Sunt mici, gălăgioase, sunt peste tot, au o bucurie de a trăi molipsitoare şi unele se strâng, precum mărgelele, în şir, pe marginea balconului meu. Primele ciripituri ale papagalilor mei nu erau papagaliceşti ci…pe limba vrăbiilor. Da! Despre ele este vorba. Zilele trecute le-am urmărit. Eram în căutare de inspiraţie şi privindu-le mi-am amintit de simpaticele mele (peruşii mei) care erau înebunite după vrăbiuţe. Le chemau, la balcon, să cânte, să repete împreună cântecelele lor.
Le-am admirat întotdeauna! Sunt rezistente, sunt descurcăreţe, au curajul să locuiască printre noi. Asta mi se pare fenomenal. Vrăbiuţele sunt imune la noi, ne tratează doar cu veselia lor şi, astăzi, când bombăneam iarna, mi-am dat seama că dacă nu ar fi fundalul lor sonor, zborurile lor de colo – colo, cu glasurile specifice, zilele ar fi searbăde. Sunt fan vrăbiuţe!
Ceva detalii
Vrăbiuţele sunt păsări de dimesiuni mici, cu picioruşe scurte şi puternice, un pic bondoace, mai mult înfoiate. Sunt sociabile, majoritatea speciilor trăiesc în stoluri, colonii, cam 20-30 de perechi, şi se hrănesc pe sol. În mare parte sunt foarte legate de aşezările umane. Nu sunt foarte pretenţioase în ceea ce priveşte casa lor. Folosesc orice crevasă, gaură, scorbură de natură umană sau naturală. Dacă nimic nu li se potriveşte, în zona unde s-au aciuat, îşi contruiesc cuiburi mai mult sau mai puţin sferice, pentru care materialul de construcţie este la discreţie: pene, paie, beţigaşe, câlţi, lut. Sunt puţin dezordonate şi, având în vedere energia de care dau dovadă, le înţeleg. Nu au timp, sunt în continuă mişcare, în căutare de hrană, de jucat în apa de la cişmea, de descoperit locul cel mai bun pentru firmituri. Da, când spun că le înţeleg, mă compar puţin cu ele, aşa ca o scuză. Nici casa mea nu e lună, tot timpul, doar e locuită! 🙂
Nu sunt bune cântătoare, acest lucru vine, probabil, datorită lipsei trilurilor susţinute. Si ce dacă! Mi-e îmi place ce cântă ele acolo, ce comunică, pe tonuri ciripite foarte puternice, plăcute, pline de veselie.
Coloritul variază în nuanţe de maro şi alb murdar, prăfuit sau mai clar maro pestriţ cu burta albicioasă. Femele şi juvenilii (adică puii) sunt mai şters coloraţi, aspect prăfuit, fără negru pe bărbie. Majoritatea vrăbiuţelor sunt sedentare sau dispersate în afara perioadei de reproducere, la unele specii se înregistrează mici rute de migraţii. Această particularitate se aplică doar speciilor care trăiesc la altitudine mai înaltă, în zonele montane, unde temperaturile sunt mai scăzute; în anumite perioade ale anului, migraţia fiind spre zonele mai joase, unde temperatura este mai blândă.
Le plac duşurile în praf şi apă. Cred că nu v-a scăpat aceast obicei al lor! Bunicii mei spuneau despre acest lucru ceva de genul – fac „a ploaie”! Adică, dacă vrăbiuţele sunt agitate şi se scaldă în praf sau apă sigur vremea este în schimbare. Și se cam adevereşte.
Regimul lor alimentar, la modul general, constă în seminţe şi insecte. În funcţie de sezon procentul de seminţe şi insecte variază. Termenul definitoriu pentru dieta vrăbiuţelor este de granivore. Prin urmare, predomină seminţele, chiar s-au specializat datorită traiului lângă oameni, să consume pe lângă seminţele plantelor sălbatice şi seminţe de plante cultivate, seminţe folosite în hrana animaleor domestice, resturi umane. În timpul perioadei de reproducere dieta lor constă şi în insecte, larve de insecte, viermişori, orice are conţinut proteic ridicat. Primele mese ale puilor nu sunt vegetariene, ci bogate în proteină animală. Trebuie să crească repede, şi să înceapă fără întârziere antrenamentele de zbor.
Trebuie să menţionez că sunt competitive în ceea ce priveşte sursa de hrană. Sigur aţi observat prin parcuri acest lucru. Luptă pentru fiecare firmitură cu păsările mai mari aflate în zonă. Se adună mai multe pentru îndepărtarea pofticiosului nedorit. După ce l-au alungat începe hrănirea cu respectarea ierarhiei de vârstă şi sex. Masculii au prioritate, apoi femele şi puii.
Vrăbiuţele formează perechi în timpul unui sezon de reproducere sau pe toată viaţa. Masculul de oraş „cheamă” posibila parteneră la cuib, după ce l-a construit, şi prin diferite manifestări specifice îşi prezintă lucrarea şi pe sine. Masculii nu sunt teritoriali, teritoriul lor este zona din jurul cuibului. Speciile ce trăiesc în afara zonelor locuite de oameni sunt teritoriali, au cântece de atragere a partenerelor mai elaborate, îşi prezintă aptitudinile de zbor prin mişcări bine puse la punct şi îşi apără cu convingere locul deţinut. Puii apar după 12-15 zile, sunt golaşi, cu aripile de zbor, mici, abia conturate. Numărul lor variază între 4-6. Puii sunt complet acoperiţi cu pene după 15 zile. Ambii părinţi participă la creşterea lor. Puii sunt nişte mâncăcioşi, iar părinţii neobosiţi în a le procura bunătăţuri. La speciile din zonele temperate reproducerea are loc primăvara spre vara, iar la speciile din zonele tropicale, la sfârşitul sezonului ploios. Rata de supravieţuire a puilor este de 45%, majoritatea accidentelor şi pierderilor se înregistrează în momentul în care încep antrenamentele de zbor. Se rătăcesc sau nu se mai pot întoarce la cuib. Cad pradă pisicilor şi câinilor.
Cum credeaţi că rezistă vrăbiuţele la frig? Uită animozităţile şi se strâng la un loc, într-o tufă, arbore unde se odihnesc împreună, în dormitoare comune, astfel fac faţă gerului ce se lasă peste noapte. Şi dimineaţa devreme, când ai chef să mai moţăi un pic şi ai geamurile mai subţirele îţi vine să la baţi. Sunt atât de gureşe şi bucuroase că încep zorile şi a trecut noaptea, că ori te apucă furia pentru deranjul de la somnul dulce de dimineaţă, ori te învioreză şi îţi crează sentimentul că ziua va fi plină de evenimente plăcute. Eu le experimentez pe ambele, în funcţie şi de toanele mele.
Să vă mai spun de viteza de zbor şi vă las, pe voi, să continuaţi studiul privind aceste mici făpturi cu care ne-am obişnuit atât de mult, şi care fac, practic, parte din familia noastră. Deşi par greoaie la zbor, datorită alurii bondoace, sunt destul de rapide, pot zbura cu viteze de până la 40 km pe ora, chiar 50. Uneori, zboară aşa de apoape de noi de parcă ne-ar întâmpina pentru cine ştie ce veste. Poate despre vreme, despre ce mai este prin parc!!
Sunt adorabile! Sunt descurcăreţe, numărul lor nu se află momentan în descreştere, prin urmare nu sunt încadrate ca fiind vulnerabile. Lăsaţi-le să se odihnească pe pervazul gemului vostru şi molipsiţi-vă de bucuria lor de a fi pe Pământ!
Articol publicat în revista Big Explorer, aprilie2014