția, empatia educatorului.
5. Cum ar trebui să gestionăm minciunile copiilor?
În primul rând este important să identificăm nevoia din spatele minciunilor, apoi să acționăm plecând din acel punct.
Bun, oare dacă fac tot ce trebuie nu mă va minți de-a lungul vieții? Nu știu, cu siguranță nu am să pot controla pe deplin acest lucru, dar cred că prin încurajarea adevărului, setarea de limite corecte și un cadru familial fără constrângeri absurde ar influența cât de mult va minți de-a lungul timpului.
Sper că întrebările de mai sus v-au adus răspunsuri și liniște în privința nevoii de a minți de la vârste mici. Informații utile de la terapeuți și psihologi privind alte aspecte de dezvoltare si relaționare la vârste mici aici și aici.
2 comentarii