Întotdeauna mi-a plăcut tradiția americanilor cu marshmallows. Orice foc de tabără, moment de familie sau romantic are şi secvența asta cu coptul bezelelor.

Am cumpărat şi noi anul trecut în lockdown astfel de bezele. Dacă tot stăteam în casă, ca să alternăm stările de frustrare cu cele calme, am pus pe comanda de la supermarket și o pungă cu bezele moi.

În carantină am montat cortul în sufragerie de 2 ori, adică am ”campat” indoor și a fost distractiv.  Iată –  AICI povestea. Cum orice campare necesită și momentul de povești, de stat la ”foc de tabără”, am aprins şi butelia de camping şi am copt bezele. Toată operațiunea s-a desfășurat în bucătărie, deci răsuflați liniștiți.

!!!Orice foc aprins în aer liber (acolo unde e permis, da!) sau la interior (așa cum am făcut noi) necesită măsuri de protecție, așa că: fiți prudenți, discutați regulile momentului și vă asigurați că au fost înțelese. Nu lăsați copiii nicio secundă nesupravegheați lângă o sursă de foc!

Să revenim la bezele, la celebrele marshmallows. Au fost ca în cărți sau ca din film? Păi, spun după poze, mai jos.

Sunt arătoase, nu?
Cam în vârful degetelor …

Deeeci….nu ne-au plăcut! DA, nu sunt de noi, însă procedeul de coacere, aprinsul buteliei a fost palpitant pentru mândra mică. A zis că vom mai face când vom fi în vreo drumeție, dar nu le vom mânca. Vor fi doar de distracție.

Am strâns punga de bezele și am uitat-o în dulap, până weekend-ul ce tocmai a trecut. Nu am ajuns să stăm la cort, nici bezele coapte pe frigăruie nu am mai făcut de atunci.

Săptămâna trecută, căutând altceva pentru o activitate cu Loli, am găsit o retetă de slime cu marshmallow si amidon de porumb. Cum mi-am amintit că avem bezele (încă o jumătate de pungă), plus amidon rămas de la alte experimente din carantină, am zis că ne-am găsit activitatea de weekend. Yeyyy!

În ziua când am găsit rețeta, de atâta încântare, am uitat să dau save la link-ul respectiv. Aşa că în research-ul din ziua cu „hai să facem” am combinat ce am găsit pe moment. Iata 2 linkuri pentru inspirație – AICI și AICI.

Bun,

Cum am făcut noi:

  • am folosit jumătate de pungă de bezele (poate trebuia să testăm cu mai puține);

Cum nu avem cuptor cu microunde, le-am topit în cuptor pentru câteva minute. Nu le lăsați mult, că se ard și nu se topesc ca la microunde.

  • ulei alimentar – 2 linguri și un pic, se pune imediat după ce le-ai scos din cuptor și obții o pastă cleioasă;
  • amidon de porumb – am avut o punguță și am cam folosit-o toată că am avut cantitate mare de bezele, se pune după ce ai obținut pasta cleioasă din etapa de mai sus;
  • colorant alimentar verde – nu am avut prea mult, a ieșit culoarea ou de rață decolorat.
Pregătirea ingredientelor
Etapa topire, adăugat ulei, pregăteam amidonul
Începe să se contureze slime-ul
E mai mult o plastilină safe, care poate fi gustată/testată, dacă copiii nu au trecut de etapa senzorială când probează orice lucru cu care se joacă.

Iată și proba. Merită încercat acest slime ca activitate de weekend, în familie.

Spor la joacă!

Avem nevoie de alte idei pentru jocuri făcute în casă, așa că nu vă sfiiți, primim cu drag ponturi.

AICI este pagina de facebook a blogului, acolo vezi când public lucruri care mi se par interesante și te-ar putea prinde și pe tine. Sau te poți abona la newsletter. Dacă ești în căutare de idei de activități AICI poți să vezi ce meșterim.

Când nu ne jucăm, citim! Dacă vrei să vezi ce cărți citim, aici este secțiunea noastră de cărți – Recenzie carte copii. 

Dacă vreți să îmi spuneți părerea voastră despre cartea mea, iată trailer-ul este AICI, se poate comanda de AICI.