Vara trecută am făcut primele drumeții cu copilul și am avut parte de multe surprize. N-am întâlnit animale sălbatice, nu ne-am pierdut pe munte și am rămas cu oasele intacte. Nu despre astfel de surprize este vorba, ci că ne-am surprins pe noi. Ne-am surprins cu rezistența fizică după ani de sedentarism, răbdarea de pleca la drum cu copilul care nu iubește drumețiile, dar care a protestat mai puțin cu fiecare drum, ne-am surprins cu dorința de a încerca încă un traseu, deși nu eram convinși că-l vom termina pe ultimul. Vedeți voi în link cu ce am început și cum am evoluat – AICI.
Bun, încă ne considerăm drumeți începători și ne bucurăm de fiecare traseu reușit cu copilul.
Urmează 3 trasee din 3 locații diferite, începem cu zona de sud și sud – est:
Traseu Muntele Roșu – Cabana Ciucaș
Am plecat din București destul de devreme, pe la un 6 jumătate porneam din fața blocului. Am făcut undeva la 2 ore cu mașina până la parcarea de la cabana Muntele Roșu. Ne-am echipat cu ghetele, rucsacii cu apă plus ceva fructe și am purces în drumeție. Celelalte trasee le-am făcut singuri, nu am avut prieteni cu noi. De data aceasta Loli a avut companie, verișoara și familia ei ne-au însoțit. În număr mare, bineînțeles, traseul devine mult mai antrenant și mai plăcut.
Traseul are două părți: prima este prin pădure până la drumul forestier. A doua parte – o poți continua pe drumul forestier sau poți la un moment dat să continui și prin pădure. Există marcaj, drumul este destul de abrupt, în patru labe a mers mândra, dar merită efortul. Vă recomand și varianta asta, deoarece este foarte liniște și nu te supără praful și vânzoleala celor care urcă sau coboară cu mașinile 4×4 la cabana Ciucaș sau cu vehiculul propriu.
Am făcut multe opriri, am suflat în fluierele din dotare spre deliciul copiilor când simțeam că e prea liniște, deși nu erau urme de urs sau de alte mamifere care ne-ar fi întors din drum. Am văzut doar o veveriță care a stat să o admirăm și am fi imortalizat-o într-o fotografie, însă până să scoatem telefonul din buzunar, ia rucsacul, na rucsacul – a plecat! Pe drum am descoperit și niște frăguțe dulci, pe care le-au savurat fetele. Fiți pe pace, am lăsat destule și pentru moș Martin.
Când am ajuns la cabana Ciucaș a început ploaia. Ce noroc pe noi, nu? La cabană era plin ochi, am zăbăvit cât să stea ploaia și am făcut cale întoarsă. Acum nu am luat-o pe drumul pe care am venit, deoarece pământul alunecos nu ar fi fost sigur pentru coborâre, așadar am urmat drumul forestier, până la porțiunea de traseu prin pădure (prima parte de la urcuș).
Este un traseu de 2 ore, însă cu copilul după tine, pune 30-40 minute în plus. A fost plăcut, am scăpat de căldura de acasă, ne-am răcorit și cu ploaia.
Cheile Tișiței – Tunelul Mare
Am început concediul din vara aceasta la Lepșa, județul Focșani. Am stat la baza muntelui, la răcoare, la casa prietenilor lui tataia Dan.
În zonă poți face o vizită scurtă la Cascada Putnei, te poți reculege la mănăstirea Putna, poți admira Piatra Ciutei, poți merge în drumeție prin Cheile Tișiței sau poți poposi la un muzeu despre gospodăria tradițională a zonei – Muzeul Bunicii. Să nu uităm și de Casa Babei Vrâncioaia….
Cum a fost drumeția prin Cheile Tișiței?
Dacă nu ați fost prin aceste chei, să vă pregătiți ochii pentru peisajul superb și picioarele pentru un drum destul de lin, presărat doar cu câteva treceri stâncoase și prin apă. Traseul până la Tunelul Mare este de aproximativ de 3 ore. Noi cu copilul ne-am întins la 3 ore și 45 de minute.
A fost tare plăcută plimbarea, Loli s-a descurcat minunat. Este prima cea mai lungă drumeție a noastră.
Bun, traseul Cheile Tișiței până la tunel însumează dus – întors 15 km. Marcajele sunt bune, ai și defalcate zonele pe km: 3, 5, 6 – ajută foarte mult când ai copilul după tine. Hai, mama, mai avem 2 km, 1.. am ajuns, înțelegeți voi. Intrarea pe chei se plătește, sumă este infimă, 3 lei/pers. Poți începe drumeția de la șosea, sau poți veni cu mașina direct la intrare, unde este și parcare. Parcarea nu este foarte generoasă, însă dacă vii devreme găsești loc.
Ne-a plăcut mult prima parte a traseului cu poteca insectelor și diversele informații despre animalele pădurii. Chiar dacă mergi o bucățică de traseu și ai cu tine vreun certat cu ieșitul în natură, pit-stopurile la materialele info de pe drum probabil că îl vor face să revină.
Pe traseu am găsit foarte puține urme care amintesc de trecerea omului pe acolo. Am numărat 3 ambalaje rătăcite, să zicem, ceea ce mi se pare wow. Îmi dă speranțe, oameni buni.
Plimbarea prin tunel a fost foarte interesantă. Ne-am pregătit de acasă cu lanterne și pentru că întreg traseul a fost mult mai lung față de altă dată, am învelit finalul într-o poveste de aventură: să descoperim ce e dincolo de ieșirea din tunel, o fi intrarea în lumea dinozaurilor, sau traversăm trecătoarea spre un tărâm magic. Cum dinozaurii nu s-au arătat deoarece erau un pic reținuți în istorie, iar zânele aveau treabă, am făcut cale întoarsă prin tunel și am prânzit la malul râului, cu picioarele în apa rece. Traseul continuă și după ieșirea din tunel, însă este de durată și doar cei foarte bine pregătiți continuă drumeția.
Cheile Tișiței au venit la pachet cu o căpușă, deși ne-am dat cu protecție. Eiii, am scăpat de cadou, cu ceva emoții pentru Lolita, care a observat buba neagră și s-a speriat. Reminder: nu lăsați kitul pentru căpușe acasă la peste 200 km distanță, mai ales când te cazezi în zone fără semnal și distanță mare față de puncte de prim ajutor.
Înainte de Cheile Tișiței, cu o zi înainte, am fost la Cascada Putna. Nu este un traseu propriu – zis, doar o plimbare scurtă în aval apoi în amonte. Eu nu-mi amintesc să fi fost atât de scurtă plimbarea până la cascadă, însă au trecut mulți ani de când am trecut prin zonă. După Putna, am intrat pe un drumeag care ne ducea la ceea ce pe google maps era trecut drept Piatra Ciutei. La față locului se oprea asfaltul și aveai o vedere de jos a versantului. Am făcut câteva poze și am mers în marșarier câteva minute pentru că nu prea aveai loc de întoarcere, asfaltul fiind îngust. Când am găsit loc de întors, ne-am continuat drumul spre casa de vacanță, fiind atenți să oprim pe drum pentru brânză și pastramă.
În zonă, după cum spuneam mai sus, poți face imersiuni legendare și istorice – munții Vrâncioaiei. O vizită la casa Babei Vrâncioaiei merită. Ascultați legenda, pomeniți și pe domnitorul preferat al moldovenilor. Noi suntem legați de istoria Moldovei, fiind de loc din zona Neamțului.
Tot pe aici, o familie cumsecade, după ani de muncă prin străinătate, a ținut să readucă la viață tradițiile unei gospodării din zonă. Au adunat într-o cămăruță toată istoria casei și bine au făcut. Avem nevoie de rădăcini, să nu uităm munca și obiceiurile celor dinaintea noastră. Muzeul Bunicii, din Tulnici, o să vă placă mult. Copiii noștri s-au născut înconjurați de multă tehnologie și au nevoie să cunoască mai multe despre obiceiurile și lucrurile de folos dintr-o gospodărie tradițională, ca o etapă premergătoarea a viitorului în care și-au făcut apariția.
Muzeul Bunicii este plin de costume tradiționale, materiale, unelte, aparate vechi de mai bine de 2 veacuri. Am apreciat fiecare gealău, strecurătoare, formă pentru brânză, am prezentat fetei rolul – cu care se făcea modelul deosebit al pereților când venea vremea să primenești casa cu un nou strat de var. Mie mi-a amintit de copilărie și așa i-am proiectat fetei mele câteva ipostaze de când am fost de vârsta ei, cu bunici care trăiau la sat și care aveau poveștile și ritmul lor. Mi-ar fi plăcut să aibă parte și ea parte de străbunici, să guste viața la țară.
Zona nord-est
După excursiile și peripețiile căpușate de pe meleaguri vrâncene, am ajuns și la noi acasă, în zona Neamțului.
Trebuie să recunosc că am uitat cât de frumos este „acasă”. M-am bucurat nespus de drumurile copilăriei: spre Humulești, spre zona codrilor seculari, pe lângă barajul Bicaz, spre masivul Ceahlău.
Traseu Durău – Cabana Fântânele
Un lucru pe care l-am uitat după ce am plecat de pe meleagurile casei, am uitat munții. Am uitat cum sunt drumețiile pe Ceahlău, deși am străbătut aproape toate traseele în facultate și după.
Traseul Durău – Fântânele a fost un traseu frumos și greu. Mergi 2 h dus- întors, dar dacă începi târziu după-amiaza, cum am făcut noi, durează un pic. Am făcut 1 oră și 40 de minute la dus, adică la urcuș și puțin peste o oră la întoarcere. Fusesem pe drum toată ziua și resursele erau spre final. A meritat? DA! Urci foarte mult în plan înclinat și dacă nu ești fresh, te simți copleșit pe la jumătate. Eram cât pe ce să facem cale întoarsă dar am tras un pic de noi și când am ajuns sus la cabană, am primit recompensa: un view superb și multe amintiri de depănat fetei după ce ne-am tras sufletul la o prăjitură și o gură de apă și suc.
Ca o recomandare, deși cei care merg des în drumeții, știu: muntele necesită echipament corespunzător – încălțăminte și îmbrăcăminte adecvată, bețe de drumeție, apă și ceva pentru energie, plus un telefon încărcat pentru a putea cere ajutor la nevoie.
Abia așteptăm să revenim la muntele copilăriei, să reluăm și alte trasee. Vara viitoare! 🙂
Până la următoarea chemare a muntelui…pe unde ați umblat? Vrem să ne inspirăm.
Drumeții plăcute!
Inspirație pentru excursii scurte și călătorii de durată găsiți la secțiunea → Călătorii. Nu uitați că vă așteptăm cu noutăți, informații utile, jocuri și evenimente dedicate picilor de 4-10 ani pe pagina de Facebook a blogului – Aici, pagina de Instagram are multe story -uri drăguțe, iată AICI.
Dacă vă este mai ușor pe mail, vă invităm să vă înscrieți la newsletter.
Dacă vrei să vezi/vedeți ce ne place să citim, aici este secțiunea noastră de cărți – Recenzie carte copii, pentru activități cu copiii, găsiți inspirație aici – Activități cu copii.
Cartea mea (care nu e musai despre drumeții) are book-trailerul – AICI. Dacă o veți citi, să îmi dați de veste. Se găsește AICI.
