Timișoara - un alt punct pe traseul călătoriei aniversare - 5 ani de viaţă alături de fiica noastră

Vacanța de ziua Lolitei a început cu Slănic Moldova, apoi vizită la bunicii de la Roman. După revederea bunicilor ne-am întors 2 zile acasă la noi, să facem bagajul din nou cu restul de haine curate, apoi am mers întins spre Timisoara, un alt punct pe traseul călătoriei aniversare – 5 ani de viaţă alături de fiica noastră. Nu chiar întins, cu opriri să se dezmorțească mândra. Aici este bagajul pentru activități în timpul călătoriei cu mașina.

Am mâncat sendvișuri, micul dejun cică, în stațiunea Călimanești și i-am povestit mândrei despre prima mea tabără aici. Nu prea am impresionat-o, dar fântâna și parcul au dat-o pe spate. Voia să stăm la joacă toată ziua.

Am plecat din București pe frig și ploaie și am ajuns la Timișoara cea însorită și cu vreme de primăvară cu flori și vibe de sărbătoare, cam în vreo 7 ore. Am plecat dis-de-dimineață, la ora 14 căutam loc de parcare.

Orașul de pe Bega sau orașul Florilor este un oraș frumos, l-am găsit în plină sărbătoare – Festivalul florilor. Da, am prins multă aglomerație, cu toate astea ne-am bucurat de loc, de vreme, de bucuria fetei de a explora tot.

Dacă ajungi pe aici cu mașina să luați în calcul că nu o poți lăsa ca în București, pe orice colțișor de stradă. Parcarea este cu plată în timpul săptămânii, în weekend gratuit. Multă lume folosește mijloacele de transport, care arată modern și chiar am văzut un oraș un pic mai relaxat ca trafic. Și aerul se simte mai bine.

Am vizitat centrul și explorat parcurile centrale. Am ajuns și în parcul rozelor, rozele nu erau în floare încă (dar tot bine a fost). Tot la pas am vizionat centrul vechi, admirat clădiri și străduțe. Cazarea noastră a fost într-un apartament în centrul orașului. În afară de instalația veche, nu am ce comenta. Am ales ceva central ca să putem face la pas tot ce era în jurul centrului. Fiind gen vagon, a fugit Loli de ne-a amețit. Îi place spatiul, acasă nu prea are, așa că o las să își facă de cap când plecăm și locul îi permite.

Ce mi-a plăcut în plus, în plimbarea noastră: am primit niște vorbe precum un mărțișor. Eram la o trecere de pietoni semaforizată, însă nu funcționa. Am stat ceva vreme să trecem, veneau mașini, niciun șofer dispus să încetinească. Când am reușit să trecem, pe zebră ne-am intersectat cu un nene care a zis în loc de bună ziua – „Nu e semnalizată acum, dar e cu omenie.” Da, e despre omenie, să oprești, să nu fii doar grăbit și nepăsător.

Dimineața după cafea și ceai am luat-o spre Budapesta. Și vremea bună a fost în continuare cu noi. Stai să vezi, povestesc în următorul post.

Până atunci încântă-ți ochii cu flori.