Povestea. Despre asta a fost întâlnirea de week-endul trecut. Am fost la școală, cea a bloggerilor, fix în prima bancă. Nu sunt genul moț în frunte, acolo am găsit loc.

Să revenim la poveste. Liviana ne-a invitat la introspecție cu de ce scriu, ce vreau să spun, de ce acum, pentru cine o spui/ scrii?

Apoi, în ideea că știi, oarecum, de ce-urile de mai sus, a început lecția propriu zisă – Cum scrii?

Cam astea ar fi învățămintele mele, povestite în stil propriu, evident. Sper că am priceput corect. Unde vezi ca tractorul a trecut de lot, și trag brazda pe lângă, trage-mă de mânecă.

Cum spui povestea?
Pe repede sau pe stai să ne tragem sufletul și să fie pe îndelete și îndestulate. O spui pentru că pe tine te-a impresionat și crezi că vor fi și alții care să mediteze sau să fie în conflict cu ea. Iți pui în poveste vocea ta cea mai clară, fără fandoseli care te îndepărtează de tonul real.
Povestea clar trebuie să fie bună, să nu te zgârie de cuvinte nepotrivite și prea multă limbă stâlcită. Să fie nu din auzitele vecinei, ci chiar trăită, și dacă e chiar din vecini, atunci musai săpată, cartografiată și catalogată și de tine.

Pentru cititorii tăi – Povestea vine să te pună pe gânduri și să îți descopere gândurile pe care nu le-ai zis nimănui.

Când scrii lucruri, să le scrii/zici natural, fără să simți că telegraful este încă în funcțiune. Să te auzi în capul celor care „ascultă (citesc)” exact cum povestești tu de parcă nu ai fi aievea (pe ecranul telefonului sau calculator), ci acolo lângă cine citește.

Să verifici dacă înțelesul și tâlcul sunt la vedere și nu exprimi puțin și fără noimă. Să legi adevărurile din experiența ta și să le spui cum crezi tu că ar trebui să fie. Poate cineva va zice exact ca tine.

Știi, stau să mă gândesc (că tot veni vorba să găsești tonul care te definește) tonul ăsta care ne definește trebuie să fie liniar, calm și temperat? Trăirile noastre sunt diferite, unele dulci, sensibile până la jumate de pachet de șervețele udat, altele nevrozate rău. Clar, e musai să dai emoția și să inviți la discuție. Dar când întâlnești oamenii, uneori, mi se pare ciudată vocea reală, mă refer la vorba în conversație, față de scriitură. Deci, ton- neton, cumva trebuie să te auzi nu foarte diferit de viața reală. Pe de altă parte locul nostru virtual poate avea ce ton îți dorești, poate că e bine să păstrezi un ton separat doar pentru apropiați. Cum e până la urmă? O să fie next question data viitoare. Acum nu am stat până la final, la dezbatere, data viitoare mă țin bine de scaun.

Întâlnirea cu fetele scriitoare a fost tare faină. Mi-a plăcut mult de Liviana. Pe Ana am auzit-o la Social Media for Parents pentru prima dată, în 2015, mi-a plăcut atunci, și acum.
De obicei sunt timorată la întâlniri de genul, deși vorbesc cu toată lumea din stânga și dreapta. Pe jumătate, dintre cele prezente sâmbătă, le citesc și uite că apuci să vezi oameni live. E ca un cadou. De fapt, toate întâlnirile, deși sunt scoala, sunt și precum aniversările. Ai tort cu filing de informații, ai și cadou de mulțumire pentru participare.
Mulțumesc, voua și sponsorilor. Oița de la Philips Avent a făcut declick, la Loli, cuvântul o-a-i-a. Până săptămâna trecută nu voia să spună clar. Acuma ce să zic, s-a nimerit!

Săpunurile Skin Novels sunt de vis, miros excelent și cum nu sunt eu cea din casă, cică, cu pielea sensibilă, le-a acaparat soțul meu și mândra: Cu astea mă spăl eu și Loli! Pam-pam.

Ana Pan – a avut multe bunătați, but cum număr caloriile lately am gustat un pateu de ciuperci și atât. La biscuiți Loli nu a avut de comentat, a gustat dintr-unul și restul mi l-a îndesat mie. Ea nu este cu mâncarea, doar aer, apă și dragoste de la mama și tata 🙂

Recent cineva mi-a zis că cifrele mele sunt micute, no offence, none taken, zic – orice soi de plantă/ blog crește dacă pui cantitatea potrivită de apă/ cuvinte și lași soarele (emoțiile) să te inspire (nu tragi cortina). Așa spunea și Ana – e loc pentru toată lumea.

Tags :