Adevărata sinceritate și nevoia de încurajare de la cei dragi, de la tine putere fac ca viața să curgă mai lin.

Greutățile tinereții sau drumurile tinereții până să ajungi aici, acum, în prezent, fie te fac să zâmbești dacă le-ai rezolvat, fie te apasă cu vinovăție dacă nu le-ai vindecat.

Mă gândesc cu spaimă, uneori, dacă nu voi reuşi să sădesc în Loli valorile pe care le-am învățat cu timpul, sau pe cele care aş fi vrut să îmi fie mie mai clare la un moment dat. Îmi doresc ca ea să aibă încredere şi fiecare faptă pe care o duce la capăt să fie cântărită, chibzuită, să țină cont de ceea ce contează, să folosească impulsivitatea ca pe o unealtă de creație şi nu de suferință, să empatizeze, să nu regrete.

Mi se pare greu tare, adesea, pentru că nu dețin controlul tuturor emoțiilor mele şi mi-e frică că modelul meu nu o va aduce acolo unde ar trebui. Echilibrată, independentă, curajoasă şi cum nu am reuşit eu.

Știi vorba cu regretele târzii, care sunt degeaba. Nu, nu sunt degeaba. Sunt regrete dar şi adevăruri despre sine prețioase. Unele regrete sunt suportabile, răul nu a fost așa rău, altele le interiorizezi şi te întorci în timp şi chiar dacă nu ai cum cere iertare, o ceri cu fiecare gând.

Îmi dau seama că multe lecții le-am învățat acum, după ce a apărut Loli şi cum nevoile ei m-au vindecat de emoții şi m-au încurajat către altele. Am rememorat fiecare lucru cu care m-am lovit şi nu l-am rezolvat şi mi-am dat seama că şi ea poate să le trăiască şi să nu fie pregătită pentru că nici eu nu o pregătesc bine. Şi sper că voi schimba asta. Am să o pregătesc cât pot de bine.

Adevărata sinceritate și nevoia de încredere photo credit: www.unsplash.com

Pun tot adevărul în expresia – cea mai grea meserie este să crești un pui de om. Să îl crești frumos, conștient de forța lui şi raportul lui cu restul. Să fie puternic şi empatic, să nu ajungă la vorba – parcă sunt exact persoana care nu voiam fiu. Eu ajung la vorba asta des, mă chinuie că în momentele mele de criză, câteodată sunt exact cum nu mi-am dorit şi grav e că nu am simțit pe moment remușcare. Am lăsat furia să mă îndreptățescă, să mă simt puternică, să cer supunere fără emoție. Nu mă refer la nimic fizic, doar la vorbe. Şi eu ştiu cel mai bine cât de tare dor vorbele, şi cum supurezi la fiecare amintire.

Mă gândesc că orice altă specie pe care vrei s-o creşti, ajungi să o dresezi, îi supui instinctele şi te va asculta. Dar va ieşi la un moment dat din dresaj şi îți va arăta că nu contezi. La om nu poți face dresaj decât cu prețul sufletului lui. Te va muşca mai rău decât orice altă vietate dresată.

Am încredere că mă voi descurca, îmi prelucrez mintea şi sufletul pentru cel mai înalt grad de blândețe şi putere. Pentru mine şi pentru ea.

Am simțit acut nevoia de sinceritate, adevărata sinceritate şi de încurajare, de vorbit cu mine. Nu sufăr de perfecțiune și nici nu mă laud ca să dau lecții. Sunt un om care învață și se bucură de moment. Și recunosc asta.