Mâncatul la extreme, adică sănătos și junk în același timp. Well, mai fac și din astea!
Să vedem:
Dacă o întrebi pe mama soacră îți va spune că exagerez cu anumite lucruri.
Dacă întrebi prietenii îți vor spune că nu mănânc multe și că la mine în casă totul este sub control. Sau cum spune tata – ne hrănim științific. Doar ne-a trainuit bine soră-mea doctoreasă.
Ei bine, așa era acum ceva vreme, în urmă. Eram mult mai atentă la aportul nutrițional, cantități, calorii.
Recunosc, acum, sunt la extreme. Nu mă plâng, nu-mi caut scuze, nu mă justific și nici nu am nevoie de înțelegere sau judecată. Sunt împăcată cu ideea că acum este perioada în care atenția mea se concentrează spre a hrăni „științific” copilul cu alergii alimentare. Și, pentru că, uneori sunt copleșită de câte am în viața mea (bune, rele), îmi ofer confortul unor mâncăruri care nu trec la categoria mega sănătoase. Știu că soluția la stres, temeri nu stă în mâncare, cunosc și consecințele îngurgitatului de chestii dezechilibrate caloric. Da, am asta doar ca variantă extremă, în josul listei de multe lucruri, treburi – care să mă repună, recompună la loc, să zicem, pe lângă un somn bun, un rendez-vous cu soțul mai chinchi, un film funny, un chic-lit sau mai știu eu ce…care îmi scapă acum pentru exemplificare.
Admit că am latura asta junkcoholică. Cred că o țin sub control. Îmi doresc să renunț curând la ea, încă o țin ca my thing când nu am puterea să îmi găsesc altceva comforting de făcut.
Nu-mi plac nici kilogramele mele în plus, îmi vine să arunc dulapul uneori, și iar las punga cu haine, care nu îmi vin bine, lângă ghenă. Apoi îmi întind părul cu peria, îmi pun zâmbetul pe buze, albesc mândra cu pupici și îmi compun planul ca să gestionez mai bine momentul când îmi vine să rad mâncare de orice fel. Trebuie să îmi iasă la un moment dat!
