Zilele acestea ne-am delectat cu povești noi de la editura noastră preferată – Editura Frontiera.

Prima pe care am ”testat-o” a fost Roşcată-ca-Arama și cei șapte șoricari . Și…cine ar fi crezut că o poveste în versuri despre șoricari poate fi atât de captivantă?

Mulți dintre noi am copilărit cu poeziile și poveștile Ninei Cassian. E posibil să fi parcurs la un moment dat chiar această poveste, însă am pierdut amintirea ei, în șirul poveștilor, și de când sunt cititor pentru fiica mea. Mă bucur, de altfel, precum un copil de vârsta ei, de fiecare data când găsim o carte care ne place mult.

După copertă, la o primă vedere, Loli a decis că e vorba despre vulpi și deja aveam setup-ul mental pentru o poveste de vânătoare. Nu știu de ce, așa a fost, dar după primele rânduri, intri cu totul în lumea canină a şoricarilor.

Reeditare!

Roşcată-ca-Arama și cei șapte șoricari este unul dintre marile poeme pentru copii ale Ninei Cassian, care acum a ajuns la noi sub formă reeditată, fiind printre noutățile lunii de la Editura Frontiera.

Istoria cărții a început în anul 1985 odată cu publicarea primelor volume și a fost readusă în atenția cititorilor de către cei de la Frontiera, în condiții grafice excelente, adaptate cerințelor de lectură de astăzi. O carte precum o bijuterie, bună de purtat la ora de povești despre căței și de admirat pentru lucrătura desenului și a monturii în text, într-un mod cât se poate de interesant.

Ilustrațiile cărții Roșcată-ca-Arama și cei șapte șoricari sunt realizate de Andrei Tache, arhitect și grafician român.

În 24 de capitole, fără să ținem cont de prolog și epilog, ai parte de multe aventuri, lecții de viață îmbrăcate în jocuri șoricărești, te umpli de palpitații şi bucurie… pagină cu pagină. Totodată, pe parcursul lecturii, ești solicitat pentru copil să acoperi cuvinte şi expresii noi.

Provocările poveștii

Pentru dezvoltarea vocabularului micului cititor textul este binevenit, iar tu, cititorul adult, îți reamintești de poveștile copilăriei și de carnețelul pentru vocabular, unde treceai cuvintele noi învățate.

Pentru copiii sub 7 ani, dar și pentru cei mai mari, cartea se poate încadra la capitolul povești citite în familie. Chiar dacă copilul ştie să citească, versurile capătă volum şi sens citit împreună.

Sunt multe cuvinte care au nevoie de explicații, sunt şi mici însemne pe text care te fac complice la poveste, pe care le puteți descoperi împreună.

Poți provoca copilul să încerce singur lectura și să revină cu impresii după fiecare capitol, sau să citească capitolele cu puii de soricar care îl atrag ca nume și isprăvi. Va avea nevoie la un moment dat să urmeze șirul poveștii pentru că autoarea are niște ancore foarte bune, care ajută cititorul să nu uite succesiunea evenimentelor.

Povestea șoricarilor

Roșcată-ca-Arama este mama a șapte pui de șoricar: Sugiuc, Croc, Trigon, Morcovel, Nisipica, Săbiuța și Nasulina. Așa cum se întâmplă la căței, puii sunt dați spre adopție – toți, cu excepția Nasulinei, care rămâne cu mama. Cu toții se reunesc o dată pe an (pe 31 februarie!) și își povestesc aventurile.

Reeditarea poveștii, pe care v-o recomandăm, este o nouă provocare, fiind (în opinia noastră) o posibilă variantă originală românească a poveștii celebre scrisă  de Frații Grimm(Albă – ca – Zăpada).

Spor la citit!

Vrem să aflăm și impresiile voastre.

Alte recomandări de carte găsiți la secțiunea – Recenzie carte.

Pe lângă citit, ne ocupăm și de mici proiecte DIY. Ce meșterim și ce jocuri jucăm–găsiți la secțiune dedicată Jocuri și joacă.

Șiii…dacă vreți să îmi spuneți părerea voastră despre cartea mea, iată trailer-ul este AICI, se poate comanda de AICI