Să mergi (de parcă ai fi) desculț și să îți facă plăcere! Cine a auzit de mers desculț cu încălțări în picioare, de fapt? Câți dintre noi am îndurat dureri de degete și bătături pentru perechea aia de pantofi care e așa frumoasă, colorată, și care se vede minunat pe picior, numai că abia aștepți să o descalți, cum ai intrat pe ușă, uneori chiar de cum ai intrat în scara blocului.

Ce înseamnă ”mers desculț”?

Poate însemna că nu îți permiți ceva de încălțat sau că locuiești la țară. Acolo nu era o problemă mersul desculț per se. Cel puțin eu așa îmi amintesc din copilărie. Era la ordinea zilei pentru bunici și chiar o plăcere. Mergeam și eu, doar am crescut printre găini și gâște, în ograda cea mare. Cine nu a avut bunici la sat nu cunoaște cu adevărat plăcerea mersului desculț, senzația de tălpi eliberate. La țară te încalți doar dacă ieși pe drum, pentru că frige asfaltul sau drumul este pietruit și pietrele foarte aspre.

De la desculț la avea încălțări în picioare și simți libertatea pasului desculț, urmează o poveste frumoasă, mai jos.

Știți voi cum mamele, părinții, în general întorc lumea pe dos, pentru ca pruncul lor să aibă ceea ce are nevoie, pe măsură și dimensiunea potrivită. Așa și povestea TIMMO.

Povestea TIMMO

A început cu bebe David care mergea de la 11 luni, iubea plimbările și nu avea încălțarea potrivită pentru vremea de toamnă – iarnă. La nivel local, nu se găsea nicio alternativă de ghetuță îmblănită, prin urmare mama, Elena, a găsit astfel un motiv să facă planuri și să proiecteze TIMMO NaturallyHappy Feet.

Fiecare mamă își dorește tot ceea ce este mai bun pentru copilul ei și întotdeauna am știut că voi avea un business. Recunosc, cochetam cu ideea că voi deschide un business pe partea de comunicare și domeniile unde aveam experiență, însă viața deja îmi programase altceva.

Întotdeauna mi-am dorit să am băiat și unul dintre motivele pentru care mi-am dorit să fie băiat a fost: să nu-l strângă pantofii vreodată. Eram atât de marcată de faptul că pe mine, de-a lungul timpului, în cei cincisprezece ani de lucru în vânzări m-au strâns de fiecare dată pantofii (pasionată fiind de încălțări de piele de când mă știu), încât credeam că dacă voi avea băiat, nu o să-l strângă pantofii, nu va avea problema aceasta.

Când am făcut prima pereche de pantofi pentru David mi-am dat seama că pot să fac ceva extrem de comod pentru picioare mici și plimbărețe. Totodată, pe măsură ce am învățat despre încălțăminte, am realizat că, de fapt, eu eram cea care se încălța greșit, încercând să-mi formez piciorul după calapoade ale diverșilor producători și nu invers – adică așa cum este corect – să am o încălțare potrivită care să se formeze în funcție de piciorul meu.

Atunci când faci un lucru din suflet, din grijă pentru copil, rezultatul este pe măsură. Feedbackul pozitiv, încurajările prietenilor, ale cunoscuților după prima pereche de încălțăminte – o pereche de ghete –  au dat startul afacerii în care Elena a putut îmbina ceea ce știa să facă foarte bine: partea de comunicare folosită astăzi în consilierea părinților și pasiunea pentru pantofi, oferind pieței locale exact ceea ce avea nevoie – barefoot pentru toate sezoanele.

Încălțămintea barefoot

Încălțămintea ”mers desculț” nu este doar un must have pentru primii pași, pentru copiii care încep să meargă, ea poate fi (de asemenea, este recomandată și de specialiști) opțiunea principală a părinților în materie de încălțăminte pentru copii, pe o perioada de timp cât mai lungă.

Plecând de la însăși rolul încălțămintei de a proteja piciorul, designul TIMMO barefoot vine să susțină mersul natural al copilului, fiind o încălțăminte ușoară, extrem de flexibilă, ușor de încălțat – ceea ce susține autonomia copilului de la vârste cât mai mici. Încălțămintea este atractivă pentru copil, prin aplicațiile diverse, posibilităților infinite de personalizare. Putem spune că TIMMO barefoot este o alegere perfecta pentru copii, până la vârste mari.

Este bine de știut că există încălțăminte barefoot și pentru adulți.

TIMMO testează deja de vreo doi ani de zile pantofii barefoot de adulți, pantofi atât pentru primăvară cât și varianta de vară, de săndăluțe pentru mămici. Ne dorim mult să extindem producția de încălțăminte barefoot și pentru adulți, în viitorul apropiat.

Gama de încălțăminte Timmo cuprinde pantofii mers desculț de interior (de grădiniță, casă) și gama de exterior ce acoperă fiecare sezon: săndăluțe, pantofi, ghetuțe pentru toamnă și ghetuțe de iarna îmblănite.

Pentru Loli încălțatul a venit cu multe probleme: picior mic, călcâi mic, ea agitată și dornică de plimbare. Am mers mult timp prin parc în șosete. La 2 ani încă se încadra la mărimile de bebeluși. Greu am găsit încălțări care să o încapă și să nu o împiedice la mers. A avut o pereche de sandale din piele tip barefoot, pe la un 3 ani și le-a plimbat cu mult spor.

Probe acasă. Să doarmă cu ei, nu alta.

Perechea de sandale/pantofi de la TIMMO este deja foarte iubită, le-a luat la grădiniță și le poartă cu drag. Loli și-a ales culorile și e foarte mulțumită de rezultat. I-a plăcut să fie măsurată, să fie întrebată ce vrea și să facă probe.

Din ziua când i-a primit. Scrie Loli?
Prima purtare la grădiniță:)

Dacă vreți să oferiți copiilor încălțări TIMMO pentru grădiniță, de interior (pentru casă), pentru orice sezon, intrați pe site  aici și vedeți ce modele sunt disponibile. La finalul articolului, veți găsi un cod de reducere ce poate fi folosit la achiziționarea oricărei perechi de încălțăminte TIMMO.

Detalii despre cum măsori corect lungimea tălpii copilului, iată și aici. Pentru personalizare aveți infinite opțiuni, tot ce trebuie să faceți este să vă lăsați imaginația voastră și a copilului să prindă aripi.

Ce recomandă TIMMO?

Printre atâția producători apăruți recent pe piață, clienții se pierd în detalii tehnice și optează pentru încălțăminte low-buget de o calitate îndoielnică. Este extrem de important ca fiecare părinte să aibă parte de consiliere dedicată înainte de achiziție și să fie foarte atent la calitatea materialelor și proveniența acestora.

TIMMO folosește materialele de cea mai bună calitate, de proveniență europeană, certificate pentru copii, iar căptușeala chrome free, tăbăcită fără crom, este cea ma bună căptușeală pentru copii. Măsurile TIMMO merg până la 35.

Antreprenor în România

Aspirații versus Așteptări

Pe cât de frumoasă pe atât de grea este viața de antreprenor. Am pornind de la ideea de a avea mai mult timp pentru copilul meu și am ajuns să am mai puțin timp pentru mine și pentru copil. Asta înseamnă cu adevărat provocările vieții de antreprenor atunci când vrei să te dezvolți, când menții un business bun.
Este încă nevoie de educație privind genul acesta de încălțăminte și nu mă refer doar la piața din România. Toată lumea are senzația că sunt exclusiv pentru primii pași ai copilului, când de fapt sunt pantofi extrem de comozi ce pot fi purtați și de copiii mai mari. Noi încurajăm informarea, educarea tuturor cu privire la această alternativă de încălțăminte pentru copii, până la vârstă cât mai mare și recomandăm părinților astfel de produse.

Așa cum am promis, codul de reducere este LOLI5% și este un mic cadou pentru toți cei care doresc să testeze aceste încălțări produse în România. Așadar, înainte de a finaliza comanda, scrie LOLI5% în căsuța Aplică un cupon de discount.

În plus, iată încă o informație utilă – de la 1 februarie toate produsele din stoc intră la reducere (Atenție! Codul din acest articol nu este valabil pentru produsele reduse deja).

Spor la cumpărături!

Pentru noutăți, informații utile, produse testate, jocuri și evenimente dedicate picilor de 4-7 ani vă invit să urmăriți pagina de Facebook a blogului https://www.facebook.com/unsoideblog.

Dacă vrei să vezi ce cărți citim, aici este secțiunea noastră de cărți – Recenzie carte copii, pentru activități cu copiii, găsiți inspirație aici – Activități cu copii