Poveste despre alăptare prelungită și înţărcare blândă – Doar ţiţi rămâne mică

Cine a spus că mamele nu se simt unele pe altele? Voi prezenta mai jos un mesaj al unei mame pentru celelate mame, o poveste despre alăptare prelungită și înţărcare blândă – Doar ţiţi rămâne mică.

Când era Loli mică nu suportam să o țină altcineva în brațe în afară de Iulian. Nu voiam să o dau, de spui că mi-o fura cineva. Cu toate că voiam să îmi elibereze careva brațele, nu rezistam mult să o văd plimbată de altcineva. Așa simțeam atunci și nu prea aveam control la treaba asta. După naștere, cu hormonii aferenți și laptele șiroind non-stop, nu controlam nici pipi bine, de lacrimi și furii scurte nu mai amintesc.

Mă uit în urmă și știu ce am să fac mai bine dacă mă apucă dorul de vreun alt țânc lipit de piept și cum am să fac lucruri fără grabă și stres. Așa cred.

Cu Loli nu simțeam nevoia să vorbesc toată ziua bună-ziua, în primele luni. O priveam, o studiam, o pupam din cap până în picioare, o mângâiam, o țineam cu orele să doarmă pe mine. Dar nu am fost mama care să vorbească, cânte și recite acțiuni, poezii, povești. Nu îmi venea. Nu stăteam mute, dar nu îi povesteam fiecare gest al meu. Oricum era în brațe non-stop. Eram același trup. Amestecam în oală cu ea pe umăr, aspiram, puneam rufe cu ea pe șold și simțeam că deja știe ce fac, îi transmiteam fără vorbe prea multe.

Îi puneam muzică, melodiile mele de confort mental, melodii vechi și noi preferate. Îi citeam articolele mele pentru revista școlară cu care am colaborat și după naștere. Apoi poveștile despre ea de pe blog.

Când a început Loli ”să vorbească” cu degetul în gură aaa, eeee, parcă mi s-a dezlegat și mie limba. Am început să conversăm cu adevărat.

Poveste despre alăptare prelungită și înţărcare blândă – românească 100%

Am făcut așa o introducere mare ca să ajung la prezentarea unei cărți frumoase, duioase și drăguț tare pictată. Și care îți servește cuvintele de care ai nevoie atunci când alăptezi prelungit și știi că la un moment dat, cu răbdare, veți porni pe drumul înțărcării și cum poți face lucrurile lin.

Doar țiți rămîne mică nu a fost cartea noastră de ajutor în înțărcare. Ar fi fost dacă apărea un pic mai devreme, când a văzut tiparul, Loli depășise momentul. O poveste cu poveste, aș putea spune. Cartea a fost scrisă de Dana Gânja (aici o găsiți cu mai multe povești danaganja.ro), ilustrată de Cristina Ignatiuc, a văzut lumina tiparului în urma unei campania de strângere de fonduri pe platforma Crestem Idei.

Povestea centrează un dialog tare duios și nu dulceag. Se potrivește tuturor. Eu, de exemplu, nu mă definesc duios. Nu sunt nici aspră, le spun pe toate din suflet, și, totuși, nu mă simt cu cuvintele armonioase pe buze every time, încât să pot aduce fiecare poveste lin, spre nevoia mea și a Lolitei. Dar învăț!

Cartea asta e frumoasă pentru orice părinte, care știe blândețe, povestește lucruri cu emoție, dar nu are inspirația de a aborda subiectul înțărcării așa cum și-ar dori. Este și pentru cei care au vorbele ca în poveste, cu ei, tot timpul. Rezonează bine și le aduce împăcare. Au procedat bine.

Momentul ”De ce?”

Pentru că te ajută să treci peste momentul când simți că dezamăgești puiul. Dacă nu îl poți alina la sân înseamnă că ai luat o decizie pripită și ți se urcă regretele în fiecare celulă. Dar copiii cresc și cu ei crește și dragostea noastră. Care va fi tot timpul, nu doar până în momentul când l-am dezlipit de la piept. După alăptare nu se oprește iubirea, asta va ști copilul, se continuă și dragostea și aventura vieții. Cu tot cu mami, dar nu cu laptele ei.

Povestea nu e doar pentru mame. Copiii au nevoie de ea. La fel și tații, care deși poate unii ar dori să alăpteze, dacă ar fi posibil, din dorința de a fi suport partenerelor, au nevoie să înțeleagă emoțiile mamei și ale copilului atunci când alăptează prelungit și aleg înțărcarea blândă.

Așadar, dragi părinți, citit cartea singuri, înainte, de câte ori e nevoie, lăcrimați îndeajuns pe imagini, text, priviți cu încredere în voi, în copiii vostri. Apoi citiți împreună. Decideți voi ordinea, până la urmă. Eu așa aș fi făcut. Loli o răsfoiește, amintește de jocul cu bebe, să o țin într-o poziție de alăptare. Dacă îi spun: Loli, vrei un frate sau o soră? Este foarte de acord, numai să nu-i dau țiți, că vrea și ea. Are nevoie de timp …încă. A trecut cât? Un an și ceva…

„Pentru că doar țiți rămâne mică. Dragostea crește odată cu tine”