Înainte de a povesti de plimbarea noastră de primăvară, hai să spun cum ne-am descurcat cu treburile urgente fiziologice no 1 și 2 atunci când nu e timp să ajungi acasă sau nu e vreo toaletă prin apropiere.
Prin urmare, marea inaugurare a oliței portabile s-a făcut pe plaiuri străine. Nu că nu s-ar fi putut întâmpla și la noi, da’ acolo am testat-o bine și am ajuns să fim fără stres pentru nevoile de budă ale mândrei.
Vacanțele dinainte de Loli erau active, cu multă mișcare, locuri frumoase de explorat și vizitat. La fel au rămas. Loli ne moștenește, este genul care nu stă plantă cu burta la soare sau să o țină un joc până seara. Ea vrea să vadă, să se plimbe, cațere, să facă chestii, lucruri antrenante.
Cum a început să stăpânească bine și treaba cu pipi și caca în ultimele luni, m-am gândit să renunțăm la scutecul pentru afară (just in case) și să o obișnuiesc cu oala portabilă, în cazul în care nu avem la dispoziție vreo toaletă, fiind pe drumuri toată ziua.
Acasă avem reductor, oliță. Reductorul l-am avut și în vacanță, pentru când stăteam prin cameră, pentru plimbări am folosit olița portabilă.
Eu nu am făcut vreo cercetare în privința modelului pentru pipi la pachet, m-am gândit când era Loli mică că am să aleg la momentul de acum ceva, fără prea multe căutări. Soțul meu e genul practic, documentat și știind că sunt mama cărătoare s-a gândit la un model ușor de asamblat, de purtat și care să nu necesite bagaj extralarge pentru parc sau drumeție. A comandat modelul acesta de când avea Loli 2 ani și un pic. L-am avut asamblat prin casă, a fost foarte nebăgat în seamă o vreme, l-am strâns, apoi l-am scos la lumină din nou. Cu vreo câteva săptămâni înainte de vacanță i-am prezentat oala de drum, cu precizarea că ne va fi de folos în călătoria noastră. Am intenționat să o probăm prin parc înainte dar nu s-a ivit ocazia.
Filmulețul făcut la un moment dat după ce am primit chestia ingenioasă….a dispărut din memoria calculatorului. Așa că las link către un material de pe youtube despre modul de asamblare. Mi se pare un model tare practic și îmi place designul. E light, nu ocupă loc, după prima despachetare, îți intri ușor în mână și asamblatul devine rapid. Dacă ți se termină rezerva de pungi cu care vine dotată, poți folosi orice pungă.
O singură dată a făcut Loli pipi la copac, fix în ziua când am uitat oala acasă ( de aceea nu am testat-o la noi în parc), altfel făcea pe ea (nici schimburi nu aveam) și nu i-a plăcut deloc să stea chircită și stresată de firele de iarbă. Ideea este de când folosește olița portabilă nu suntem deloc agitați de aspectul unde face pipi/caca copilul, atunci când nu suntem acasă.:)
Ia să auzim niște povești funny cu și despre olițe?
Un comentariu