Prietena mea, Albina – o carte potrivită pentru copii 3+

Loli „citește” cărți de mică cu noi. Eu sau Iulian suntem povestitori și vocile personajelor. Cărțile fără text și cu poze mari erau favorite până spre 3 ani, unele sunt și acum. În plus, la cele cu dialoguri mai lungi simplificam mult deoarece o pierdeam de client. Rezistența la povești a crescut spre 4 ani, dar nu semnificativ și nu am insistat. Nu aveam neapărat poveste de seară sau ora de lectură. Dacă voia era minunat, dacă nu alegeam altceva de liniștit și relaxat.

Prietena mea, Albina – răbdare la citit

Provocarea cea mai mare a verii a venit imediat după petrecerea de ziua ei. Am încărcat mașina și ne-am mutat 2 luni și un pic la Ploiești. Eu i-am povestit de 2 săptămâni, estimările nu au fost tocmai precise, de altfel. A fost așa șoc, în sens bun, dar și cu multe tantrumuri, deși am pregătit-o din timp. La capitolul pozitiv a făcut click la multe achiziții care stăteau în așteptare și printre ele răbdarea pentru citit cărți cu text mai mult și cu povești simpatice despre prințese, curaj, căpcăuni, animale și despre familie. Am reluat cărți care la momentul cumpărarii nu au prezentat interes, nici nu voia să răsfoiască.

Ultima carte citită cu Loli a fost despre o fetiță și prietena ei. Prima citire este în sine o poveste.

Am plecat de acasă cu Loli pe trotinetă și cu chef de joacă să ne întâlnim cu Laura la metrou. A pedalat la troti, s-a oprit de nenumărate ori, a cules frunze, a căscat gura stânga-dreapta, am întârziat la întâlnire. Toate bune, veselie, nu știu dacă chiar și-o amintea pe Laura de la adunarea cu prințese, era bucuroasă că o vede și că se aude metroul. La nici 5 minute după ce Laura ne-a dat cartea a căzut și și-a julit tare genunchii. Și cu picioarele tremurate a vrut înghețată (după care era cu ochii înainte de testat asfaltul) și tartea cu Abina ca să ne liniștim și odihnim pe bancă.

Prietena mea, Albina – povestea de seară

Am citit din ea seara la culcare și vreo 2-3 zile la rând tot la culcare, la lanternă. E un fel de our style, povestea de seară este la lanternă.

Loli este, de obicei, mirată și fascinată de poveștile care prezintă o prietenie între copii și animale. Ea se teme de muște de exemplu (nu știu de unde frica asta), și s-a amuzat că poți prinde muștele cu pliciul. Veți citi în carte partea asta. I-am spus că așa le alungam și eu când eram precum fetița din carte, numai că ele au rolul lor în natură și sunt inofensive. Nu e nevoie să le rănim.

Prin urmare, Abina a impresionat-o, în sensul că poate fi prietenă cu o fetiță, crește mare, zboară apoi cu fetița călare.

Cartea centrează prietenia și nevoia de protecție și atenție pentru vietățile mici și aparent neînsemnate din jurul nostru.

Loli are în bibliotecă serii de povești despre animale și prietenia dintre ele, dar niciuna nu justifică științific legătură dintre ele. Biologic vorbind nici nu s-ar intersecta în natură. Ideea este că povestea de prietenie aduce de fapt în prim plan, deși informațiile sunt la final, câteva real facts despre albine. Și sunt puține cărți care fac asta, fiind axate pe efectul terapeutic, gen depășirea unei temeri.

Cunoștințele minime de biologie sunt pentru mine un atu al poveștii. Știu, vorbește biologul din mine. Informațiile din carte despre viața unei albine pot fi asimilate ușor și ajută copilul să reacționeze la prezența lor în concordanță cu rolul lor în natură: să nu le deranjeze, să aibă grijă la florile din parc care au albine pe ele, să nu se stropească lucerna sau gazonul din petecul verde din fața blocului, pentru că pot afecta albinele și alte insecte etc.

O poveste duioasă de prietenie poate pregăti de mici terenul pentru adevăruri naturale și crește dragostea pentru natură și vietățile din ea. Orașul cu tot ce e în el face parte din natură și nu doar noi, oamenii, locuim la bloc. În fiecare crăpătura din beton sunt mii de vietăți și fiecare are locul lui în ansamblul naturii.

Bun, acu că mi-am spus of-ul de naturalist, să vă spun un pic despre poveste.

Prietena mea, Albina – o poveste despre prietenie și despre natură

Într-un oraș gri și prăfuit o fetiță cu nume de floare, Daisy (mă bucur că numele nu a fost tradus), întâlnește o mică albină. Se simte amenințată de ea și vrea să o dea afară pe geam. Numai că e curioasă și o studiază. Albina nu se simte bine și fetița o ajută să se refacă cu apă dulce. Albina va pleca dar va reveni să se adăpostească de furtună și așa începe prietenia lor.

Se joacă o vară întreagă și se bucură una de alta. Oricât ar fi de plăcut jocul lor, albina visează în acel oraș prăfuit la florile sălbatice și colorate din locul de unde vine ea.

Cele două prietene se aventurează în zbor până la marginea orașului unde încep pajiștile cu iarbă multă și flori de unde culeg semințe pe care le împrăștie peste oraș.

Ce credeți că se va întâmpla cu orasul prăfuit și gri în primăvara anului următor? Ei bine, vă imaginați cu siguranță, dar felul cum se întâmplă vă las pe voi să îl descoperiți.

Nouă ne-a plăcut cartea, este frumos desenată, textul este ușor și nu e nevoie de artificii de cuvinte pentru a simplifica povestea și o adapta pentru copil. Formatul e pe gustul Lolitei, ei îi plac cărțile mari pentru că desenele sunt mari și în acest caz efectul pastelat al lor se potrivește și permite vizualizarea detaliilor. Ceva mic ar fi fost șters și neinteresant pentru ea.

O poveste despre prietenie și despre natură este binevenită oricând în biblioteca copiilor de vârsta fetei mele. Pentru viitorii naturaliști este chiar o carte de ținut sub pernă.

Cartea a fost tipărită la Editura Cartemma, a fost tradusă în limba română de Laura Frunză, pe care o puteți vizita pe blogul ei www.laurafrunza.com – unde puteți descoperi o mulțime de idei pentru părinți și copii și numeroase titluri de cărți ce poartă amprenta ei.