Dacă fac un inventar al profesorilor pe care i-am avut în anii de şcoală, numai pentru unii am (acum, după ani) amintiri bune, am imaginea aceea de apreciere, prețuire, pentru bunătate, dragoste pentru copii, respect pentru profesionalism, pentru că mi-au transmis repere, oferind uneori, modelul. Nu includ aici oamenii de la care am învățat când deja eram la specializări, formări profesionale, în anii de după facultate.

Vârsta când slefuieşti baza unui om e acolo, în copilărie, în primii ani de şcoală şi felul cum priveam oamenii mari, care aveau de transmis învățătură era sincer, din suflet, fără prejudecată. De aceea, păstrăm pentru puțini oameni doar imaginea bunătății, pentru că dincolo de ce ne-au transmis ca învățătură, ne-au transmis căldură, încredere, grijă, un reper sănătos, pozitiv – un individ pe măsură ce crește se transformă precum fluturii, în ceva frumos și nu într-o persoană rigidă, distantă, greu de mulțumit, poate chiar rea și de temut.

M-am lungit cu introducerea, dar iată unde voiam să ajung cu ideea: Contează fiecare om din viața unui copil, de la cei de acasă – părinții, bunicii, membrii familiei extinse, până la cei de la şcoală. Adulții de mai târziu poartă în ei oamenii buni, dar şi pe cei mai puțin buni din copilăria și tinerețea lor. Este un echilibru de care suntem responsabili, atunci când copilul creşte.

Mulțumesc, domnule profesor – poveste omagiu adevărată

Am simțit nevoia unei astfel de introduceri deoarece am citit în weekend cu Loli, o poveste nouă. Este vorba de cartea recent apărută la Editura Frontiera.
Cartea Mulțumesc, domnule profesor  este, de fapt, povestea adevărată a scriitoarei Patricia Polacco, care a suferit de dislexie în copilărie.
Finalul cărții eu l-am citit cu voce tremurată, pentru că am simțit emoția omului mare, devenit pentru o clipă copilul din trecut, în fața profesorului său.  Simți tot zbuciumul, dar apoi și liniștea copilului care a reușit să panseze răni, să crească, să evolueze și să devină  ceea ce și-a dorit, deoarece într-un anumit moment din viața lui cineva l-a validat, încurajat, sprijinit să-și descopere puterile, să creadă că este mai mult decât ce spun cei din jurul lui.

Povestea Trishei

Trisha își dorește mult să meargă la școală, îi place să deseneze, să asculte povești, este nerăbdătoare să citească. Numai că literele i se încurcă în fața ochilor ori de câte ori ia abecedarul în mână. Nici cu cifrele nu evoluează mai bine.

Când am ajuns cu Loli la partea cu numerele care se încurcau în mintea Trishei, a început să se foiască. Și ea s-a luptat un pic cu numerele până le-a înțeles, până când lucrul cu ele a devenit mai ușor și, astfel, a rezonat mult cu Trisha.

Am crezut că nu rezistă până la finalul poveștii deoarece cu fiecare pagină în care fetița era necăjită, jignită de colegii de şcoală, s-a ascuns după mine, şi-a pus perna pe cap supărată. Când profesorul a luat atitudine în clasă, exprimându-şi nemulțumirea pentru comportamentul colegilor Trishei, apoi când Trisha a exersat suplimentar literele şi numerele, i-a venit inima la loc.
Relația Trishei cu familia este armonioasă. Tradițiile familiei ei sunt foarte frumoase și, sigur, o să vă placă ideea bunicului cu picătura de miere. Bunica Trishei este foarte grijulie și blândă și o încurajează mult pe fetiță. Trisha și bunicii au niște dialoguri sensibile care o să vă facă să vă sunați bunicii, dacă încă îi aveți.

Viața Trishei devine din ce în ce mai grea, pe măsură ce crește, iar schimbările din viața ei (pierderea bunicilor și mutarea într-un nou loc) adâncesc și mai mult problemele pe care le întâmpină la școală. Ajunge să creadă că este așa cum spun colegii și începe să urască școala.

Dar…într-o bună zi, sosirea unui nou profesor la clasă schimbă cu totul viața Trishei.

Autoarea

Autoarea Patricia Polacco, aduce un omagiu prin povestea Trishei – care este chiar povestea ei – tuturor profesorilor care schimbă în bine viața elevilor lor.

Provenită dintr-o familie cu tradiții culturale mixte (irlandeze după tată și ruso-evreiești după mamă), autoarea a crescut împreună cu bunicii, înconjurată de poveștile și amintirile lor. A scris mai multe cărți pentru copii, toate inspirate din copilăria ei, fiecare poveste purtând amprenta nostalgică a tradițiilor familiei. Alte cărți scrise de Patricia Polacco și apărute la editura Frontiera sunt: Recenka și ouăle de Paști, Când tună a tort.

Utimul titlu menționat- Când tună a tort – este, de asemenea, foarte îndrăgit la noi în casă. Vom proba rețeta de tort, cu prima furtună, din acest an. Nu că s-ar teme Loli de fulgere, chiar îi plac, doar că atunci vom avea un motiv în plus să gătim un tort de poveste.

Spor la citit!

Avem mai multe titluri de la editura Frontiera, despre care am povestit frumos, doar dați un search la capitolul Recenzie carte.

Încă ceva – până pe 28 februarie este în derulare campania Dăruiește o carte – cu discountul de 20% pentru  cărțile din coș comandate (pentru tine și poate pentru un prieten) folosind cuponul #semnedeprietenie.

În zilele ce urmează pentru cititorii blogului, prietenii de la editură vor oferi în zilele de Mărțișor, un exemplar al cărții, în cadrul unui cocurs pe care îl voi posta pe pagina de facebook a blogului. Stați aproape!

La final,

Ideile noastre de proiecte DIY, ce jocuri jucăm–găsiți la secțiune dedicată Jocuri și joacă.

Dacă vreți să îmi spuneți părerea voastră despre cartea mea, iată trailer-ul este AICI, se poate comanda de AICI.

Tags :