Ziua noastră a fost pe 15 iunie. Am zis să evadăm câteva zile, inițial fără mândră, apoi ne-am gândit și, chiar așa este, ziua noastră nu poate fi fără ea. Așa că am plecat un pic mai departe de Ploiești, locul exilului nostru de o lună încheiată, la Slănic Prahova.
Cazarea a fost la pensiunea Casa Teju. Nimic pretențios, o gazdă primitoare, un loc curat, camera spațioasă, cu loc de gătit dacă ai chef într-o bucătărie mare, loc de grătar, localizare fix în centrul stațiunii.
De la Ploiesti am ajuns repede, ne-am cazat de cum am ajuns. Fiind vineri și zi de serbări la final de an școlar, nu a trebuit să așteptăm până la ora 14, ora oficială de cazare. Camera era pregătită de dimineață.
Prima oprire a fost la piscină. Așa a spus Loli lacului sărat și verde și așa a rămas. Am fost la Baia Verde, complexul cu cea mai sărată apă. Destul de bine amenajat locul, sezlonguri noi și umbrele la un preț ok. Apa la dușuri era caldă dimineața, a doua zi am fost în a doua jumătate a zilei și boilerul nu făcea față. Dușurile erau gheață. Noi am fost zen și nu am vrut ca niciun detaliu din ăsta să ne umbrească bucuria de a fi împreună. Am pus apă într-o sticlă la soare pentru Loli și asta a fost. Iulian s-a mulțumit cu dușul revigorant de rece. :))
După bălăceală, somn și masă ne-am plimbat prin parcul mic din centru și pe străduțe. Zona cu case este liniștită, aerul curat, plăcut să vezi iarbă, nu gazon și flori care nu provin din ghivece. Am mâncat mere crude și vișine de pe ici pe colo, pe marginea drumului. M-aș fi oferit să culeg vișinii din câteva curți.
Nu prea ai unde să mănânci pe acolo. Ce am probat noi nu recomand neapărat (ca servire și mâncare) restautant Roberto și cel de la Salina. După cele două experiențe ne-am cumpărat de mâncare de la supermarketul din fața pensiunii și am încropit ceva. Loli era bucuroasă de spațiul imens al bucătăriei de la parter și cu ete foame jos la bucătie (adică nu la masa din cameră), acolo am luat masa.
Am făcut o mica excursie până la Muntele Verde, ne-am cățărat un pic pe acolo și studiat bolovanii.
A doua zi am fost la salină. Ultima oară, să fie vreo 7 ani de atunci, aveau lift. Acum am mers cu niste microbuze și drumul a fost groaznic. Miros de benzină și transpirație. Astea sunt detalii, peste care poți trece, nu am avut de gând să ne stricăm dispoziția și bucuria fetei că mergem sub pământ, prin tunel. În salină după drumul șerpuit și contactul cu aerul de acolo, Loli a tras pe dreapta. A adormit și ne-am plimbat 2 ore la 17 grade și bucurat de statul în doi.
După cele două ore de somn, un pic de țopăială la locul de joacă, povestit despre locul unde suntem, gustat sare de pe un perete, ne-am pregătit de ieșit la lumină.
La suprafață ne-am termoreglat rapid și cum mândra a spus cuvintele magice care aduc foamea, asta am făcut. Am mâncat și făcut planul pentru restul zilei.
Bon, planul era cu bălăceală. Mare distractie și plăcere că suntem noi trei împreună, același complex Baia Verde. Acolo a vrut mândra, acolo ne-am întors. Când s-au adunat norii de furtună am plecat spre cazare și cât a plouat, tunat și fulgerat am stat la pensiune. Și ploaia a fost distractivă. Am privit pe geam norii, ne-am mirat de stropii mari și bălțile formate, am citit, s-a uitat un pic la tv. După câteva săptămâni de pauză a fost mulțumită când am nimerit fix la episoadele cu Curiosul George.
După ploaie, seara, am purces la plimbare și a fost plăcut aerul și alergatul toți 3 de mână.
Mica noastră ieșire ne-a prins bine, despărțirea de tati a venit cu o mică furie. În 2 săptămâni sper să se termine exilul și să revenim la casa noastră.
Adevărul este că ziua noastră putea fi oriunde, atâta timp cât ne bucurăm de timpul nostru, suntem prezenți pentru noi și cei dragi, nu contează locul pe Glob unde se petrece. Nu-i așa?
