Poţiuni magice

Vorbeam de colici şi poţiuni magice. Poţiuni, de fapt, mai puţin magice. La Loli nu au funcţionat. Şi ce ne-am gândit noi într-o noapte. Apropo, în primele luni fata noastră nu dormea noaptea. Eram chiauni amândoi. Aşa, să revenim. Eram balonați. Nu mai ţin minte ce mâncaserăm de eram forfotiţi la maţe. Ce să luăm să ne revenim? Ceva din licorile fetei. Că doar aveam de toate. Ba chiar două sticluţe de Bonisan. Fuseseră la promoţie! 😉 Face calculul soţul meu: dacă la bebei atâta, la un adult atâta. Bun! Şi trage o duşcă el, juma’ de sticluţă, eu repede restul. Gust bun la început care se lasă cleios a soluţie de săpun. Bleah, rău. Am gâlgâit apă după, aşa rău a fost. El se retrage pe budă, eu alăptez copilul. Şi la vreo 5 minute mă ia un rău mai să scap fata. Şi strig: ieşi afară că vomit. El, la fel, îngreţoşat la maxim tăcea mâlc, în baie, mândru, neştiind că şi eu am aceeaşi stare. Eliberaţi amândoi şi amărîţi ne pufneşte un râs isteric. Era 2 noaptea. Acuma, gândeam noi, cum să dai copilului aşa ceva? Săraca Loli, ne-o fi zis ea ceva, da’ cine să o înţeleagă. Da, uite aşa cu cele pentru colici. Ideea e că ne-am destresat cu răul şi râsul de după. Ne-a priit până la urmă Bonisanul!