Nu e o decizie ușoară când copilul este mic, se face anestezie totală, stă nemâncat atâtea ore.
La Loli a fost vorba de stabism convergent. Focaliza când cu un ochi când cu celălalt, cel care nu focaliza era fugit spre nas. Cauzele strabismului sunt multiple, dacă ar fi să săpăm în istoricul familiei nu pot spune exact de ce fata mea are strabism. Am putea să punem pe seama hipotoniei cu care s-a născut, greutății mici, nu știu. Ochii bebelușilor sunt funcționali de la naștere, perioada de acomodare este de câteva luni. De aceea la început disting puțin ca apoi să se clarifice, totul să capete formă, culoare. Din câte am înțeles eu până la 6 luni copiii pot fi stabici și să se considere normal acest lucru, încă este vorba de acomodare, de orientare în spațiu, de coordonare. După vârsta de 6 luni deviațiile ochilor sunt de urmărit și, neapărat, consultat oftalmologul fiind vorba de strabism congenital.
Loli a făcut primul control pe la 8 luni. Nu privea în dispozitiv, nu au măsurat mare lucru, era mică, dezvoltată cât un bebe de 6 luni. Ni s-a spus să revenim la un an.
Următorul control a fost și mai rău. Am fost trimisă la farmacie să cumpăr ocluzor. La strabismul ei nu era de recomandat așa ceva. Cum nu eram mulțumiți de răspuns, am fost la un alt control (a treia clinică) pe la 10-11 luni, a primit prescripție de ochelari. Am căutat o lună de zile rama care să se potrivească pe fățuca ei mică. Cu tot jocul și pus ochelari toată lumea din casă (eu pe ai mei de miopie, tati de soare) nu s-a lăsat convinsă să îi poarte. Au stat peste tot, printre jucării, a ros elasticul. Nimic. Am deschis tv-ul, dura 3 secunde.
La al patrulea control am schimbat dioptriile și am primit explicații despre ce înseamnă operația de strabism. Dacă la al treilea control nu se punea problema de operație, acum (schimbat iar clinica, e drept) s-a pus problema temporizării unei astfel de intervenții și efectele ei. Am decis, după multă documentare, după ce ne-am sfătuit și cu pediatra Lolitei, între noi, cu soră -mea (medic), să o operăm. Ceea ce este de rezolvat în strabismul convergent este vederea monoculară, adică recăpătarea vedereii binoculare (cu ambii ochi deodată), plus percepția tridimensională. Creierul trebuie să învețe să suprapună imaginile de la ambii ochi. Cu cât se întârzie mai mult operația cu atât va fi mai greu să se obțină vederea binoculară.
În ce constă pregătirea pentru operație:
– analize cu 2 săptămâni înainte
– să nu fie răcit copilul, să aibă o stare de sănătate foarte bună
– să primească aviz pozitiv de la medicul de familie cu 3 zile înainte de operație.

Am evitat locurile aglomerate, mersul cu metroul și cu tati la cumpărături, în locurile de joacă am stat maxim o oră….și am cam părăsit rapid locul unde am auzit copii chihăind sau strănutând. Da, știu, am mers pe principiul paza buna, trece primejdia grea. La kineto nu ne-am dus cu 2 săptămâni înainte de operație ca să evităm mersul cu taxiul sau transportul în comun.
La analize am fost cu Iulian cu mașina, veni vidi vici repede. Când ne-am dus la dr. de familie am făcut în așa fel încât să ajungem la fix. Să nu stăm mult pe acolo. Ultima oară am ajuns cu vreo 20 de minute mai devrerme, era aglomerat, Loli s-a plimbat încontinuu printre jucării, copii, când am plecat a venit un taxi cu șofer răcit bocnă, care la un semafor sufla trombonul și cam strănuta.  A doua zi Loli era mai moale, fără chef, plângăcioasă, a treia zi muci groși. 🙁 A fost un mix, în plus se răcise vremea în săptămână respectivă. Ne-am procopsit cu ceva și a ținut-o 2 săptămâni.

Apoi, în ziua Z regimul alimentar a fost foarte strict. Cu toate că Loli are greutatea pe care o are, nu ne-am abătut de la indicații:
–  nu a mâncat solide cu 6 ore înainte de operație (era programată la ora 17.00, până în 11 a mâncat masa de dimineață)
– cu 4 ore înainte a supt, apoi a mai băut apă
– cu 3 ore înainte nimic.
Numărătoarea am ținut-o cu toate că ne tremura inima. Am văzut că îi este foame, am ascuns toate ronțăielile.
– și foarte important – o stare de bine la toți, să nu simtă copilul agitație și nervozitate. Noi am făcut programul zilnic, ne-am jucat, hilizit. Loli moțăia când am plecat.
Operația nu a durat mult, însă, evident, timpul trece greu, din momentul în care pleacă în brațele asistentei și revine în salonul postoperator. După anestezie reacționează toți la fel: agitație, confuzie, plâng mult, se liniștesc greu. Loli dormea și plângea. Nici la sân nu era liniștită, îi mai dădea drumul să plângă. Și voia să se frece la ochi. La o oră după operație, după supt, băut apă, trecut un pic starea de agitație, am plecat acasă. Am facut nani cu rândul, Loli tot voia să se frece la ochi și am păzit-o.
Iulian, cât a durat operația, a stat în afara sălilor, și era leșinat. A auzit-o plângând și îi venea să rupă ușa. L-am văzut la un moment dat printre uși lângă micul spațiu clar de geam. Se uita înăuntru să își vadă fata și ce face, să îi trimită pupici și încurajări.
10 zile am stat în casă, pus picăturile prescrise, păzit să nu se lovească, fără tv și telefon (le butonează când le prinde, după 5 zile a cerut să deschidem tv, am deschis 10 min pe Duck). Riscul infecțiilor este mare dacă nu se urmează tratamentul cu strictețe, mâini spălate când pui picături, evitat apa de la robinet, spălat părul după 2 săptămâni.
A trecut, roșeața nu este la fel de vizibilă, s-a obișnuit cu rutina picăturilor, în sensul că stă să vin cu flaconul, pusul se lasă cu plânsete, la fel, ca în prima zi. Și cu formularea dacă te freci la ochi și nu punem picături, faci buba (este antică asta cu buba), nu știu cât de ok, am folosit-o, a dat roade. Deși i-am explicat, exemplificat pe Iulian, numărat zile pe calendar, apoi subliniat că nu e plăcută senzația și o înteleg, este greu să o convingi că așa se face când pui picături în ochi.
Bun, orice intervenție vine la pachet cu multă pregătire și multă emoție, ideea este să vezi efectele pe termen lung și să ai încredere în tine și copil. Au resurse nebănuite, mici așa cum sunt, sunt foarte puternici. Loli a mea este o curajoasă, cu zâmbetul pe buze de a doua zi. Așa ne-am relaxat, și revenit, râzând mult, zâmbind unii la alții.
All ok. După ce trece buba de tot, readucem ochelarii în discuție. Let’s smile!
Nu sfătuiesc pe nimeni să facă ca noi, ce pot spune este:
– să vă documenați bine înainte
-să studiați bine materialele care le primiți referitoare la operație și acordul pe care îl semnați cu clinica
– să discutați cu pediatrul sau alergologul sau medicul de familie, să vă sfătuiți cu cine aveți voi încredere( să aibă cunoștințe medicale, evident, nu vecina de scară) dacă nu sunt clare anumite riscuri
– să respectați cu strictețe regulile clinicii referitoare la dieta preoperatorie, postoperatorie și tratament
– de reținut că efectele operației sunt clare după 2-3 luni
– anumite cazuri pot necesita corecții ulterioare (sper să nu fie cazul fetei mele, vom face și asta dacă va fi nevoie)
–  decizia de a opera copilul trebuie să fie luată ținand cont de particularitățile lui și felul în care îl afectează deviația ochilor acum și pe viitor( dacă nu se iau și alte măsuri precum ochelari, exerciții).
Dacă am uitat ceva, urmează să îți operezi copilul și dorești să mai povestim, așa ca între părinți, despre cum au decurs toate, poți să îmi trimiți un mail pe adresa marinabezede@yahoo.com sau să îmi scrii la comment.