Vacanţa la bunici

De când începe? Ei bine, începe din momentul în care faci bagajele și se termina când pui hainele, folosite în vacanță, spălate în dulap. În cazul nostru îndesate pe acolo, deoarece ducem lipsă de spațiu.
Am luat întreg dulapul pentru Loli, să aibă mândra ce murdări, mozoli, fără să stau la întins rufe după vreo pictură cu mâncare sau șters cu turul pantalonilor toată curtea. A avut toate ținutele, inclusiv pantofi cu glanț și fustă înfoiată. Înainte de a poposi în casa bunicilor am fost la nunta unor prieteni. Și așa mult i-a plăcut mândrei, a dansat, alergat de colo-colo la începutul serii, a numărat instrumentele muzicanților, a aplaudat cu patos, după care a dormit buștean până pe la mijlocul nopții.

De fapt, până după miezul nopții când a decis că mama trebuie să se culce și ea. De trei ori am culcat-o, de trei ori am plecat cu pantofii în mâna din camera. Cum închideam ușa sărea în fund – mami, mami! Bun, cu mamaia nu voia să doarmă, cu mami da-da, drept urmare am rămas să ascult muzica din cameră și să bat ritmul cu picioarele sub cearșaf. A fost frumos cât a fost, am dansat și cu soțul meu și preț de câteva ore ne-am simțit ca atunci când ieșeam la discotecă, holtei fiind.

Revin la împachetat. Am umplut 2 geamantane și tot aș fi adăugat încă ceva. Nu am folosit toate hainele, însă le-am avut ca back-up în caz de orice. Știți și voi…😊

Am ajuns la bunici și a fost o reîntâlnire frumoasă tare. Loli a fost așteptată cu jucării, cu o mulțime de cadouri, cu multă dragoste. Bunicii de la Roman (părinții lui Iulian) o văd rar și abia așteptau să îi arate nepoatei camera pregătită pentru șederea ei. Au dat-o în leagănul din curte, s-au plimbat prin jurul casei, mândra și-a băgat nasul peste tot, au stat de vorbă cu ham-ham, s-au jucat cu castane, cu ursuleții de plus, au cântat la orgă, s-au jucat de-a prinsa. Veselie mare!
Loli a savurat cu gura până la urechi momentele de joc, de relaxare alături de bicu și bunica. Bunicul, care este fan tehnologie, a făcut poze, filmulețe cu nepoata simpatică. Ce n-am făcut și îmi pare rău că ne-a scăpat – nu le-am făcut lor poze alături de Loli. Data viitoare!

Vacanță la bunici trece ca gândul. Vizite, plimbări, stat la povești, întâlniri programate, altele ad-joc. Când parcurgi 300 și ceva de km/o dată pe an, încerci să nu ratezi pe nimeni. Acuma știm că mândră noastră este extrem de simpatică și toată lumea vreo o ocheadă și cum neamurile și cunoscuții s-au săturat să o vadă doar în poze, ne-ar fi trebuit încă vreo 2 săptămâni ca să terminăm cu vizitele și vizitatul.

Loli s-a bucurat de atenție, a socializat cât și cum a vrut ea. A apucat să ajungă și la casa străbunicilor, a privit și ascultat cu interes orătăniile (se aud diferit față de cele din cartea cu puișorul curios) și pe meau-meau și pe ham-ham. A mâncat struguri direct de la sursă, din vie, ardei verde rupt atunci de pe rug, nuci proaspăt scuturate de bunicul, a mâncat (așa cum mănâncă ea – pe vârful limbii) tocăniță de țară făcută pe sobă. Ne-am jucat la fântâna cu roată și am scos apă împreună. Nu a vrut să guste, am băut doar eu. I-am arătat livada și ne-am oprit și la mărul Sântiliesc (merele dulci, care se coc până de Sf. Ilie), acela în care mă urcam când eram de 10-11 ani.  A urcat-o tati în copac și i s-a părut tare amuzant. Am trăit totul așa în tihnă că nici nu am apucat să imortalizez prea multe momente. Le reținem așa, fără aparat foto, tuș și culoare.

Dacă tot am fost în vacanță apoi și partea cu slăbitul a fost în vacanță. Dacă acum o săptămână slăbisem câteva grame și aveam un pic de talie, acum sunt cu ditai talia și gramele depuse îndesat. Ce să zic…pofta este mare acasă la bunici.

Loli a mâncat și ea, nazurile la masă le-a adus și la 300 km depărtare de casă, numai că la intensitate minimă. A cerut chiar de mâncare de câteva ori- miam-miam, a mâncat singură fără să îndese și mama. S-a supărat că pe aici nu fac cofetariile brioșe, chestii fără lapte, unt și fără gluten. Și miu-miu (a mea) nu era pentru ea, drept pentru care a turtit frișca de pe o prăjitură și și-a lins degetele cu nesaț. Iar noi am înghețat și așteptat infrigurați efectele. A fost ok.

A sosit repede ziua plecării. Am pachetat greu, științific (cum fac unii pe net), și cu toate astea a rămas să trimită bunica pachet. Noroc de Loli că este ușoară, altfel rămâneam pentru transportul nr 2, așa de încărcați ne-am urnit.

Am avut vreme bună, a fost soare, a fost și frig. Loli era asigurată, noi eram cam subțirei la haine. Eu am crezut că vara nu e gata și cu cele două hanorace ne descurcăm brici. Ne-a găsit bunica „bulendre” de luat în spate, când a fost mai răcoare și cam asta a fost.

Cine n-are bunici să își facă rost, cine îi are să-i prețuiască. A fost vacanța noastră și a Lolitei în locul în care noi, părinții, am fost ca ea și în care ne-am trăi printre cei mai frumoși ani. Anii copilăriei, când lumea este largă și sinceră și frumoasă.