Olăritul în familie – nu ține de vreo tradiție a noastră. Cum Loli și Iulian s-au virusat puternic după vreo două zile de la începutul anului, plus ger afară, ce să facem în casă? Ceva nou, ceva care să ne implice pe toți.

Să punem în funcțiune roata olarului ( mama și-a dorit ustensila pentru ea – relaxare neuroni, dar și în ideea de a face/ lucra activități cu mândra). Acum îmi dau seama că mai bine aș fi optat pentru versiunea cu plastilină. Plastilina este muuult mai ușor de modelat și place mult fetei.

Iulian ne-a pregătit bancul de lucru, a venit cu apa, lut; cum el e cu instrucțiunile, ne-a trainuit cum funcționează roata și ne-a asistat pe parcurs.

Bun, prima încercare a fost dezastru, lutul nu s-a lăsat plămădit, era plin de cocoloașe uscate, l-am aruncat.
Second atempt- am desfăcut alt lut, s-a putut lucra cu el.

Bun…
Pentru Loli (2 ani și 8 luni) activitatea de învârtire, obținere formă (deocamdată) a fost neinteresantă. Roata făcea zgomot strident, nu i-a plăcut. A durat un pic până m-am prins cum faci forma, timp în care ea și-a găsit de lucru în vasul cu apă și cu bucata ei de lut.  Nu e ușor deloc să olarești.😊

Interesant pentru Loli a fost plămăditul lutului, întinsul lui peste tot (mâini, masă, scaun, parchet). Era plastilina care îi tot rămânea pe mâini și era foarte intrigată și încântată de maglavaisul din mâna ei.

La pictat (fără model stabilit, ci așa color flower power curcubeu :))) a rezistat să dea cu pensula vreo 5 minute, apoi și-a pictat bluza, mâna, degetele. Mă așteptam să facă asta, iubește pictatul cu mâna și cum deseori facem amprente, cumva știam că vom face și asta.
 
Dintr-o activitate, în final, au ieșit încă vreo 3. A fost distractiv, chiar dacă am avut de spălat mult după. S-a întins pe două zile, cât s-a uscat obiectul nostru.

Well, iată și prima ulcică.

Am făcut poze puține, eram prea mozoliți ca să apăsăm vreun buton.