Nouă ne place să călătorim cu mașina. Vedem lumea în acest mod în ritmul nostru. Stăm în locuri diferite, luăm ce e frumos din fiecare stație de pe traseul nostru și ne încărcăm bateriile prin experiențe diferite și dinainte pregătite. La un moment dat ne-a surâs ideea de autorulotă, dar după experiența campervan-ului din 2024 (click aici pentru poveste), care a fost frumoasă de altfel, ne-am dat seama că nu ni se potrivește. E ceva ce-am putea face, dar spațiul dintr-o autorulotă nu e pe placul fetei, care are nevoie de sleeping rituals și de manifestat nazuri legate de sforăitul capului familiei. Și, da, prefer 2 companioni de călătorie odihniți, nu unul miorlăit și unul cârpit de somn. Cazările noastre necesită camere cu uși, sound proof, de preferat.
Hai să vedem ce poți face în 4 țări, 3 capitale și mai mult de 7 orașe și orășele. Așadar, țările: Bulgaria – Macedonia – Albania – Grecia și Bulgaria, din nou, la întoarcere. Capitalele traversate, explorate în limita timpului: Sofia, Skopje, Tirana.
Roadtrip start – Sofia 1!
Plecare la 4 dimineața din fata blocului. Ne-am grăbit să ajungem la Giurgiu, unde am stat 5 ore (!!!) să trecem podul. Startul vacanței noastre nu părea promițător, dar ne-am liniștit pe drum. Primul stop pe listă a fost capitala Bulgariei, Sofia. Nu aveam nicio așteptare legată de acest oraș, mă gândeam că e cumva similar cu Bucureștiul. Boy, I was wrong! Deși cazarea a fost foarte bună, blocul și împrejurimile locului de înnoptat mi-au dat palpitații. Foarte părăginită zona, deloc îngrijite aleile dintre blocuri, la fel și drumul principal. Parcă m-am trezit în anii ‘90. Nici centrul nu a fost grozav, poate un pic mai curat și care aducea cu un oraș sărăcăcios de la noi. În fine, am fost la celebra catedrală Sofia și la Muzeul de Istorie Naturală, care ne-au plăcut și au spălat cumva primele impresii negative. Ne-am plimbat și prin parc, pe străduțe care aduceau un pic a anii 2020, cât să-mi revin din impresia de călătorie în timpurile comuniste. Acum am realizat traumele anilor din zilele când eram rupți de lume. Nu îmi mai doresc să ajungem acolo, nici fiica-mea să trăiască vreodată astfel de vremuri.
După Sofia, next stop Macedonia, orașul Skopje. La graniță, controlul pașapoartelor plus bagaje, a durat vreo 10-12 minute. Destul de pustiu, am fost surprinși să vedem încă o mașină de România.
Capitala nr. 2
Skopje este un oraș frumos seara. Ziua a fost steril, pârjolit și greu de privit în soarele puternic.
Vestitul pod de piatră, pe timp de zi, trece neobservat, este lipsit de viață. În piața centrală tronează statuia lui Alexandru Macedon, dar cu soarele în ochi, nu zăbovești mult. Priveliștea se schimbă la asfințit când cele 2 maluri ale podului devin de poveste. Podul se animă, e mai mult decât o trecere peste râul Vardar — e o trecere între lumi. Dintr-o parte, fântâni, statui (este un oraș al statuilor, le observi peste tot) și forfota modernă, iar din cealaltă parte vine miros de cafea turcească și descoperi bazarul vechi, ca o poartă într-un timp trecut.
Urmează un insert cultural…
Podul de Piatră a fost construit în secolul al XV-lea, în timpul Imperiului Otoman, pe fundații antice romane. Are 13 arcade. Ia să le numărăm în poză. Sunt! Ziua am trecut pe lângă un grup de turiști români și am cules această informație de la ghidul grupului.


Cazarea noastră în Skopje era un apartament destul de central, cu review-uri foarte bune. Aici am avut parte de o mică surpriză, proprietarii nu au răspuns la telefon. Așa că nu am pierdut timpul și am scris la booking, raportat cazarea, apoi am book-uit altceva tot aproape de centru. Inițial m-am agitat, am jurat că nu mai fac vacante în țările în care nu poți folosi serviciul roaming deoarece rămâi falit și care sunt mai slab dezvoltare față de noi. După plimbarea la pas pe seară plus o cină bună foarte aproape de locul noii cazări, mi-a venit inima la loc. Cum spunea hubby: aventurile fac amintirile dintr-o vacanță. Well, mă lipseam de astfel de amintiri, ce să zic.
Matka și Mavrovo
După Skopje, ne-am pornit spre Tetova, nu înainte de a trece pe la canionul Matka. Aici poți face trasee de hiking, dacă ai echipament. Noi am avut, însă am optat, ținând cont de cele peste 30 de grade și faptul că mergi mare parte din drum în soare, pentru plimbare cu barca pe lac și vizită la peștera Vrelo, cunoscută pentru adâncimea sa și pentru fauna subterană. Revenind la adâncimea peșterii, nu se știe cu exactitate, tânărul care ne adusese cu barca ne-a spus că ar fi cea mai adâncă peșteră subacvatică din lume.

După canion, ne-am îndreptat spre Mavrovo. Am stat în apropiere de lacul Mavrovo care este înconjurat de munți. Foarte frumoasă zona, cât am apucat să explorăm. Ce m-a uimit la Macedonia, atât la Matka cât și aici la Mavrovo, dezinteresul (cum e și la noi, de altfel) pentru natura atât de frumoasă și a păstra curățenia în locuri desemnate parcuri naționale, sit-uri incluse în patrimoniul Unesco. Am găsit trasee și infrastructură de drumeție lăsate în paragină, fără întreținere, semn că după pandemie nu s-a refăcut nimic, iar natura a pus stăpânire peste tot. Păcat!
Bun, cazarea noastră din zona Mavrovo fost superbă, un apartament într-o căbănuță cochetă, cocoțată pe munte plus vedere la lac. Am coborât și la lac, am mers și până în Vrben, de unde începe parcul național Mavrovo. Peisajele sunt minunate, foarte mulți fluturi și vegetație sălbatică. Am trecut pe la punctul panoramic Kičinica Kamen unde este o cruce de piatră imensă și biserica scufundată Sf. Nicolae, care momentan nu era scufundată. Posibil să fi văzut un urs, dar nu am fost sigură deoarece am trecut repede cu mașina și nu am întors să ne asigurăm că am avut vedenii. Oricum populația lor de ursi nu se compară cu cea de la noi și suntem turiști responsabili indiferent unde am fi. Nu oprim să hrănim sau deranjăm animalele sălbatice.
Aerul tare de munte ne-a adus un somn bun și chef de explorări. Drumul cel mai scurt spre Ohrid dura 1 h si un pic, însă am decis să mergem prin Debrat. Drumul este șerpuit prin munți, foarte plăcut ca priveliște. Ne-am clătit ochii, au meritat cele 30 min în plus.
Next stop: Ohrid
Un oraș cu vibe relaxat, mărginit de un lac limpede ca oglinda și cu o mulțime de locuri de descoperit.
O după-amiază în Ohrid are ca maine highlights:
- Plimbare zona de promenada lac;
- Stat să prinzi apusul pe dealul de lângă Biserica Sfânta Sofia- foarte plăcut ochiului locul și micuța biserică din cărămidă;
- Fortăreața Samuel – care merge văzută și pe dinafară;
- Amfiteatrul Antic – care deși este listat in patrimoniul UNESCO arată destul de neîngrijit.
În Ohrid am stat 3 nopți, am avut o cazare foarte bună, într-un apartament răcoros. Link – aici, recomand.
Ce mai poți face în Ohrid:
- Poți face plajă. Lacul Ohrid este marea lor, din anul 1979 face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Prima plajă testată – Trpejca, recomandată de gazda noastră ca fiind foarte frumoasă, the Saint-Tropez of Macedonia. Da, i-am dat dreptate, o fâșie de plajă mică, cu pietre și apă limpede. Când nu am suportat soarele, ne-am dus să luăm masa la un restaurant, lângă mănăstirea Naum. După prânz am vizitat biserica, cunoscută pentru aerul medieval și păunii care populează grădină. Spre după-amiază am revenit în Ohrid și ne-am odihnit. Seara am mers pe promenada de pe lângă lac, după care am luat cină la restaurantul Domakjinska Kukja, Velestovo. La acest restaurant am încercat păstrăvul de Ohrid și nu am regretat.

De menționat: Macedonia este plină de pante, locuri de parcare puține, se conduce încet, am văzut mașini vechi din anii 80-90 care rulau cu succes pe șosele lor, ușor cârpite și revopsite. Plajele nu au parcări propriu-zise, iar dacă există macedonenii le ocolesc precum românii, deoarece sunt cu plată. Am dat foarte puțin pe parcare și era puțin nu doar pentru noi, ci și pentru ei, prin urmare nu am înțeles panica.
- Vizită la Bay of Bones cu locuințele lacustre și plaja Sveti Stefani (ultima poză, mai sus, lângă păstrăv). O plajă mai largă cu ceva nisip, populară printre macedoneni, deoarece poți veni cu propria umbrelă etc. Aici am găsit parcarea goală deși costa 150 denari pe zi (12 lei – ieftin, zic!).
În concluzie, Ohrid ne-a plăcut pentru diversitatea plajelor, mâncarea bună și oamenii primitori.
Albania
După Ohrid ne-am oprit la Tirana. Am trecut destul de repede cele 2 granițe. Tirana ne-a surprins cu o căldura sufocantă, cu multă aglomerație, clădirile cu arhitectură aparte, cu expozițiile foarte bine organizate dedicate anilor de dictatură care surprind momentele de filaj, de lipsa de intimitate socială practicate de Sigurimi – House of leaves și Bunk art 1 și 2.
O după-amiază in Tirana poate arată așa (ce am făcut noi):
- Cartela cu net – pentru început, de achiziționat musai, pentru hărți și vorbit cu persoana la care aveți cazare
- Mers la pas prin piața Skanderbeg și bifat obiectivele din zonă
- House of leaves – un muzeu care prezintă modul în care funcționa Sigurimi, modalitățile prin care oamenii erau spionați, arestați, urmăriți penal, condamnați și executați în timpul regimului comunist
- Buncărul 1 sau 2
- Loc de joacă copil – musai dacă nu vreți scandal
- Cină lângă bazar – căutați pe maps și verificați review-urile localnicilor, veți găsi ceva pe gustul vostru cu siguranță.
Cazarea noastră a fost la Bejart, link – aici, a fost o cazare bună, cu mic dejun inclus la cafeneaua proprietarului.

Tirana – Durres
Am plecat din Tirana înainte să se încingă aerul tare, dornici să ne răcorim în Adriatica. În Durres am avut parte de o nouă surpriză, cei la care aveam cazarea de pe Booking ne-au contactat să ne spună că nu pot onora rezervarea, deoarece nu pot repara în timp util toaleta. Zic, wow, încă un punct pe lista neagră pentru tripul Macedonia – Albania. Am book-uit altceva și am decis să nu mă simt deranjată prea tare. Am zis: hai să ne bucurăm de plaja la malul Adriaticii. Asta după ce ne-am cazat și am avut parte de un somn de prânz odihnitor.
Despre Durres pot spune că a fost la fel de călduros ca Tirana. Recunosc că m-a lovit căldura albaneză, Macedonia a fost mult mai răcoroasă.
În afară de plajă, în Durres poți vizita: amfiteatrul, turnul venețian, poți face și o oprire la cofetăria de lângă turnul venețian.

Înainte de Himare am făcut un mic popas în Berat, cunoscut ca orașul celor o mie de ferestre. În Berat am mers la pas prin cetatea medievală care se află pe un deal destul de abrupt. Peste tot mici bazare, cafenele, flori și mici flecuștețe plăcute ochiului. Pentru că am ajuns devreme, am avut vreme de o cafea și prăjitură până când s-a deschis Muzeul Onufri. Muzeul se află într-o biserică din cetate și adăpostește icoane bizantine realizate de Onufri, marele pictor albanez al sec. XVI. Am fost surprinsă plăcut aici de micul ghid printat în limba română. Un punct pentru Albania, again.
Mai departe….Himare
Am prins gustul plajei în Durres așa că, în Himare, ne-am dus direct pe plajă, înainte de a ne caza. Aici am stat la o căsuța foarte aproape de plajă. Și, cum nu era de așteptat, proprietarul acestei căsuțe ne-a dat ceva emoții. În ziua sosirii nu răspundea la telefon, copilul voia la cazare deoarece se simțea obosit, eu voiam după plajă și soare să mă răcoresc la umbră. Am zis că nu se poate să avem ghinion din nou cu cazarea, deja scriam febril la un draft de mail pentru booking cu multe bullet points pentru stresul de a nu avea cazarea pe care am rezervat-o cu multe luni în urmă.
Iulian, calmul familiei, a zis do not worry girls, ne descurcăm, hai să stăm la plajă, să ne relaxam, apoi vedem ce facem. După vreo oră și ceva de plajă, am reușit să dăm de proprietar. A fost ultima încercare de a-l contacta înainte de a da report și rezerva altceva.
Căsuța din Himare era curata și avea padoc cu de toate. Oamenii au prins drag de Loli și i-au făcut o mulțime de cadouri – gem de smochine, fagure de miere, i-au dat de mâncare tocăniță specifică lor, legume și fructe din grădinița lor.
Recomand Himare! Motive: e liniștit, e pentru familie, muzica tare este interzisă pe plajă! Poate e un pic mai scump ca Durres, însă merită.
Check – in: Blue Eye
După Himare, ne-am pornit spre Saranda. Pe drum ne-am oprit la Blue Eye. Un petec de apa de o culoare foarte frumoasă, aflat la capătul unui drum în soare. Am mers cu trenulețul, deoarece am ajuns undeva pe la 11.00 și astrul zilei ardea teribil. Poteca până la izvorul „ochiul albastru” este asfaltata, cam în amonte, perfectă pentru iubitorii de deplasări on foot, dacă nu îți clocotesc creierii în miezul zilei. Recomandare: Să aveți bani de-ai lor sau euro că nu poți folosi cardul niciunde în zonă. Încă un minus mare pentru Albania și pentru toate tertipuri celor care vând una alta și nu acceptă cardul chiar dacă au posibilitatea. Dacă oferă plata cu cardul trebuie să depășești o anumită sumă că altfel refuză să folosească pos-ul și conversia lor în euro nu e chiar ok. Da, un mare no-no aici. Adevărul este că am terminat cu partea aceasta de Europa, iar dacă Loli va dori să refacă drumul cândva, va fi alegerea ei. I am done with Albania.
De la Blue Eye am cumpărat o cărticică drăguț ilustrată cu povestea satului din jurul Blue Eye și a izvorului care îi poartă numele.
Saranda
După prânz am ajuns într-un Saranda destul de aglomerat, care are plaje pentru toate gusturile și bugetele. Mie nu-mi place aglomerația, prin urmare m-am trezit pomenind cazarea de dinainte cu plajele liniștite și curate.
Am fost în zona Ksamil unde plajele sunt mici, private, proprietarii se întrec în baruri, terase, restaurante cochete, ornamentate frumos, găsești gelaterii cu înghețată bună. Loli recomandă partea asta, meniul ei de vacanță fiind pe bază de înghețată. În zonă este și bazarul, de unde poți cumpăra suveniruri, parfumuri, haine, creme, anything you desire (în materie de nimicuri), you name it.
Seara, am surprins apusul superb, zona de coastă până în Sarande fiind recunoscută pentru view-urile cu cele mai frumoase apusuri. Tot aici am bifat și două locuri must get a camera shot, extrem de turistice, pe care feel free să le săriți: leagănul pe apă și mâna care iese din mare. Well …un pic de kitch hurt no one.
La venire în Saranda eram prea obosiți ca să facem un mic cultural pit stop și în Gjirokaster. A doua zi, pe răcoare (a se citi 30 de grade în creștere spre 39, când am terminat cu vizitarea), am ajuns și în acest oraș UNESCO din sudul Albaniei. Am vizitat: Castelul Gjirokastër, principala atracție a orașului, cocoțat pe o colină cu vedere panoramică asupra văii Drinos și casa Zekate.
În interiorul castelului poți trece în revistă și Muzeul Național de Arme plus fosta închisoare politică. Pentru aceste obiective se plătește bilet separat de biletul pentru castel.
Ce poți vedea în costul biletului pentru castel:
Indoor: am „admirat” tunuri, arme, cuptoare mari din camerele unde se pregătea mâncarea pentru locuitorii castelului.
Outdoor: zonele unde erau arondați meșteșugarii castelului, aeronava americană capturată în timpul Războiului Rece, turnul cu ceas elvețian (ceasul nu funcționează deoarece albanezii nu au știut să îl repare și nici nu au avut finanțare ca să apeleze la un specialist elvețian), poarta construita de Ali Pasha pentru carele cu oșteni și aprovizionare, zona centrală unde se ține anual un festival al tradițiilor, celulele deținuților politici care încă conțin spaima vremurilor. E apăsătoare partea aceasta.
Point plus Albania
Mi-au plăcut mult voluntarii ghizi, copii de vârsta fiică-mii care vorbeau fluent engleza și povesteau foarte frumos despre istoria locului. Micile curiozități precum istoria ceasului nefuncțional, cum prizonierii nu aveau pat, stăteau în întuneric și deveneau orbi, despre cei 400 de ani de ocupație otomană și modul cum otomanii au șlefuit istoria Gjirokaster le-am cules de la micii voluntari. Un punct în plus pentru Albania, zicere de la soț, după multele minusuri care deveniseră deranjante de-a lungul road trip-ului.
Pregătiți-vă pentru 2 ore de vizită, poate chiar mai mult. Pe lângă cele menționate până acum, nu ratați: mormântul Ali Pasha și zona unde coloniile de lilieci păzesc cetatea (de preferat să păstrați liniștea, ies ei când doresc), urcușul pe ziduri pentru vederea panoramică, zona legendarei prințese care nu s-a lăsat pradă otomanilor și a pruncului ei care ar fi supraviețuit datorită laptelui izvorât din piatră. Se pare că există un sâmbure de adevăr, la baza colinei s-au descoperit depozite calcaroase.
Deși eram rupți de picioare după vizitarea castelului, cu o înghețată la bord și niște specialități albaneze și promisiunea unui suvenir, am urcat pieptiș până la următorul obiectiv: Casa Zekate – una dintre cele mai bine conservate conace otomane. Drumul spre acest obiectiv ne-a trecut prin orașul vechi, în pantă, cu case frumoase de piatra, am traversat și bazarul plin ochi de nimicuri care i-au dat palpitații fiica-mii. Tot voia să cumpere. Greu am temperat-o cu încă o înghețată și o tobiță mică pe care i s-a gravat numele.
Bun, prețul biletului de vizitare este modic. Conacul păstrează mobilierul și aerul de demult, a fost construit de Ali Pasha pentru familia omului său de încredere Zeka. Casa are 4 niveluri, avea o serie de dotări moderne, ferestre care serveau drept chiuvetă și un sistem de acumulare de apă (pe timp de iarnă dar și vară), apa colectată pe timp de iarnă putea fi folosită până spre finalul verii. Locuitorii casei aveau la dispoziție camere pentru vară și camere pentru iarnă, vase de cupru în interiorul șemineului care încălzeau apa cu care se spălau.
A fost o oprire frumoasă. Dacă veniți în lunile mai puțin călduroase ale anului, ar mai fi 2 obiective interesante de văzut aici: Muzeul Etnografic și poarta Ali Pasha. Noi am zis pas, eram deja înfometați și copilul bâzâia că nu mai poate de picioare.
Seara, fiind ultima în Saranda, am mers la plajă pentru o ultimă bălăceală a celor doi, după care am urcat la Castelul Lekuresi pentru un ultim apus în Albania (poza cu apusul de mai sus). Castelul are terasă cu restaurante și poți servi ceva în timp ce te bucuri de apus, precum un film de Oscar. Lolita a devenit fun pizza lately, deși în urmă cu 2-3 ani nici nu se atingea de acest fel. A primit pizza, părinții au stat la o bere și firimiturile copilului. Am rupt cântarul după acest concediu.
Gods calling – Lithocoro, Grecia
Dis de dimineață ne-am pornit din Saranda spre Grecia. Penultimul nostru popas: Lithocoro, la poalele muntelui Olymp. I-am amintit fetei de poveștile și desenele pe care le-a urmărit în ultimii ani despre zei, semizei. Am zis: Loli, mergem la zei acasă!
Am urcat cu mașina până la Mănăstirea Saint Dionysos of Olympus, am coborât până la prima cădere de apă, ne-am răcorit picioarele și ne-am oprit la fiecare zona cu view la munte și mare. A fost frumos!
Înainte de a urca pe munte ne-am oprit la Olympus National Park Information Center, punct de plecare pe munte, la 1 km în afara orașului Lithocoro. Pe lângă informațiile despre trasee, pe care le primești verbal după ce ești „evaluat din ochi” de personalul centrului (sunt trasee grele, e bine să primești adevărul direct), poți vizita gratuit expoziția extrem de interactivă și modernă a centrului dedicată faunei și florei din zonă.
Am cinat la un restaurant bine cotat Meke Meke, apoi ne-am plimbat prin oraș. A fost o plimbare foarte plăcută cu burta plină. Cum mergeam noi cătinel spre cazare, am văzut că Muzeul Marinei este deschis. Oprirea la muzeu a fost tare plăcută, expoziția este frumos organizată, la realizarea ei au muncit doar 2 fost căpitani pasionați. Recomand muzeul, oamenii au povești frumoase.
On the road – Dion
Cazarea din Lithocoro a fost la Dimo’s Apartment. O cazare de nota 10. Recomand! A doua zi am părăsit Lithocoro, pe drum ne-am oprit la Dion. A fost o oprire inspirată, muzeul și situl ne-au impresionat.
Sofia II
După- amiaza târziu am intrat în Sofia. Eram obosiți și am preferat să luam masa indoor. Aveam un Lidl lângă noi, de unde ne-am aprovizionat. A doua zi porneam spre București. Nu ne-am grăbit spre casă, înainte de a părăsi Bulgaria am trecut pe la Peștera Prohodna sau Peștera „Ochii lui Dumnezeu” (Eyes of God Cave), datorită celor două deschideri ovale din tavan, formate natural prin eroziunea calcarului.
Am ajuns acasă obosiți? Daaa, dar cu amintiri și cu dor de ducă din nou. Avem o listă mare de pros and cons pentru un roadtrip ca al nostru. Voi alegeți ce vi se potrivește, important este să vă bucurați de familie și amintirile care cresc cu fiecare călătorie.
Urmează și călătoria de toamnă, until then…
Inspirație pentru excursii scurte și călătorii de durată găsiți la secțiunea → Călătorii. Nu uitați că vă așteptăm cu noutăți, informații utile, jocuri și evenimente dedicate picilor de 4-10 ani pe pagina de Facebook a blogului – Aici, pagina de Instagram are multe story-uri drăguțe, iată AICI.
Dacă vă este mai ușor pe mail, vă invităm să vă înscrieți la newsletter.
Dacă vrei să vezi/vedeți ce ne place să citim, aici este secțiunea noastră de cărți – Recenzie carte copii, pentru activități cu copiii, găsiți inspirație aici – Activități cu copii.
Cartea mea (care nu e musai despre călătorii) are book-trailerul – AICI. O puteți asculta AICI și dacă o vreți doar pentru voi se găsește AICI.



