Soiul meu de blog a luat pauză un pic, vreo săptămână. De la răceala, care ne-a răvăsit, cadou de la moș Crăciun. Better be different next year, că mă las de sărbători for good. Eu care nu fac febră ever, însă întreb de fiecare dată acest lucru, până devin enervantă (treaba cu ipohondria, rânjesc aici), am ridicat termometrul la 39. Și Loli. Pedeapsa mai mare de sărbători nu există, clar. Thank you, Santa! Data viitoare să nu se mai repete, că mă lepăd de credință.
Am disperat puțin, atins pragul de jos al panicii, cu febra și plânsul Lolitei. Poate sunt eu prea sperioasă, anyway, nu știu ce am să fac când se va juli prima dată. Cred că, după ce am să o pansez, am să sângerez eu sufletește și am să plâng pe înfundate. M-am inmuiat!? Înainte eram zmeu, acum sunt o mami leu (nu chiar așa moale,da?) care va mușca și parchetul dacă se va împiedica fata.
Tata: nu te consuma atâta, că trebuie să o vezi și măritată. Doamne! Loli va crește??? Și uite așa, trag aer în piept, și zâmbesc. Fata mea va fi mare la un moment dat și eu voi fi acolo, cu ea!
De Revelion facem și noi briose și tort! Na’!