Dacă mă întrebi ce îmi doresc să fac, în sensul că nu s-a întâmplat de când nu-mi aduc aminte, atunci am să zic (fiți atenți, nu veți fi uimiți): să stau degeaba, să nu am nicio grijă, să stau la povești în tihnă și să savurez chestii plăcute la o ceașcă de cafea. Nu sunt genul care își bea cafeaua o zi întreagă, după considerentul o gură/oră mă ține în priză. Nuuuuu, eu sunt cu datul repede pe gât, caldă, cu lapte (vegetal, lately). Așa funcționează papilele mele, la foc rapid. Nu sunt adepta a orice cafea.
Bun. Dar să uitam cafeaua pentru moment. Am zis să stau la povești. Da, să fiu tolănită pe un divan, bine hai – pe un pat moale, cu multe perne și să ascult. O povestitoare cu tâlc, să miroasă a prăjiturele și a cafea sau să fie un film bun/desen animat la tv. Să fie ca în O mie și una de nopți, vreun Aladin, covoare zburătoare, comori, daaaa. Să creez pentru Loli colțul cu povești, al povestitorului pentru când va avea mai mult glas și să fie cu temă, cu decor făcut de noi. Cam așa: Ascult o Șeherezadă cu Loli, ea cu prajiturile ei fără gluten, eu sorbind o cafea. Nu ar dura prea mult povestea, însă e foarte bun momentul pentru testat ceva nou. Orice poveste pe lângă impresia plăcută de relaxare, tihnă, mai ales dacă e cu happy end, e musai să fie însoțita și de ceva gâdilici la papilele gustative. Și uite așa îl vrăjesc pe soțul meu cu povesți, cum o să depănăm eu și Loli aventurile vestite dacă mami are uneltele necesare și combustibil pentru citit și transpus într-o manieră personală, pe înțelesul prințesei, cum vine treaba cu lampa fermecată. Plusez și cu faptul că nu am avut experiențe cu iz oriental în ultima vreme și e musai să facem ceva. Să ne orientăm spre arome, să fim, cu gândul, către următoarea noastră aventură. Vorba lungă, sărăcia omului, să spun de fapt ce voiam să spun:
Mama mea nu le are cu ustensile moderne, este genul clasic, cea mai recentă întâlnire cu ceva care are butoane de pornit, timpi de programat s-a soldat cu rezistența arsă. Nu le are cu butoanele, în special pe acelea pe care nu le folosește de obicei și nu sunt ale ei. Drept urmare, a vrut să ne surprindă cu cafea caldă într-o dimineată, pe când era la noi…și a pus cafetiera să funcționeze așa: apa în cană, în rezervor nimic. Cum cafeaua nu a vrut neam să treacă în sens invers, a pornit aparatul de vreo 2 ori, a văzut ca nu merge, a butonat tot și a lăsat-o în plata Domnului. Să se descurce, să facă cafea, că doar e modernă și descurcăreață, cu atâtea butoane (era plină de năduf când a zis asta).
De aici povestea cu povestitoarea și tot bla bla-ul cu hai să ne umplem de arome. Bon, aveam nevoie de ustensilă noua și ca să dregem pățania, să treacă stresul că a stricat aparatul nărăvaș, am tratat treaba cu, stai să vezi, sunt reduceri la Cora și oricum nu se potrivea în bucătărie cafetiera veche.
Aș fi băut fără probleme cafea la ibric, numai ca nu are cine o face, să o găsesc aburită cu caimac pe aragaz. Dimineața trece repede cu mândra și nu e vreme de bibilit arome. Trebuie să fie gata, ready to go pe gât și savurat gustul în drum spre parc.
Uite așa înnoiești casa. De nevoie, de salvat timp de joacă…
Cam așa stau lucrurile la noi. La voi, după ce pățanii cumpărați ustensile noi?
