Bărbații de lângă noi: omul meu, al meu, bărbatul meu, bărbat’ miu, domnul meu, iubitul meu, iubi, dragul meu, bubu mic, bubu meu, un pic engleziți: mine, my man, man, sau țuțeli (le urăsc) gen țucul meu, biți, bitu, plus vorbele de alint care nu sunt pentru restul lumii, ci doar în cuplu, în intimitatea cuibului. Îi purtăm prin toate conversaţiile ca fiind doar ai noștri. Nu mai au trecut, ne aparțin și îi iubim peste măsură. De ce? Pentru că ne sunt dragi, ne fac fericite, ne răsfaţă, ne aleg cadourile cu grijă şi fac faţă presiunii de a rămâne bărbatul perfect pe care îl descriem, noi, când spunem al meu. Și, da, bărbații sunt greu de cadorisit. Întotdeauna au de toate (măgulitor, nu?) când îi întrebi ce vor cadou sau ce le-ar plăcea să primească. Şi dacă nu aveai o idei de cadouri eşti nenorocită. Ce să cumperi? Să fie creativ, să nu fie pijama, tricou, chiloţi, şosete, cravată, oricum le va lua altcineva, cu toate că are, dar s-a gândit că îi trebuie (să zic?), să fie cu subînțelesuri romantice, să fie ce îşi dorea dar nu credea că tu poţi cumpăra (că e genul gadget şi nu ştii exact configurația lui de must have). Este foarte greu când vine timpul de ales cadouri speciale pentru bărbați!
Mie, de exemplu, îmi place să mă surprinzi dar şi să cumperi cu mine cadoul dorit. Iulian, soțul meu este cu surprizele. Nu cere un cadou, adică nu-ți dă indicii. Crede că este mai ușor așa. Cumperi și gata. Și eu trebuie să mă pregătesc cu jumătate de an înainte, să fac ordine în haine, în ce are, ce nu are, să fiu ochi și urechi tot timpul dacă zice mi-aș dori cutare, cutare, sau ar fi plăcut să am ….
Anul acesta am scăpat. Am reuşit să îi fac pe plac şi să îl surprind. Nu se aştepta la vreun cadou. Am complotat cu tata şi mama. Au venit să stea cu Loli şi eu am avut parte de o ora de shopping. Daaaaa! A fost relaxant. Mi-am luat şi eu ceva, evident.
El şi tata sunt prieteni buni. 2 taţi de fete. Îşi povestesc ei cum e să ai fată, fete şi ce să joace, când, cum, să fie distractiv pentru amândoi. Să fie quality time tată-fiică. Să joace şah. Da, pe noi ( pe mine şi sora -mea) ne-a învăţat tata şah. Era fun şi competitivă treabă până la un punct. Acela în care eu pierdeam şi orgoliul meu julit nu se împăca cu: lasă tată, data viitoare mă faci tu şah mat. Şi uite idee de cadou, un set de şah. Cu un pic de search am găsit și de unde, un site dedicat cadourilor de bărbați, cadouri aparte, cu iz de retro, dar și moderne sau pentru seri romantice. Dați o raită pe aici, poate vă încântă ceva și pentru cel de lângă voi.
Da, un set de șah! Nu unul obişnuit, ci din categoria cadouri artă, care să fie admirat, preţuit pentru lucrătura fină și pentru ceea ce presupune: concentrare, încredere în a găsi soluţii, timp petrecut în tihnă cu fiica lui. Păi da, doar nu o să joace singur. Eu mă ofer spectator. Să fie momentul lor, fără competitie, cu emoţie doar şi bună dispoziţie. Şi ştiu că Loli va fi mai bună în comparaţie cu mine, da’ nu-i nimic. :)) Eu am să fiu maestră la poveşti. Pentru fiecare piesă, în parte, atunci când nu avem chef de şah însă vrem să privim personajele unei poveşti. Şah mat la alte cadouri.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2015
