Cum să încep? Zi tu. Vorbesc cu fiica mea. Scriu cu o mână pentru că nu s-a lăsat convinsă să doarmă în patul ei. Tot mai bune brațele mele. Să spunem esențialul și să nu pierdem vremea. Uite așa, cu lucruri pe care le-ați uitat sau le știați, dar nu vă erau clare. Despe cine? Păi, despre croncănitoarele din parc. Ieri erau foarte vesele și muuuulte și fata mea nu a apucat să le vadă că a adormit de la semafor. M-a lăsat să povestesc singură în fular, să nu creadă lumea că am vreo problemă.
Ce știm? Despre ciori, evident, în afară de reputația nu tocmai favorabilă. Nu strâmbați din nas, au și părți bune, și dacă întunecă cerul și ne strică reveria apusului perfect, nu e vina lor. E doar vremea să se retragă la locul de nani și nu pot să meargă pe rând ci în grup. Ăsta e cursul firesc al naturii. ;)))
Sunt peste tot, se înrudesc cu corbii, gaițele, stăncuțele, coțofenele, alunarii. Sunt negre, penajul închis la culoare le-a adus diversele asocieri cu întunericul, forțele întunericului, moartea și altele din categoria sinistru, aducător de ghinion. Acuma este știut tradițiile și credințele au un sâmbure de adevăr la bază, numai că, în cazul ciorilor, înțeles greșit.
Ce este interesant la păsările croncănitoare și supărătoare uneori, și poate de unii mai puțin cunoscut, pot să imite cântecele altor păsări, un mic tril, nu în întregime și de obicei sunt gălăgioase atunci când au găsit ceva gustos, au reperat un intrus, au de semnalat o rută mai bună de zburat, gen curenți de aer care să le înlesnească deplasarea etc. Asta ca să nu credeți că o fac dinadins, să vă strice cheful de plimbare prin parc, și dacă sunt în pereche, e clar. Este perioada când trebuie să cucerească partenera și atunci folosesc vocea din dotare, care nu trebuie să fie pe gustul vostru, ci al partenerei.
Ciorile sunt monogame, își aleg pereche pe viață, cel puțin majoritatea, cu mici variații de parteneri, în cazurile nefericite (dispariția partenerei/lui). Curtarea are loc în apropierea grupului, masculul încearcă să cucerească femela cu ceva de mâncat, act premergător vieții în familie, dacă femela îl alege, pentru perioada cât femela clocește masculul se ocupă de hrănirea ei. Participă ambii la creșterea puilor. Tinerii masculi după ce părăsesc cuibul se adună în grupuri de holtei. Se pare că nu toții puii pleacă, unul de obicei rămâne cu adulții și va fi bonă și ajutor pentru următorii frați. Cuiburile inițiale sunt folosite mai mulți ani la rând, cu reparațiile de rigoare. Au obiceiul de a-și construii cuiburi false. Pe lângă vocalize aceste păsări folosesc și diverse displayuri pentru a-și exprima teama, bucuria găsirii unei noi surse de hrană, interesul pentru partener. Și aruncă și bombe. Da, ciorile nu sunt chiar teritoriale, însă dacă au pui în cuib este bine să eviți plimbarea prin zonă. Sunt foarte protectoare cu puii și orice li se pare potențial periculos va avea parte de un tratament poopoocios. Așa zice fata mea când are în scutec ceva mirositor-poopoo.
Sunt mari mâncăcioase. Restaurantul este la nivelul solului și prin copaci. Sunt omnivore, consumă tot ce le pune natura la dispoziție, inclusiv resturi menajere. Deja este un fapt cunoscut: ciorile și rudele lor sunt inteligente și când vine vorba de mâncare s-au adaptat excelent. Adică: folosesc unelte în a o procura, au depozite și cămară numai de ele știute și cu precizie redescoperite în caz de nevoie. Când spun unealtă spun orice pai, crenguță, băt ce poate fi mânuit cu ușurință, adică ajutându-se de cioc, membre. Dacă bățul nu corespunde nevoii, atunci devine corespunzător. Este prelucrat, rupt, ascuțit, astfel încât să poată fi utilizat.
Nici cu memoria nu stau rău, clar. Știu unde au ascuns și veverițele niscai semințe, drept dovadă că stau bine cu vederea și simțul observației. Și mai știu că pui pâine pentru vrăbiuțe. Mi s-a întunecat mie geamul odată. Tot a păpat musafira, iar eu am privit-o cu mânie, apoi mi-a trecut. Mi-am dat seama ce curajoasă e și cât a așteptat să pun mai mult ca de obicei.
Mai nou s-a demonstrat că recunosc și figuri. Dacă ai alungat vreuna fără motiv, te ține minte și dacă ai același drum zi de zi, va ști și te va marca. Așa că lăsați-le în pace. În plus recunosc locurile periculoase, de genul pe drumul cutare sunt puse capcane sau vreun vânător cu țintă bună stă la pândă. Se anunță grupurile între ele și își schimbă ruta cu câtiva km.
Nu au longevitatea corbului, trăiesc 5-7 ani, în captivitate trăiesc mai mult, dublu față de cele libere.
Ciorile sunt curajoase, îndrăznesc să își facă loc pe lângă noi, să stea la masă cu noi și să împartă parcurile cu noi. Nu sunt de blamat. E adevărat că numărul lor a crescut considerabil, însă nu e întotdeauna un lucru rău. Au rolul lor în natură, evident. Câteva reguli simple ca să nu vă invadeze curtea:
- Depozitați corect gunoiul, închis in recipiente speciale
- Nu hrăniți animalele de companie afară, în caz că faceți asta strîngeți după masă bolurile
- Dacă aveți o mică grădiniță cu legume este bine să recoltați imediat ce s-au copt
- Metoda clasică – o sperietoare de ciori la capătul curții
Nu sunt favoritele mele, recunosc, dar le susțin. Sunt printre cele mai mintoase păsări, mă refer la dimensiunea creierului, comparativ ca proporție cu întreg corpul și știu să se adapteze la orice. La vreme rea, la hrană puțină, la temperamentul oamenilor. Dacă le priviți cu atenție și le studiați comportamentul veți fi surprinși. Plăcut, îndrăznesc să spun. De altfel, sunt atât de cântate, au atâtea povești și tradiții cu și despre ele că nu poți să nu le îndrăgești și să cunoști și latura lor frumoasă.
Big Explorer, 2015
