Cred că am tot repetat pe aici pe blog că cititorul adult din mine este bine mersi doar cu poveștile pentru copii. Nu mă simt stresată de faptul că teancul meu de cărți prinde praf. Poveștile copilului îmi dau așa un sentiment de sațietate, că atunci când Loli nu a fost acasă, în vară, fiind plecată la bunici, în prima seară fără ea, am pus din reflex mâna pe teancul de povești, nu pe romanele mele.
Gata cu introducerea. Avem de la Editura Frontiera volumul de povești culese de Brad Florescu. Titlul cu marchiz a plăcut mult fetei mele şi în seara când am ajuns la povestea care dă titlul cărții, a repetat până a adormit cuvântul marchiza. Ce face o marchiză, mami? a fost întrebarea fabuloasă a serii.
Ştiți cum ideile noastre cele mai bune vin când devenim părinți. Da, bine, doar părinții pot fi în asentimentul meu cu această afirmație. La mine așa s-a întâmplat. Cele mai bune idei le-am avut după Loli. Am avut şi înainte de Loli, însă Loli a fost impulsul meu să le pun în practică pe alea pe care le tot lăsam la urmă. Copilul a fost și este doza mea de curaj.
Așadar, orice carte începe de la o poveste. Povestea cărții a pornit de la un copil. Pentru acest copil tatăl lui a selectat din poveștile lumii câteva mai aparte. De ce? Ca pruncul lui (și restul pruncilor, după apariția volumului) să se bucure de „prima și cea mai importantă școală a unui om”.
Știm toți că poveștile au nevoie de cineva care să le găsească, să nu rămână uitate, să aibă viață lungă. Totodată mai au nevoie și de un om iscusit într-ale desenului care să descifreze tâlcul în imagini. Ei bine, acolo este o altă poveste, pe care o las în seama voastră să o aflați.
Cu Loli am citit în fiecare seară câte-o poveste. La unele am râs copios amândouă, la altele fata mea a rămas surprinsă de final, la câteva a urmărit cu mult interes doar desenele. Printre poveștile ei preferate: Ceaunul care făcea pui, Visul călugărului, Trei animale prostănace, Maria cea isteață și, bineînțeles, Ce a făcut marchizul când a aflat.
Așadar, fiecare poveste are tonul și ritmul ei, după țara de origine – India, Tibet, Etiopia, Norvegia, Japonia, Filipine etc. Dacă uitam să citesc de unde este povestea, fata mea mă întorcea din povestit. Să o iau de la capăt, de la titlu și …poveste din Tibet, de exemplu.
Bun, poveștile vin cu lecții. Mesajul este uneori la vedere, alteori bine ticluit, ascuns printre cuvinte. Veți observa că anumite cuvinte vor provoca copilul, unele povești vor fi în întregime o provocare pentru micii cititori. Așa cu spunea și autorul, este o carte numai bună de citit în familie, cu care vă școliți împreună fără să vă dați seama. Totodată, vă puteți alege voi rolurile de povestitor sau auditor/ascultător și o veți savura ca pe o plăcintă bună.
Spor la citit!
La capitolul Recenzie carte, puteți vedea ce altceva am mai citit și vă puteți inspira. Primim și noi idei, nu vă sfiiți să ne scrieți.
Dacă aveți nevoie de inspirație pentru activități distractive acasă sau în deplasare, iată aici secțiunea cu activități pentru dezvoltarea de abilități practice.
Totodată, vă invit să urmăriți pagina de Facebook a blogului AICI, sau pagina de Instagram unde încerc să fiu și mai creativă prin filmulețe, mici reels și poze din unghiuri interesante – AICI.
Cartea mea – Ce vezi, copile? – își poate găsi loc și ea pe lista lecturilor de vară – fiind o carte de conectare în familie. Are book-trailerul – AICI. Dacă o veți citi, să îmi dați de veste. Se găsește AICI.
Un comentariu