Trebuie să recunosc că până acum nu m-am gândit la noi. Am căutat cele mai bune mame din regnul animal, cea mai lungă perioadă de gestație, cei mai buni părinți, puii independenți (descurcăreți, încă din primele secunde de viață), puii mămoși și cu nevoie de training într-ale supraviețuirii. Și mi-a scăpat chiar puiul de om.
Știu că nu vă vine să credeți, ne naștem cu o mulțime de atuuri și adaptări pe care le pierdem pe măsură ce creștem. Nu e ceva rău, este legat de evoluția speciei umane, de modul în care ne-am adaptat de-a lungul timpului.
E greu să fii bebeluș, am realizat asta de când sunt mama, ca să nu mai vorbim de meseria de mămică pentru care nu există ucenicie și nici vreun articol care să se potrivească perfect cu nevoile, așteptările bebelușului tău și ale tale. Cu toate acestea orice pui, inclusiv cel de om, este o binecuvîntare și parcurge un traseu plin de aventuri de la celula-ou până pleacă de acasă, adult fiind. Dacă v-ați dorit, vreodată, să deveniți peste noapte mari, vă cred pe cuvânt. Se pare că adulții uită tot și își doresc tot de la urmașii lor.
Un lucru pe care l-am observat la fiica mea, după naștere, a fost puful ce-i acoperea întreg corpul. Hmmm, în sinea mea, oare va rămâne așa păroasă? Sper că..nu! Surpriză, cade! Părul fin ce acoperă corpul bebelușilor este de fapt una din adaptările, de care azi ne lipsim, la prima întâlnire cu lumea înconjurătoare. Da, este un fel de haină călduroasă, numită lanugo, caracter remanent dacă privim către originea speciei umane. Lanugo apare în timpul vieții intrauterine și se pierde după câteva luni de la naștere. Dacă ați urmărit vreo schemă cu dezvoltarea embrionară la animale probabil ați observat că până într-un anumit stadiu toți embrionii sunt la fel, după care apar diferențele caracteristice speciilor de la care provin. Vă spune ceva teoria evoluției dintr-un strămos comun?
Aveți frați mai mici? Cei care au fost invadați de mici urlători, simpatici…când ați hotărât voi asta, știu că atunci când un bebeluș te ține de deget îți va da drumul greu. Îți dai seama de puterea strânsorii după vârfurile degetelor. Devin albicioase. Acest reflex de prindere se întâlnește și la picioare. De ce? Să nu cadă, să nu fie scăpați. 🙂 Vă gândiți la un animal anume care stă agățat de corpul mamei? Exact așa și puii de om. Au moștenit acest reflex de la rudele îndepărtate. Și încă ceva, imediat după naștere dacă sunt lăsați pe burtica mamei se târăsc, ajung singuri și sigur la pieptul mamei. Știu ei că acolo e ceva bun de mâncat. Nu e de încercat acasă, cu frații mai mici, strânsoarea unui bebeluș, care se pare că este atât de puternică încât acesta poate sta suspendat în aer, suportând întreaga greutate a corpului lui, doar cu degetele strânse de la o singură mână.
Urechile ascuțite! Nu vorbim deocamdată de simțul auzului bine dezvoltat, deși este ascuțit încă de la naștere. Este vorba de forma urechii la unii nou născuți, mai exact marginea superioară, opusă lobului, pliată a urechii. Este un fapt probat! În loc să fie perfect rotundă, are un mic vârf. Vârful cu pricina a fost denumit tuberculul lui Darwin. Și conform teoriilor lui aduce cu urechea rudelor noastre din junglă. Rămâne așa puțin timp și, pe măsură ce bebelușii cresc, marginea urechii devine rotundă, tuberculul abia se mai zărește..
Puiul de om are un mic dezavantaj la naștere, nu vede bine. Acest ”dezavantaj” este suplinit de alte simțuri: auz, miros, gust. Ochii bebelușilor la naștere sunt complet echipați cu cele necesare vederii, și, cu toate acestea, au nevoie de încă câteva luni pentru ca tot ce-i în jurul lor să devină clar și colorat. Creierul unui bebeluș nu poate procesa imaginile, încă. Prin urmare, să nu credeți că e ceva în neregulă cu ochișorii lor, trebuie doar să mai crească puțin. Spuneam de miros..da. Simt prezența mamei, fără să fie în aceeași încăpere cu ea, de la o depărtare de 7-10 metri. Nu e de mirare că atunci când am ieșit din casă, fetița mea, care dormea, a reacționat. Nu mi-a mai simțit mirosul, și, drept urmare, a isterizat, un pic, vecinii. J
Copiii cunosc anumite arome din burtică. Încă din săptămâna 28 de sarcină bebelușii pot simți aceleași mirosuri pe care le simte și mama. Lichidul amniotic face ca mirosul respectiv să fie și mai puternic. Prin urmare, dacă ați comandat ceva aromat, sigur bebe va ști.
Gustul la omuleți este foarte pronunțat pentru un singur aliment, în primele luni de viață. Adică la laptele mamei, sau formulă, sau orice lichid ce are în compoziție proteine din lapte. Papilele gustative ale micilor oac-oac ating impresionanta sumă de 10.000. Sunt prezente pe limbă, cerul gurii, pe obraji (la interior, da!), partea posterioară a cavității bucale. Pe măsură ce lunile trec, papilele extra dispar.
Recunosc! Nu știu să înot. Nici nu mă pot convinge să învăț. Îmi doresc, și mă duc la piscină cu gândul să învăt, dar când pun piciorul în apă, uit tot. De unde frica de apă, de fapt de lipsa unui substrat stabil pe care să calc? Nu știu. Bebelușii nu au astfel de temeri, știu ce au de făcut atunci când îi lași în apă, își tin respirația, dau din picioare și mânuțe. Este clar că le pace apa, bălăceala, doar vin pe lume după un înot de 9 luni. Această abilitate se pierde, însă dezvoltată în continuare, vă garantează un copil campion la înot. Glumesc, evident. Avantaj: nu va avea nevoie de lecții intensive de înot. Ca subsemanata!
Beți repede o cană cu apă! Ați respirat îndelung după? Sigur. Expresia ”am băut pe nerăsuflatelea” pleacă de la un fapt adevărat. Am pierdut abilitatea de respira în același timp cu înghițirea. Cine poate face asta? Puii de om sau sugarii, că asta sunt în primele luni, până pe la 6 luni, și după. Acest reflex începe să dispară după primul an de viață.
Suntem mintoși! Asta nu ne plasează în vârful piramidei evolutive. Suntem inteligenți pentru stadiul de dezvoltare la care am ajuns. În lumea vie fiecare organism, din punct de vedere al ”inteligenței” deține locul 1. Adică, este adaptat nevoilor existențiale, deține achizițiile necesare supraviețuirii. Când spuneam că este greu să fii bebeluș am avut în gând și latura evolutivă a sistemului nervos. Nu mergem din prima secundă a vieții, nu vedem excelent, nu știm să căutăm adăpost, în afara brațelor mamei, nu știm multe comparativ cu puii altor mamifere, DAR achizițiile ulterioare ne diferențiază la nivel de dezvoltare de restul mamiferelor. Responsabil? Creierul.
Ne naștem cu capul mare, facem ”capul mare” părinților când creștem. De ce este mare? Creierul unui nou-născut reprezintă 10 % din greutatea la naștere. La adulți raportul este de 2%. Creierul crește în același timp cu noi. La sfârșitul primului an de viață creierul unui copil crește de două ori și jumătate, iar la finalul celui de-al doilea an își triplează mărimea de la naștere. Concluzii? Vă las temă de gândire. Creierul este pregătit pentru viața în afara uterului, impulsul de care are nevoie este nașterea. Partea creierului responsabilă cu gândirea, emoțiile, controlul musculaturii se pune în funcțiune din momentul în care bebe a luat prima gură de aer.
Comunică bebelușii, deși nu știu încă să vorbească? Bineînțeles, noi nu mai știm limbajul lor. Asta este dezavantajul evoluției noastre. Comunicăm din primele clipe de viață, însă adulții nu mai țin minte limbajul primar. Oare de ce? E legat de memoria noastră. DA!
Acest articol a fost publicat, cu mici adăugiri, în revista Big Explorer, numărul din septembrie 2014
.