Urmează o serie de 3 articole ce vor dezvolta tema pregătirea pentru școală. Este un mic serial, care ne va fi util, deoarece temerile cele mai mari despre școală nu le au copiii, ci noi.

Nu-mi amintesc cu plăcere prima zi de școală, am imaginea ghiozdanului mare și privirea părinților în spatele clasei. Pentru că o aveam pe soră-mea mea deja la școală și temele la lanternă erau ceva la ordinea zilei, nu pot spune că abia așteptam să aud clopoțelul. Școala nu era ceva care să mă bucure pentru că ai mei mi-au zis că odată cu începerea școlii, se termină cu joaca. Cum să se termine? Ce fel de loc e școala, unde jocul nu e inclus? Și mie parcă îmi intraseră zilele în sac, că nu voi apuca să mă joc liniștită niciodată, pentru că va fi totul pe ceas și cu stresul că mâine e zi de școală.

Să nu facem asta copiilor noștri, să îi lăsăm pe ei să-și construiască, descopere povestea cu școala în ritmul lor. Au nevoie de poveștile noastre de școlari, dar grijă la ansamblul în care livrăm poveștile. De exemplu, eu nu voi spune fetei mele doar că nu mi-a făcut plăcere prima zi de școală, temele la lanternă și lumânare. Timpul era altul atunci, este adevărat, azi suntem un pic mai departe față de acum 30 de ani. Am și povești frumoase, cu joacă multă, cu năzdrăvănii, cu prieteni dragi de pe atunci, din clasele primare.

Așadar,

Să pregătim copiii pentru școală, cu responsabilitate, cu încredere că școala nu e sfârșitul copilăriei. Școala va fi locul unde prieteniile vin și pleacă pe bandă rulantă, cunoștințele se adună, unde vor descoperi emoții nebănuite. Nu va fi ușor la școală, dar nici greu, se vor descurca și se vor bucura de viața de școlar.

Subiectul pregătirea pentru școală l-am lucrat cu Cristina, prietena din cartier a fetei mele. Dacă pe Cristina nu v-o amintiți, iată aici reminderele: 5 subiecte, 5 sfaturi, sugestii utile pentru vacanţă – recapitulare!, Consiliere pentru părinţi și educatori, în vederea adaptării copiilor la grădiniţă.

Să începem:

Înainte de înscriere la școală… pregătesc terenul din timp

Sunt câteva aspecte importante care trebuie luate în calcul, în momentul în care vine vremea să ne înscriem copilul la școală. Dintre acestea amintesc de nivelul de dezvoltare cognitivă, socială, motivațională și emoțională.

Stilul vieții unei persoane se formează în primii 5 ani și în momentul înscrierii la școală cel mic are deja în bagaj o serie de convingeri, de principii și de valori pe care din momentul în care el se desprinde încet, încet de cei apropiați lui, le testează în relație cu ceilalți oameni.

Sursă foto unsplash.com

Abordare

Le-aș spune copiilor că au crescut suficient de mult pentru a porni într-o mare aventură odată cu începerea școlii. O aventură pe parcursul căreia își vor face prieteni noi și vor descoperi o mulțime de lucruri care îi vor ajuta să se descurce mai ușor. Alături de doamna învățătoare vor descifra tainele scrisului și cititului și vor descoperi comori minunate în cărțile de povești.

Le-aș valida emoțiile spunându-le că e firesc să simtă bucurie, teamă, curiozitate și tot ce le mai citesc pe chip și i-aș încuraja să vorbească despre gândurile lor legate de școală.

Aș încerca să-mi recunosc propriile emoții vizavi de ce am trăit eu la școală și să nu le transmit copiilor temerile mele.
Le-aș spune că școala e un loc minunat și că depinde foarte mult de noi cum va fi călătoria aceasta.

Faptul că începem o nouă etapă nu înseamnă că nu o să ne mai bucurăm, că nu o să ne mai jucăm, ci doar că schimbăm partenerii de joacă, schimbăm „căpitanul” și modul în care ne vom distra.

Aș crea o rutină de deconectare fizică și emoțională. De exemplu, îi dădeam băiețelului meu un pupic în palmă și în felul acesta mă simțea aproape cât era la școală sau îi mai strecuram câte un bilețel în pachețel pe care îi scriam sau îi desenam ceva drăguț. Cât despre disponibilitatea la efort a copiilor ne putem da seama în funcție de cât sunt ei de independenți în preluarea de sarcini și realizarea unor activități specifice vârstei.

Cu toții ne dorim ca ai noștri copii să devină adulți echilibrați și încrezători în propria persoană. Îi putem ajuta să ajungă unde își propun, transmițându-le încă de foarte mici mesajul că sunt capabili să facă lucruri specifice vârstei lor.

Motivația spre realizare se formează în momentul în care îl ajutăm pe cel mic să-și dezvolte independența, când îi permitem să ia decizii, când îi cerem părerea în legătură cu anumite lucruri.

Concentrarea copilului este un alt aspect important la debutul școlii. Aceasta se măsoară fiind atenți la cât de corect rezolvă copilul o sarcină, cât timp poate sta în sarcină, fără să fie distras.

Ne putem da seama de cât de mult timp se poate concentra un copil pe o sarcină urmărind  perseverența lui în timpul jocului.

De asemenea, speranța pentru succes sau teama de eșec cu care cel mic întâmpină provocările vieții de școlar sunt efectul încurajării, respectiv descurajării.

Îmi amintesc cu drag de prima zi de școală a băiețelului meu. Am pornit la drum cu entuziasm și cu dorința ca el să facă față provocărilor. Mi-am dorit să întâlnească în drumul lui dascăli care să-i insufle dragostea de carte, să-l facă să meargă la școală cu plăcere. Mi-am dorit să-și facă prieteni buni și să rămână același copil vesel cu dorință de cunoaștere. Am trăit în prima zi de școală un amalgam de emoții.

Dacă până atunci, noi, părinții am fost principalii responsabili de creșterea și educarea lui, acum trebuia să-l încredințăm doamnei învățătoare, cea care urma să-și pună amprenta asupra personalității copilului și asupra felului în care acesta va privi procesul de învățare.
Am plecat la drum cu încredere în faptul că școala este un loc sigur, un loc minunat, un loc în care descoperirea și învățarea sunt încurajate prin folosirea unor metode adaptate, pe cât posibil noii generații.

Așadar, principalul lucru pe care îl putem face în calitate de părinte, pentru ca atât nouă cât și celui mic să ne fie mai ușor, în noua etapă, este să investim cu încredere omul de la catedră, să vorbim cu drag despre cea mai importantă meserie din lume, astfel încât, peste ani copilul să creioneze portretul doamnei învățătoare ca pe cel al unui erou, care l-a învățat să scrie și să citească și să descopere minunile lumii.

M-am bucurat tare mult să descopăr că aceasta este imaginea pe care băiețelul meu i-a păstrat-o doamnei învățătoare.

Un alt lucru pe care îl putem face înainte de începerea școlii, este să mergem în vizită la școala unde copilul va descoperi tainele învățării, să ne întâlnim cu învățătoarea care îl va conduce pe cel mic pe drumul cunoașterii, să studiem trasee de mers la școală etc.

Grădiniță – etapă intermediară

Pe plan social, pregătirea pentru școală începe încă de dinainte de a intra la grădiniță. Copilul mic învață să relaționeze cu cei din jur privind la cum relaționează mama și tata. Calitatea inter-relațiilor de familie se reflectă în personalitatea copilului.

Odată cu intrarea la grădiniță copilul își face noi prieteni, învață să se pună în valoare, dar și să facă față micilor conflicte. Rolul nostru este acela de a-i transmite că avem încredere în abilitățile lui de relaționare, de cooperare.

Grupul îi permite copilului să experimenteze noi roluri sociale, să învețe un set nou de reguli și de valori.

E foarte important ca tranziția de la grădiniță la școală să se facă într-un mod cât mai natural.

Copilul care nu a trecut prin experiența grădiniței trebuie pregătit din timp pentru separarea de părinți.

Micul școlar se maturizează afectiv, el se lipsește în perioada cât e la școală de prezența celor dragi, dar și de joc și  joacă și începe să-și asume îndatoriri, să-și dezvolte atenția, concentrarea, planificarea, ducerea la bun sfârșit a unei sarcini, lucrul în grup.

Pregătirea pe plan material presupune pentru început achiziționarea minimului necesar, deoarece în momentul în care are loc întâlnirea cu învățătoarea, părinții primesc o listă cu cele necesare începutului de drum.

Copiii pot lua parte la pregătirea aceasta, își pot alege ustensile de școlar, rucsacul, biroul, pot participa la schimbările de decor din casă, premergătoare noii etape din viața lor.

Așadar, pentru a merge la școală este suficient un ghiozdan, o uniforma, numai după ce v-ați interesat la școală care este ținuta obligatorie.

Puteți în schimb să-i puneți copilului în ghiozdan ÎNCREDERE, ÎNCURAJĂRI, DORINȚA DE CUNOAȘTERE, ASIGURĂRI CĂ ÎI VEȚI FI APROAPE PE ACEST DRUM, ghidându-l și ajutându-l să-și găsească propriul drum.

Nu degeaba se spune că este nevoie de un sat întreg pentru a educa un copil. Numai formând un parteneriat bazat pe încredere, respect și cooperare cu dascălul copilului putem să-l ajutăm pe cel mic „să-și deschidă aripile și să zboare” în direcția viselor sale.

Vârsta pentru școală

Discuțiile ce încep cu – la ce vârstă ducem copilul la școală sunt multe. Să nu uităm că fiecare copil este diferit, se dezvoltă diferit. Să ținem cont de acest  lucru și, de faptul că, nu e nicio competiție de genul – cine merge mai repede la școală – copilul meu sau al vecinului.

Dacă copilul își dorește să meargă la școală și nu are vârsta pentru a intra la școală sau simțiți că la cei 6 ani ai lui încă nu este pregătit, puteți opta pentru:

  1. Evaluare CMBRAE – verificați site-ul lor www. cmbrae.ro, pentru a vedea cum se procedează.
  2. Testare psihologică – cu un specialist

Testarea psihologică vine în ajutorul părinților pentru a-i ghida să ia decizia potrivită pentru copilul lor.

Cu ajutorul testelor standardizate, a observației clinice și a interviului cu părinții le putem oferi acestora o direcție către care să se orienteze: este copilul lor pregătit pentru intrarea la școală sau este indicat să mai copilărească un an la grădiniță?
Unul din testele folosite  pentru a răspunde la această întrebare este testul KEV.
Acesta măsoară:
•competențele cognitive;
•competențele de relaționare într-un grup;
•motivația;
•testarea motricității și a memoriei;
•competențele de lucru și starea emoțională.

Dacă doriți o astfel de testare, datele de contact ale cabinetului unde lucrează Cristina sunt aici  – intra pe link.

Copilul va intra la școală, mai devreme sau mai târziu. Înainte de a lua orice decizie legată de școală, asigurați-vă de ce e important: copilul să știe care îi sunt opțiunile. Poate să mai stea un an la grădiniță și e în regulă. Poate să meargă mai devreme dacă se simte pregătit, (la fel) este în regulă Aveți încredere în ceea ce poate copilul, setați așteptările în concordanță cu ritmul copilului.

Urmează partea a II-a care va fi despre relația părinte – învățător.

Până atunci,

AICI este pagina de Facebook a blogului, acolo vezi când public lucruri care mi se par interesante și te-ar putea prinde și pe tine. Sau te poți abona la newsletter. Dacă ești în căutare de idei de activități AICI poți să vezi ce meșterim.

Când nu ne jucăm, meșterim lucruri, citim! Dacă vrei să vezi ce cărți citim, aici este secțiunea noastră de cărți – Recenzie carte copii.