Vocea rațiunii mă ajunge din urmă din când în când. Mai exact când simt că sunt oropsită de soartă, mă pun în pielea fiicei mele.
Mai jos e începutul ….
Să facă așa, să facă aia, să nu facă aia… Cam multe pentru un copil
De când sunt mamă, recunosc, am avut momente când nu am văzut partea frumoasă, când m-am plâns (destul de mult) de cât de greu este, obositor şi cum, parcă, mergea încă un pic de pregătire mentală şi puţin mai mult sport la braţe şi picioare. Şi, recunosc, de multe ori am pus problema doar din punctul meu de vedere. Copilul era deja printre noi însă din perpectiva lui nu eram pregătită să văd.
Dintr-o dată, am devenit mama fetei mele
De ce? Păi… mi-a plăcut cu bebe la bord, mi-a plăcut să fiu cu burtică, mă simțeam răsfățată când primeam zâmbete, loc în metrou, iar acasă era și mai și. Apoi, după momentul de VIP, dintr-o dată, am devenit mama fetei mele şi, tot așa dintr-o dată, cantitate neglijabilă. Toată lumea voia copilul drăgălas, mama să îl ţină cât papă şi plânge. Parcă l-am făcut pentru restul, cine eram eu? Drept urmare, free falling de pe soclu, direct pe pavaj.
Viaţa de bebe e mai grea ca a mea
Copilul, copilul – bebeluşul – ce părere are? L-o fi întrebat cineva ceva? În afară de ţi-e somn mami? Aaa, sigur îţi e fomică? Te cam loveşte egoismul tău. Pe mine m-a trăsnit. Viaţa de bebe e mai grea ca a mea. Loli a mea e o curajoasă. Şi i-a fost greu. Să fie scoasă brusc din burtă, să suporte toate acele alea înfipte în ea, în secunda imediată după naştere.
Restul este aici la Totul despre mame.
