Reverie și trezirea la realitate

Călătorind cu trenul

Ultimul drum la București cu trenul a fost la fel de greu ca primul. Mândra miaunată în brațe la bunică-sa, eu cu promisiunea că vin repede și plec musai pentru că pregătesc casa pentru ea.

Am făcut cam aceleași lucruri, cu fiecare drum: citit, uitat pe geam, admirat verdele copacilor, încercat să nu strâmb din nas la damful de ceapă, budă și alte cele, doar am mers cu trenuri personale (regio).

Nu m-am implicat în senzațiile mirositoare, să nu ajung la oftat că nimic nu e cum trebuie în nația asta, am vrut să mă bucur de timpul meu. Încercat, mai bine spus. Ultima întoarcere, a fost în miros de semințe și mâncare cu usturoi. Am avut parte totuși și de copilării, să spunem.Trenurile de dimineața sunt liniștite, amorțeala somnului probabil, așa că fiecare tace și se uită pe geam, butonează telefonul sau ascultă ceva la căști.

Și eu alungând o muscă, citind 3 rânduri și privind o gară în paragină…

Mă duceam în copilărie

Mai știi puful acela al plantelor care duce sămânță mai departe? Ei bine, aveam un obicei în copilărie. Să îl prind, scuip și să-l pun în sân. Hai, că nu sunt singura! L- am revăzut la cineva. Am văzut și bucuria prinderii lui și fix așa, apropiat de buze, blagoslovit și pus în cămașă ca să poarte noroc. Credeam că e uitat de tot și nimeni nu mai zăbovește în trecut, să se bucure de un fir de puf. Surpriză! În oameni n-a murit de tot amintirea copilăriei.

Statul cu animalele pe câmp. La bunici aveam sarcina adus-dus gâștele de la pădure. Afurisitele, se lăsau duse la deal seara, apoi le apuca strechea și o luau în zbor înapoi la pădure, la vale. Aduceam vițelul de la fâneață și așa năluc nu visai, alega ca posedatul când îi scoteai lanțul. Primea papara în drum spre casă cu jordia ruptă din gardul ultimei case din sat, pentru alergătura gratis.

Am văzut pe câmp tineri păzind oi și capre rezemați în par și butonând telefonul. Vremurile s-au schimbat, clar. Nu mai e cu cartea sub braț.

Uite așa călătorind mi-am amintit de vacanțele la țară. Nu am apreciat pe deplin lipsa grijilor și joaca de atunci. Aș păzi turmele a trei sate acum, numa’ pentru o clipă de liniște și fără neliniști. Ce să fac, era o vorbă – dă-i omului mintea cea de pe urmă.

Am văzut copii în câteva gări, exact cum am fost și eu, lângă tatăl ceferist. Cu lopățică și fluier, dădeau semnalul la tren, să continue călătoria. Mândră eram și eu când am fost la gara unde lucra când aveam vreo 5 ani și eram la post. Apoi a lucrat la un turn de control și nu am mai avut ocazia să fluier plecarea trenului.

Am auzit povești de genul radio șant – cine, cum, cu cine și de ce, genul tradițional – a lu’ nea cutărică a făcut și aia și asta. Însă cea mai tare a fost discuția modernă și cu bârfă online la 45+. Unde? Pe Facebook, cu block și report Fb pentru vecini din sat, pe motiv de cuvinte de ocară pe wall-ul personal. Auzi la ea? De ce i-am dat prietenie:))). Am făcut wow în sinea mea.

Plante de leac să tot fie. Dar pentru limbariță la unii nu cred că sunt. Mă uitam la câmpurile de ierburi și flori și mi-am dat seama ce mult îmi lipsește țara, iarba adevărată nu cea din gazon, mâncarea pe sobă și dormitul sub plapumă în toiul verii pentru că o casă de lut e răcoroasă.

Și, dacă tot vorbeam de plante de leac, mi-am amintit cum am căutat nu știu ce iarbă pentru dureri de picioare și am cules la întâmplare ceva după ce am umblat fără țintă prin câmpul din spatele casei. Bunica mi-a zis că mă pricep, i-am adus exact ce mi-a cerut. Pfuuu, ca să vezi.

Îmi plăcea credința asta (și eram o adeptă atunci) că plantele aduc alinare, cum descântecul pentru durere de cap și leac pentru ziua împedicată ajută imediat, cum puful în sân aduce noroc, intră cu dreptul în casă, spală-te pe față ca să nu pupi pe toată lumea …undeva etc. Acum doar mă amuză și sunt amintiri dragi.

În realitate…

Gata reveria și drumurile! Suntem acasă și avem treabă de nu ne vedem. Montăm dulapuri, stergem tone de praf și Loli se bucură de prietenii ei din parc. Nu am terminat cu revăzutul tuturor.

Ps. Loli a spus că mă ajută doar la jucat cu jucării. La restul…să mă descurc eu cu tati.