Mici, plini de țepi, cu nas curios, tot timpul în căutare de ceva gustos.. o insectă, un vierme. Da, da este vorba despre arici.
Ce sunt?
Aricii sunt mamifere insectivore, ”primitive”- după unii, ce exploatează o diversitate surprinzătoare de medii de viață, de la pădurea de mangrove la deșert, de la parcuri urbane până la pajiști alpine. În toate aceste medii de viață, factorii ce limitează distribuția lor sunt lipsa unui adăpost în timpul zilei și hrana puțină, reprezentată de nevertebrate mici. Teritoriul unui arici cuprinde cuibul și spațiul din jurul acestuia aproximativ o 100 de metri de jur împrejur. Cuibul este construit în pămînt, sub tufișuri, în firide mici din stânci, sub clădiri. În caz de invazie, din partea vreunui seamăn sau alt animal, nu e cunoscut pentru vitejie, este un animal fricos și în astfel de situații,devine doar gălăgios: mormăie, pufnește, plescăie.
Când spuneam mici spuneam de fapt că de la cap la coadă nu depășesc mai mult de 30 de cm, și greutatea de 1 kg, plus picioarele mici, terminate fiecare cu 5 degete, ochii mici, dar mai bine dezvoltați decât ai altor insectivore, sunt fuduli de ureche și cu un nas bine echipat pentru detectarea de diverse arome.
Comportament
Majoritatea speciilor sunt nocturne. Ca regulă generală, sunt tereștri, își duc viața și se hrănesc la nivelul solului, deși, s-a demonstrat, pot înota cu ușurință și cățăra cu destulă competență! Abilitatea de a săpa variază de la o specie la alta, aricii indieni fiind recunoscuți drept cei mai buni săpători. Majoritatea aricilor tolerează vremea neprielnică și perioadele în care hrana este puțină prin hibernare – iarna și somn estival pe timp de secetă. În cazul speciei europene, Erinaceus europaeus, întânit și la noi în țară, hibernarea poate dura 5 până la 7 luni, dacă temperaturile se mențin scăzute pe perioade mai mari de timp. În timpul lunilor de hibernare bătăile inimii scad de la 188 pe minut la 22, iar temperatura corpului poate scădea până la 1 grad Celsius. Hibernarea prelungită afectează mult organismul animalului, respectiv rezervele de grăsime, astfel că exemplarele care nu stochează îndeajuns spre toamnă nu vor supraviețui.
Speciile de arici studiate de specialiști sunt solitare și teritoriale în stadiul de adult. Mici adunări, în grupuri, au fost raportate la unele specii, însă probabil sunt femelele cu puii din anul respectiv. Luptele sunt rare între arici, reacții violente apar doar în caz de încălcare de proprietăți, și atunci doar gura este de ei așa cum spuneam mai sus. Ceea ce este interesant, sunetele de amenințare sunt identice cu cele produse de femele în perioada de curtare, probabil ca răspuns la apropierea mascului. Cine să mai înțeleagă?
Marcajul olfactiv, cu un iz specific este emanat și folosit pentru delimitarea teritoriului, uneori chiar evident și pentru nasul omului. Simțurile aricilor: cel al auzului este punctul lor forte, însă vederea este slabă, mirosul excelent. Particularitatea lor cea mai interesantă și care le distinge dintre mamifere este impregnarea perilor de pe corp cu saliva abundentă rezultată prin lingerea sau mestecarea de plante toxice sau cu mirosuri puternice. De ce sunt atrași de aceste resurse mirositoare nu se știe, ipotezele sunt nenumărate- parfum pentru curtarea femelelor, îndepărtarea paraziților, prădătorilor, însă nici una care să explice pe deplin acest comportament.
Țepii sunt, de fapt, fire de păr modificate, dure, și care devin erecte în condiții de stres. Musculatura abdominală a aricilor este bine dezvoltată și permite arcuirea corpului ariciului, transformându-l într-un ghem țepos. Dușmanii naturali nu pot fi păcăliți, bursucii și vulpile au învățat arta derulării mingilor țepoase. 🙁
Dietă și ecologie
Aricii se hrănesc în principal cu insecte, dar și alte nevertebrate precum viermi, păianjeni, melci. Fiind mai mari decât ceilalți reprezentanți ai ordinului Insectivora, și-au lărgit meniul la șopârle, amfibieni, uneori și mamifere de dimensiuni mici. Aricilor le plac nespus și ouăle păsărilor ce cuibăresc pe sol, și nu sunt cunoscuți ca fiind strângători, în sensul de depozitare a hranei pentru mai târziu, ba chiar descoperă rezevele altora, în special cele ascunse de vulpi (ca un fel de ironie a sorții). Mai consumă și fructe, semințe și ciuperci. Sunt destul de mâncăcioși, s-ar zice!
Unele specii consumă șerpi veninoși, scorpioni, albine, gândaci toxici, păianjeni…animale de care unele specii s-ar feri. Se pare că au toleranță excelentă la toxine, de 40 de ori mai mare decât șoarecii de laborator și pot ingera cantaridină în doze de 3000 de ori mai mare decât cea considerată letală pentru om.
Masa, de obicei, este luată seara, noaptea, aricii se deplasează pe distanțe cunoscute, fără abatere de la traseul obișnuit, le place rutina.
Reproducerea
Perioada de gestație durează 30-40 de zile, femela naște 2 până la 5 pui, orbi, fără peri sau cu peri moi, mici. Țepii cresc și devin duri după prima săptămână de viață, iar posibilitatea de a se face ghemotoc apare după câteva săptămâni. Creșterea puilor este responsabilitatea femelei arici, masculul nefiind implicat în acest proces. Nu sunt familiști, sunt poligami, adică un mascul poate curta mai multe femele. Perioada de alăptare durează 5-7 săptămâni, durata de viață a aricilor fiind, în medie, de 7 ani.
Statut de conservare
Dintre cele peste 20 de specii de Erinaceidae doar 3 sunt considerate amenințate.
Aricii, mai nou, au devenit animale de companie în unele țări, sunt protejați și alintați. Însă, nu uitați, sunt animale sălbatice și locul lor este în natură! În cazul în care ați optat pentru un astfel de pet, aveți grijă să trăiască bine.
Big Explorer, 2012